Nokia 7 plus, vârful de gamă dotat cu baterie ce ţine două zile, este disponibil în România

Nokia 7 plus family

Realizat pentru creatorii de conţinut de înaltă clasă, Nokia 7 plus este acum disponibil în România prin partenerii HMD Global

București, 25 aprilie 2018 – HMD Global, compania care găzduiește telefoanele Nokia, anunţă că modelul Nokia 7 plus poate fi achiziționat de la partenerii din România, începând de la 1799,99 Lei.

Un smartphone cu un design care iese în evidenţă, Nokia 7 plus combină capabilităţi inovatoare de imagine cu performanţe puternice pentru o durată de timp de până la două zile cu o singură încărcare. Dotat cu Dual-Sight perfecționat, optică ZEISS de mare sensibilitate şi mod de lucru Pro Camera, Nokia 7 plus captează imagini care respectă deplin realitatea, indiferent de lumină. Selectat de Google ca să se alăture familiei Android One, Nokia 7 plus oferă o experienţă de Android pur, securizat şi actualizat.

Design şi performanţe de vârf de gamă

Nokia 7 plus se evidenţiază din mulţimea de smartphone-uri datorită carcasei sale unice, acoperită de un strat cu aspect de ceramică, obținută prin intermediul unui sistem de vopsire în şase straturi care asigură o calitate îmbunătăţită a apelului şi a semnalului, precum şi o prindere mai fermă. Terminalul induce o extraordinară senzaţie tactilă şi este confortabil de ţinut în mână, ascunzând, în acelaşi timp, liniile de antenă. Prelucrat cu precizie dintr-un singur bloc de aluminiu din seria 6000, Nokia 7 plus vine cu margini anodizate, în contrast cu restul corpului, pentru adăugarea unei tuşe de stil în două tonuri.

Marginile subţiri, uşor curbate înapoi, conferă o experienţă de tip ecran mare în cadrul unui ambalaj confortabil şi elegant. Ecranul 18:9 Full HD+ de 6 inci face Nokia 7 plus perfect pentru navigare,  medii sociale, gaming şi divertisment, din cauza conţinutului mai bogat încorporat în acelaşi spaţiu precum un dispozitiv tradiţional cu ecran de 5,5 inci. Iar datorită celor 4GB de RAM, terminalul este suficient de rapid pentru a face față celor care preferă să facă mereu două lucruri simultan. Ecranul polarizat cu contrast mare furnizează o experienţă de vizualizare excelentă, chiar şi în condiţii de luminozitate puternică, ca să vă bucuraţi de conţinutul preferat oriunde v-aţi afla.

Pentru ca utilizatorul să captureze și să se bucure de mai mult conținut pentru mai mult timp, Nokia 7 Plus este susținut de platforma mobilă Qualcomm® Snapdragon ™ 660. Aceasta a fost optimizată şi integrată pentru performanţe şi durată mare de viaţă a bateriei, chiar și atunci când sunt difuzate videoclipurile #Bothie live pe Facebook sau pe YouTube. Optimizat ca să extragă fiecare picătură de viaţă din bateria de 3800 mAh, Nokia 7 plus asigură o durată de viaţă a bateriei de două zile.

Respectând imaginile reale

Prin combinarea hardware-ului optic inovator cu algoritmii de imagine, Nokia 7 Plus surprinde momentele în fotografii la aceeaşi intensitate cu cea a celor trăite pe viu. Senzorii duali din spate cu optică ZEISS combină o cameră principală ultra-sensibilă de 12 MP cu unghi larg pentru performanţe impresionante în condiţii de lumină de puternică sau, dimpotrivă, foarte slabă, cu un senzor secundar de 13MP care livrează zoom optic 2x pentru momentele în care v-aţi fi dorit să fiţi mai aproape de subiect. Nokia 7 plus dispune de modul Pro Camera, care vă permite să realizaţi fotografii ca un profesionist cu ajutorul unui control manual rapid şi facil asupra setărilor avansate ale camerei foto, incluzând balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea(ISO), timpul de expunere şi compensarea expunerii. Puteţi vedea impactul setărilor dorite în timp real, înainte de a apăsa declanşatorul, pentru a obţine fotografia perfectă din prima încercare, şi fără a fi nevoie de filtre.

Ca premieră notabilă, smartphone-urile Nokia vor avea caracteristicile de imagine coordonate prin inteligență artificială, ceea ce va face ca selfie-urile dumneavoastră să fie încă și mai bune ca înainte. Mai mult, măștile disponibile vor aduce un plus de distracție ori de câte ori veți folosi camera foto, putând fi adăugate chiar și în #Bothies.

Cu ajutorul camerei frontale de 16MP cu optică ZEISS, Nokia 7 plus se adaptează la condiţii de lumină slabă prin creşterea sensibilităţii la lumină ca să garanteze selfie-uri perfecte. Caracteristica Dual-Sight fructifică simultan camerele frontală şi principală pentru a capta cel mai bun #Bothie şi pentru a-l păstra în siguranţă în spaţiul nelimitat de stocare a fotografiilor şi materialelor video din Google Photos. Trei microfoane captează sunetul spaţial 360° Nokia pentru potrivire perfectă cu materialele video 4K, ceea ce ajută la transportarea audienţei dumneavoastră în mijlocul acţiunii şi la crearea de conţinut demn de marele ecran.

Rossen Petkov, General Manager, HMD România și Balcani, a spus:

„Bucurându-se de un design deosebit şi de carateristici inovatoare de imagine, Nokia 7 plus este un adevărat erou în gama noastră smartphone. Ştim că fanii noştri captează şi urmăresc imagini, explorează, lucrează şi se joacă pe telefoanele mobile mai mult ca oricând înainte. De la transmiterea propriilor poveşti online la semnalarea spectacolelor TV favorite, aceştia vor să vadă mai multe cu ajutorul dispozitivului ţinut în palmă. De aceea am proiectat Nokia 7 plus, pentru a fi  companionul stilat, să vă însoţească oriunde mergeţi, mereu pregătit să livreze o experienţă de înaltă calitate a unui ecran mare. Împachetat într-un corp compact, Nokia 7 plus va oferi fanilor noştri şansa de a vedea mai mult, de a face mai mult, de a capta mai mult şi de a împărtăşi totul atunci când se întâmplă.”

Pur, securizat şi actualizat, prin integrarea în programul Android One  

Nokia 7 plus se alătură familiei Android One, oferind o experienţă software de înaltă calitate proiectată de Google. Va rămâne actual în timp datorită celor mai noi inovaţii Google şi a actualizărilor regulate de securitate, şi deoarece rulează Android pur, Nokia 7 plus vine fără schimbări UI inutile sau procese ascunse, care ar putea reduce durata de viaţă a bateriei sau să-l încetinească, astfel încât vă puteţi bucura de telefon mai mult timp. La fel ca toate smartphone-urile Nokia din programul Android One, modelul va veni cu un număr limitat de aplicaţii preinstalate, ca să puteţi dispune de un spaţiu de stocare mai mare.

Telefonul este livrat cu sistemul Android Oreo™ preinstalat, astfel utilizatorii se pot bucura de cele mai noi caracteristici incluzând Picture-in-Picture pentru multitasking, Android Instant Apps pentru a descoperi și rula aplicaţii cu fluiditate maximă, 60 de noi emoticoane şi caracteristici de maximizare a duratei bateriei, cum ar fi utilizarea limitată a aplicațiilor de fundal.

Disponibil în culorile Black/Copper şi White/Copper, Nokia 7 plus este disponibil la Emag, Telekom și Vodafone, începând de la 1799,99 Lei.

MMD lansează Philips Momentum, o gamă de monitoare concepută pentru jocurile pe consolă

436M6VBPAB_1

MMD lansează Philips Momentum, o gamă de monitoare concepută pentru jocurile pe consolă

  • Rezoluție UltraClear 4K UHD pentru o claritate mai mare pe un ecran de 43 de inchi
  • Culori mai precise datorită Quantum Dot Technology
  • Calitate superioară a imaginii: Primul display din lume certificat VESA DisplayHDR 1000 (începând cu 15.4.2018)
  • Cu Adaptive Sync, timpul de răspuns este de 4 ms GtG și modul Low Input Lag asigură o experiență rapidă a jocului fără sacadări sau efecte de tearing
  • Divertismentul dus la un nou nivel: experiență captivantă cu Ambiglow Lighting și un sunet îmbunătățit cu DTS Sound
  • Dotări complete: USB-C, Hub USB 3.0, MultiView cu 2 surse, HDMI-CEC și telecomandă inclusă


Philips 436M6VBPAB: imagini din înaltă calitate cu ajutorul HDR 1000, rezoluție 4K pe un ecran de 43 de inchi, Adaptive Sync, Ambiglow și multe alte funcții

București, 25 aprilie 2018 – MMD, companie de top din domeniul tehnologiei și partener licențiat al monitoarelor Philips, anunță lansarea seriei de monitoare Momentum, care se concentrează pe divertismentul de acasă, în principal pe gaming-ul pe console. Primul model al gamei, Philips 436M6VBPAB, redă imagini într-o rezoluție 4K UHD pe un panou VA de 43 de inchi. Modelul se laudă cu o luminozitate maximă de 1000 cd/m², o gamă de culori ultra-largă cu o acoperire de 100% a standardului BT.709 și 97.6% a standardului DCI-P3 și 1.07 miliarde de culori obținute prin adâncimea de culoare de 8 biți + 2 biți FRC (Frame Rate Control), devenind astfel primul ecran din lume conform cu noul standard VESA DisplayHDR 1000!

Monitorul 43M6VBPAB este, de asemenea, echipat cu tehnologia Quantum Dot, în locul tehnologiilor convenționale LED. Această tehnologie inovatoare produce culori vibrante și dinamice, redând nuanțe de albastru, verde și roșu mai intense.

Mulțumită surselor Quantum Dot cu lungime de undă îngustă pentru roșu, verde și albastru, aceste culori primare sunt mai saturate, mai vibrante și mai clare. Modelul 436M6VBPAB este, de asemenea, un monitor veritabil de gaming, oferindu-le jucătorilor o experiență superioară grație modului Low Input Lag și SmartResponse, care garantează un timp de răspuns rapid, dar și funcției Adaptive-Sync care asigură o vizualizare fără sacadări sau efect de tearing.

Unii pasionați sunt foarte entuziaști în legătură cu gaming-ul pe PC, refuzând să renunțe la tastatură și mouse, preferând să stea pe un scaun de gaming și să utilizeze un monitor de gaming de 24-32 de inchi de la o distanță scăzută (mai puțin de 1 metru). Pe de altă parte, unii utilizatori preferă consolele și controlerele conectate la televizoare sau display-uri similare, să se relaxeze pe canapea sau foltoliu și să se joace de la o distanță mai mare. Piața de gaming pe console a fost a doua cea mai puternică din lume în 2017 în acest domeniu, acoperind un procent de 29% din piața globală de jocuri, potrivit NewZoo. Din păcate, multe dintre televizoare nu sunt concepute în principal pentru gaming și nu sunt atât de potrivite pentru secvențe rapide și interactive, provocând efect de ghosting, motion blur și alte artefacte similare care deranjează jucătorii.

Seria Momentum schimbă acest peisaj și umple golul din gama de produse a monitoarelor Philips. Scopul este acela de a pune accentul pe divertismentul pe ecrane mari și gaming-ul pe console, oferind utilizatorilor ultimele inovații în materie de display-uri. În special în spațiile mai mici, seria Momentum acoperă toate nevoile unui ecran destinat divertismentului.

Modelul 43M6VBPAB deține un ecran mare și elegant cu rame foarte mici așezat pe un suport subțire de aluminiu cu un design modern și futurist. Display-ul dispune de iluminare Ambiglow, funcție care creează o experiență unică și imersivă de vizualizare grație unei aure de lumină proiectată în jurul ecranului. Rapidul procesor intern analizează conținutul imaginii și adaptează culoarea și intensitatea luminii pentru a fi în conformitate cu imaginile de pe ecran. Monitorul este ideal pentru filme, transmisii sportive și jocuri. Designul elegant al modelului 436M6VBPAB cu Ambiglow este unic, la fel ca și în cazul celorlalți membri ai familiei Momentum.

Modelul este echipat cu un panou rapid VA de 43 de inchi care oferă o rezoluție 4K CrystalClear UHD (3840×2160), cu un timp de răspuns excelent de 4 ms GtG cu SmartResponse și Adaptive Sync pentru cea mai fluentă experiență de joc. Tehnologia pixel overdrive exclusivă Philips, SmartResponse, permite redarea imaginilor fără efectul de ghosting în jocuri și filme cu acțiuni rapide oferind cea mai mică latență posibilă. Cele mai recente generații de console sunt capabile să redea imagini în rezoluție 4K și HDR (High Dynamic Range) în anumite jocuri, pe care modelul 436M6VBPAB este gata să le afișeze cu succes.

Modelul 43M6VBPAB este, de asemenea, foarte potrivit pentru divertismentul ocazional, vizualizarea filmelor, a serialelor sau pentru gaming, mulțumită tehnologiei Adaptive Sync pentru plăcile video AMD. Tehnologia Adaptive Sync sincronizează framerate-ul imaginilor redate cu refresh rate-ul ecranului, eliminând sacadările și efectul de tearing cauzate de nesincronizarea cadrelor în jocuri. Pentru a răspunde mai rapid, modelul 436M6VBPAB folosește modul Low Input Lag, prin care semnalul ocolește majoritatea procesărilor interne ale ecranului, și reduce la jumătate latența la afișare.

Cu un ADN de monitor veritabil, modelul dispune de un display adaptabil și practic, la fel ca restul monitoarelor Philips. Prin funcția MultiView, monitorul poate afișa două surse simultan în modurile Picture-in-Picture sau Picture-by-Picture, crescând posibilitățile de multitasking. Conectivitatea este foarte generoasă, monitorul dispunând de: DisplayPort 1.2, Mini DisplayPort, HDMI 2.0 sau conectivitate USB-C care poartă semnalul de afișare, încarcă dispozitivele și transferă date, toate acestea printr-un singur cablu. Hub-ul USB 3.0 încorporat extinde și mai mult adaptabilitatea monitorului prin conectarea dispozitivelor periverice print mufele USB.

Monitorul vine echipat cu 2 difuzoare de 7W de mare calitate cu DTS Sound, îmbunătățind nu doar experiența vizuală, dar și cea auditivă.

Philips 436M6VBPAB: O singură telecomandă pentru a rula toate dispozitivele compatibile HDMI-CEC, cum ar fi consolele/playerele DVD-Blu-ray, etc.

Gama Momentum este concepută pe baza ideii că un ecran poate fi poziționat la o distanță considerabilă față de utilizator. Pentru cea mai bună experiență, modelul 436M6VBPAB vine cu o telecomandă, oferind posibilitatea de a controla alte monitoare/dispozitive conectate prin HDMI cu Philips EasyLink.

Primul display Philips Momentum, modelul 436M6VBPAB, va fi lansat în luna mai 2018 și va avea un preț de 3.679 lei.

Mai multe informații despre monitoarele Philips: https://www.philips.ro/c-m-pc/monitoare

Ceasuri cool la preturi mici

Atunci cand mergem la un eveniment trebuie sa acordam o atentie sporita tinutei pe care o purtam, dar si accesoriilor. Acestea trebuie sa se asorteze perfect cu garderoba si culorile acesteia.

Atunci cand m-am hotarat sa aduc un plus de stil tinutei pe care o aveam pregatita pentru o seara in oras, am intrat pe ceasuri dama si am achizitonat cateva accesorii uimitoare, la preturi accesibile.

 

Am fost placut surprinsa sa vad cate articole am gasit si am avut ocazia sa aleg de acolo produsul dorit. La Ceasmania ai posibilitatea de a alege din mai multe branduri, asa ca daca esti in cautarea unui ceas luxos, aici este locul potrivit.

Atunci cand alegem un astfel de accesoriu trebuie sa fim atenti atat la marimea lui, cat si la culori si material. In opinia mea, ceasurile cu o curea din piele sunt mai elegante si mai potrivite pentru evenimente de seara, in timp ce o curea din otel inoxidabil poate fi purtata pe timpul zilei, la o iesire in oras.

Odata cu venirea verii, au aparut pe piata diferite modele de ceasuri care se asorteaza cu succes tinutelor in culori vii, de aceea pentru un look cool si fresh puteti opta pentru astfel de ceasuri care ies in evidenta si atrag privirea tuturor.

Pentru cei care sunt in cautare de ceasuri barbati, trebuie sa stie ca anul acesta se poarta accesoriile simple, nu atat de pompoase, cu detalii fine si linii subitiri. Recunosc ca aleg sa fac cadou acest tip de accesorii pentru ca nu se demodeaza si pentru ca aduc oricarei tinute un plus de eleganta si rafinament.

In cocluzie, daca vrei sa iesi la o plimbare in oras sau la un eveniment fastuos si nu ai inca o tinuta eleganta, trebuie sa stii ca un ceas poate aduce un alt aspect oricarei piese vestimentare, asa ca nu mai sta pe ganduri si intra chiar acum pe Ceasmania si alege accesoriul ideal.

Gala Mână cu Mână – eveniment caritabil pe 26 aprilie în Bucureşti, la Hilton Inn Garden Old Town

Campania Mână cu Mână, lansată în beneficiul copiilor din centre de plasament, propune celor dornici de a face fapte bune un eveniment special, în Bucureşti, pe 26 aprilie 2018. Cu sprijinul Hilton Inn Garden Old Town, hotel deschis în decembrie 2017 în Centrul Vechi al Capitalei, va fi organizată o seară specială, Gala Mână cu Mână, eveniment ce include o licitaţie caritabilă a fotografiilor ilustrate realizate cu scopul transmiterii corecte a imaginii copiilor din centre de plasament – copii ca oricare alţii, cu vise, dorinţe şi perspective de viitor, care au însă nevoie de sprijin din partea comunităţii.
Gala Mana cu Mana

Gala Mana cu Mana

Mână cu Mână a implicat copiii din centre de plasament într-un proiect artistic, pozitiv, creativ, care să crească gradul de respect de sine al acestora, dar şi gradul de încredere în relaţia cu mediul exterior centrului, prin contactul cu voluntari şi prin implicarea în evenimente asociate.

Proiectul îşi propune să transmită un puternic mesaj de importanţă naţională în materie de integrare a copiilor instituţionalizaţi în comunitate, pentru binele general al societăţii, însă implementarea face în prezent în principal în două centre de plasament din judeţul Constanţa – Centrul de Plasament Antonio din Constanţa şi Centrul de Plasament Delfinul din Agigea.

„Mână cu Mână este un proiect realizat de persoane ce s-au implicat voluntar, pornind cu buget zero, dar obiective foarte ambiţioase. Ne-am dorit să comunicăm prin emoţie pozitivă, cu gândul la viitor, iar viziunea a fost excelent transpusă la nivel artistic de fotograful Horia Manolache şi artistul grafic Gabi Toma, rezultând adevarate opere de artă! Deja avem rezultate, am atras alături de noi oameni şi companii, oferind copiilor din centre acces la diverse activităţi. De asemenea, mesajele campaniei au fost transmise online şi offline la nivel naţional, implicând afectiv publicul”, explică Răzvan Iancu, Coordonator al proiectului Mână cu Mână.

Copiii au fost implicaţi într-o activitate amplă ce a presupus mai întâi fotografii ale mâinilor lor, realizate artistic de fotograful Horia Manolache, cu experienţă semnificativă în proiecte sociale artistice în Bucureşti şi San Francisco şi ulterior o interpretare a acestor fotografii la nivel artistic de către artistul grafic Gabi Toma.

Tablourile vor fi expuse spre vânzare la licitaţia caritabilă ce va avea loc în data de 26 aprilie 2018, la Hilton Inn Garden Old Town. Fondurile strânse vor fi destinate susţinerii copiilor din centre de plasament, pentru realizarea de activităţi în afara centrelor, în special tabere şi excursii, programe ample in care copiii să aibă parte de un mix corect între relaxare, distracţie, educaţie, cultură, totul cu accent pe integrarea socială. Copiii ce au trecut prin trauma abandonului au nevoie de activităţi care să le ofere în acelaşi timp perspective, respect de sine şi motivaţie pentru un viitor frumos.

Gazda evenimentului va fi Veronica Soare – MC, filantrop activ şi foundraiser. Printre invitaţi se numără persoane publice, reprezentanţi ai firmelor naţionale şi internaţionale şi politicieni. Invitat special este cântăreaţa Cristina Bălan.

“Hilton Garden Inn Bucharest Old Town este onorat să fie parte a unui proiect care iși propune să facă viața copiilor din centrele de plasament mai bună. Astfel de acțiuni contribuie la educația copiilor și îi implică în activități specifice vârstei lor, dar pe care, din păcate, nu le pot avea în cadru familial, oferindu-le, astfel, șansa unei dezvoltări normale“, a declarat Maria Drăgulin, director general al Hilton Garden Inn Bucharest Old Town.

Oricine se poate alătura acestui proiect prin achiziţia unui bilet la tombola care va avea loc în cadrul Galei. Costul unui bilet este de 50 lei. Premiile constau în produse realizate de către copiii din centre de plasament, dar şi alte surprize oferite de parteneri ai campaniei. Pentru achiziţia unui bilet la tombolă se pot depune banii în contul: Asociatia United Hands România – RO73MIRO0000516459670001 – ProCredit Bank cu menţiunea “achiziţie bilet tombolă”. Se pot trimite apoi datele de contact – nume, prenume şi număr de telefon – la adresa de email razvan.iancu @ copiicuviitor.ro.

Evenimentul este organizat cu susţinerea Hilton Inn Garden Old Town. Parteneri media: Agerpres, PR Wave, Ziare.com, Business24.ro, IQads.ro, Imparte.ro, labucatarie.ro. Parteneri logistici: ITexclusiv, SpeedHost, SianImage.

Soul X5 Pro viitorul vârf de gamă al Allview va avea încorporat cel mai nou procesor MediaTek Helio 60

17.04.2018 – Soul X5 Pro, viitorul smartphone de top al brandului Allview, va avea încorporat cel mai nou  și avansat procesor MediaTek, Helio P60. Împreună cu MediaTek Helio P60, Allview aduce performanțe ridicate și tehnologie premium mai aproape de clienți.

Soul X5 Pro va fi vârful de gamă și va avea performanțe mult îmbunătățite față de generațiile anterioare de flagship-uri Allview. Procesorul MediaTek Helio P60 a obținut la testele sintetice un scor de peste 140k Antutu Benchmark. În comparație cu generația anterioară MediaTek P23, MediaTek Helio P60 este cu 70% mai performant.

Procesorul MediaTek Helio P60 este format din opt nuclee – patru nuclee Big-Core Cortex-A73 tactate la 2.0 Ghz și patru nuclee Cortex-A53 tactate la 2.0 GHz, la care se adaugă unitea de procesare multi-core Mobile-APU, precum și acceleratorul grafic Mali G72 MP3 GPU tactat la 800 MHz. Cele 8 nuclee și CorePilot™ au scopul de a crea cea mai bună experiență de utilizare chiar și în timpul celor mai exigente jocuri sau în perioade de multitasking cu diverse aplicații.

Un alt avantaj al Helio P60 este nucleul inteligent NeuroPilot care se află la baza capacităților de inteligență artificială a smartphone-ului Soul X5 Pro. Prin utilizarea Android Neural Networks API și a unității de procesare multi-core Mobile-APU, acesta va oferi suport pentru inteligența artificială, inclusiv pentru realitatea augmentată, recunoaștere facială, identificare de obiecte și scene fotografice.

Soul X5 Pro va fi primul smartphone al companiei care va avea tehnologie neurală și va permite deblocarea prin recunoaștere facială (Deep Face ID). Această opțiune se datorează procesorului VPU cu tehnologie neurală dedicată pentru inteligență artificială și senzorilor specifici poziționați pe zona frontală a smartphone-ului.

 

Mai multe detalii despre noul procesor MediaTek Helio P60 regăsiți aici:

http://i.mediatek.com/p60

Razer Phone primește actualizarea Android Oreo 8.1

NOUTATE:  Razer va oferi un update la Razer Phone, actualizând sistemul de operare la versiunea Android Oreo 8.1. Actualizarea OTA se va efectua în valuri de-a lungul următoarelor săptămâni pentru toți utilizatorii Razer Phone, începând de azi. Utilizatorii pot vedea dacă actualizarea este deja disponibilă pentru dispozitivul lor în cadrul “System Update” din meniul Settings.

                          Cea mai nouă actualizare beneficiază de un design curat, optimizări ale funcționării sistemului pentru o experiență generală îmbunătățită, ameliorări ale aplicației Dolby Atmos și suport pentru widget-ul Netflix.  Actualizarea este completată de noi patch-uri de securitate și remedierea erorilor.

Pentru mai multe informații despre Razer Phone, vizitați
www.razer.com/razer-phone

DE CE:  Noua actualizare aduce cea mai nouă și cea mai bună experiență Android pe dispozitivele Razer Phone. Caracteristicile uimitoare ale Razer Phone sunt îmbunătățite, utilizatorii bucurându-se de cel mai avansat nivel al divertismentului digital prin jocurile redate la 120 Hz și prin conținutul Netflix original redat folosind tehnologia HDR și sunetul Dolby Atmos.

CÂND:  Implementat în mai multe valuri în următoarele săptămâni, începând de azi.

# # #

Despre Razer:

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial. Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante, laptop-urile de gaming Blade și telefonul mobil Razer Phone.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 40 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer zGold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume, care permite achiziționarea de bunuri virtuale și obiecte digitale din peste 2500 de jocuri video.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are nouă birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong

(Cod: 1337).

Poluarea fonică începe să afecteze performanţa şi rata de retenţie a angajaţilor

plantronics_logo

Cu o forţă de muncă tot mai volatilă şi deschisă schimbărilor rapide de loc de muncă, angajatorii trebuie să adauge la pachetele de salarii şi beneficii elemente la care foarte puţini s-ar fi gândit că fac diferenţa.

Un studiu comandat de Plantronics în 2017 asupra efectelor zgomotului la locul de muncă a relevat că 94% dintre respondenţi s-au declarat convinşi că ar putea face mai mult într-un mediu mai liniştit, iar 53% au fost de acord că zgomotul de fond le reduce satisfacţia la locul de muncă şi performanţa*.

“Aceste informaţii pot fi importante pentru manageri şi antreprenori pentru că aduc noutăţi în lista de propuneri atractive pe care companiile le pot prezenta atunci când recrutează. Modul de lucru se schimbă şi în special în zonele cu zgomot puternic de fond, precum call center, zgomotul şi perturbarea reprezintă probleme mai mari decât îşi închipuie cei mai mulţi dintre manageri, şi pot avea efecte negative asupra angajamentului şi productivităţii angajaţilor”, este de părere Heidi Butler, Regional Manager – Eastern Europe Plantronics.

Heidi Butler participă la Customer Care Conference, în Bucureşti, pe 18 aprilie, unde se va discuta, printre altele, şi despre noua realitate din industria de call center: nu mai este suficient să răspunzi rapid, ci este nvoie de interacţiuni mai bune, mai confortabile şi cu sens, pentru rezultate mai bune în retenţia, angajamentul şi achiziţia clienţilor.

Acesta este într-adevăr un subiect important de discuţie, din moment ce 64% din respondenţii la studiul din 2017 asupra efectelor zgomotului la locul de muncă au spus că faptul de a se putea izola de zgomot şi sursele de perturbare a atenţiei le-a mărit productivitatea.

Plantronics, lider mondial în tehnologii de comunicare, are experienţă în colaborarea cu call centre de toate dimensiunile, din întreaga lume, pentru a înţelege comportamentul angajatului mediu al acestora, preferinţele faţă de anumite echipamente şi modul în care zgomotul şi perturbarea atenţiei le afectează abilitatea de a lucra.

Plantronics a fost fondată în 1961 când doi piloţi de aeronave au decis să inventeze o alternativă la căştile convenţionale pentru aviaţia comercială. Opt ani mai târziu, şi 384.000 de km mai departe, Plantronics a făcut istorie atunci când Neil Armstrong a rostit cuvintele legendare de pe Lună, transmise printr-un set Plantronics. Astăzi, Plantronics are peste 50 de ani de istorie în leadership, inovaţie şi evoluţie în piaţa de tehnologie, cu peste 400 de ingineri, 700 de patente şi o echipă de design cu multe premii la activ şi excelenţă în manufacturare recunoscută internaţional.

În cazul în care vă întrebaţi de ce „zgomotul” a devenit subiect dintr-o dată, un studiu a relevat că poate dura până la 23 de minute, în medie, să ne recâştigăm concentrarea, după ce atenţia ne este distrasă. Comparaţi asta cu câştigul pe oră şi veţi înţelege impactul financiar potenţial.

Plantronics este un pionier în domeniul echipamentelor audio și un lider global în industria comunicațiilor, creând soluții inteligente și adaptate care sprijină nevoile cele mai importante ale clienţilor: experimentarea și facilitarea unei comunicări simple și clare, în timp ce se bucură de medii înconjurătoare lipsite de distrageri.

Soluțiile Plantronics sunt folosite la nivel mondial atât de către consumatori, cât și de către alte afaceri, fiind alegerea ideală pentru birouri cu format deschis. De la Unified Communications și ecosisteme de servicii clienți, la analize de date și căști cu tehnologie Bluetooth, Plantronics oferă soluții de comunicații de înaltă calitate pe care clienții noștri se bazează astăzi.

Plantronics este prezent în România de la sfârşitul anilor 1990 prin intermediul unui parteneriat de durată cu distribuitorul local ABN Systems International, www.abnsystems.ro.

Bodrum, o statiune iubita de toti turistii

Bodrum este o destinatie turistica care poate satisfice cu succes pretentiile oricarui turist. Situata in apropierea insulei Kos, localitatea ofera peisaje uimitoare, iar arhitectura tipic mediteraneana poate surprinde  gusturile chiar si ale celui mai pretentios turist.

Localitatea are o mare insemnatate istorica pentru ca, in trecut, Alexandru cel mare a cucerit orasul, fara a-l distruge. Nu am ezitat si mi-am achizitionat si eu un astfel de sejur prin oferte 2018 Turcia Bodrum si am fost surprins de arhitectura locului deoarece edilii orasului admit doar cladiri cu doua etaje, asa ca totul este in uniformitate completa. Culorile albe ale cladirilor vin in contrast cu cea albastra a marii, asa ca va puteti bucura de peisaje de poveste pentru ca arhitectura creeaza un spectacol foarte frumos.

Temperaturile sunt mari in sezonul de vara, asa ca daca te gandesti sa iei pranzul la o terasa risti sa faci insolatie, asa ca mai bine poti opta pentru o masa pregatita in bucataria pensiunii.

Bodrum este considerat o statiune scumpa doar de oamenii care nu stiu sa isi organizeze veniturile. Daca iti achizitionezi din timp biletele de avion poti beneficia de oferte foarte bune, iar in ceea ce priveste cazarea, daca alegi o pensiune sau un hostel iti poti face o vacanta de vis cu bani foarte putini. Pentru pasionatii de istorie, Bodrum este locul ideal. Ei pot vizita ruinele, Castelul Sf. Petru, construit de cavalerii din Rhodos, dar si Amfitreatul din Bodrum.

Iubitorii de shopping vor gasi cu siguranta ceva de cumparat pentru ca acest loc este cunoscut pentru asa ceva, mai ales ca stradutele din centrul vechi adapostesc numeroase magazine, de asemenea iti poti lua si diferite suveniruri de la tarabele multicolore din centru. Dupa aceste plimbari in centru vechi pti sa te odihnesti in sfarsit plimbandu-te pe marec u vaporasul, peisajul fiind unul de vis.

In concluzie, Bodrum este o statiune foarte iubita de turisti, asa ca daca te hotarasti sa iti organizezi o vacanta in acel loc, nu o sa regreti si vei si ramane cu amintiri de neuitat.

 

RAZER LANSEAZĂ MAGAZINUL SĂU DIGITAL DE JOCURI VIDEO

Razer

Razer Game Store recompensează utilizatorii cu credite de loialitate  zSilver pentru fiecare achiziție

BUCUREȘTI, 6 aprilie 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a lansat o nouă platformă digitală de distribuție pentru jocurile PC. Razer Game Store este disponibil de astăzi la nivel global, inclusiv în România.

Razer Game Store (gamestore.razer.com) oferă acces instant la mii de jocuri de PC în format digital și recompensează utilizatorii pentru fiecare achiziție. Jocurile sunt livrate sub formă de chei de produs ce pot fi activate pe Steam sau pe Uplay.

Având în vedere poziția de lider a Razer în domeniul perifericelor de gaming, a laptop-urilor și a aplicațiilor de tip software, Razer Game Store reprezintă următorul pas în extinderea ecosistemului său pentru gameri.

Achiziția jocurilor recompensată

Când utilizatorii achiziționează jocuri de pe Razer Game Store, ei primesc acces la oferte exclusive, vouchere Razer Game Store, reduceri la perifericele Razer din RazerStore sau alte beneficii.

Mai mult, utilizatorii vor fi recompensați pentru fiecare achiziție din Razer Game Store și cu credite de loialitate zSilver, inclusiv pentru tranzacțiile efectuate cu carduri de credit. Cei care optează să plătească folosind zGold vor primi bonusuri de Silver și mai mari.

Datorită sistemului unic de recompense, achiziționarea de jocuri din Razer Game Store oferă mai multă valoare adăugată decât în cazul oricărui alt magazin digital, gamerii putând să-și preschimbe recompensele, printre altele, pe produse Razer de fiecare dată când se duc la casa de marcat virtuală.

“Fiind și noi gameri, suntem conștienți de importanța unei oferte bune, iar Razer Game Store oferă acest lucru fiecărui utilizator”, a declarat Min-Liang Tan, co-fondator și CEO al Razer. “Am încântat jucătorii cu perifericele, laptopurile și aplicațiile noastre software, toate de cea mai bună calitate, iar de acum vom putea oferi și conținutul care alimentează pasiunea lor.”

Disponibilitate

În momentul lansării, de Razer Game Store se vor putea bucura într-o formă localizată, cu metode de plată și suport dedicat, locuitorii din SUA, Marea Britanie, Germania și Franța. Restul țărilor din Europa, inclusiv România, au acces la versiunea în limba engleză cu prețurile afișate în Euro.

Alte țări din afara Europei au acces la o interfață globală cu prețuri exprimate în dolari americani.

Promisiunea Razer Game Store

Angajamentul Razer față de utilizatori și industrie este demonstrat de:

  • Comercializarea exclusivă de chei autorizate– Razer lucrează cu mai mulți parteneri din domeniul dezvoltării și publicării de jocuri video pentru a se asigura că toate cheile comercializate prin intermediul Razer Game Store sunt complet licențiate.
  • Oferirea de recompense Razer pentru fiecare achiziție – Razer se angajează să răsplătească gamerii cu oferte unice precum bonusurile de zSilver, vouchere și reduceri de la produsele hardware, de fiecare dată când aceștia se prezintă la casa de marcat virtuală.
  • Oferte exclusive Razer– Ofertele marcate ca Razer Exclusive includ promoții și reduceri exclusive pentru Razer Game Store.

Catalog

Catalogul Razer Game Store include cele mai mari nume ale industriei, cu produse de la Ubisoft, Bethesda, Bandai Namco, Deep Silver, Rockstar și mulți alții. Jucătorii vor fi încântați să vadă cele mai așteptate titluri ale anului printre care “The Crew 2” și “Pillars of Eternity II: Deadfire”, dar și cele mai mari hituri deja lansate precum “Grand Theft Auto V”, “Tom Clancy’s Ghost Recon: Wildlands”, “Cuphead” și “Dishonored: Death Of The Outsider”.

Promoțiile Ubisoft de la lansare

Lansarea Razer Game Store este celebrată de Ubisoft și Razer prin oferte exclusive, care se aplică celor mai populare titluri ale publisher-ului francez.

Astfel, utilizatorii au reduceri de până la 75% la jocuri precum “Assassin’s Creed Origins”, “Watch Dogs 2,” “Far Cry 4,” “South Park: The Fractured but Whole” și “Tom Clancy’s Rainbow Six: SIEGE”. rzr.to/RGSLaunch

Oferte exclusive Razer

Utilizatorii Razer Game Store se pot aștepta la oferte exclusive care se vor roti săptămânal, acestea incluzând câte patru titluri diferite. Prima selecție de oferte exclusive Razer include: “Far Cry 5”, “Assassin’s Creed: Origins”, “Ni No Kuni II: Revenant Kingdom” și “Wolfenstein II: The New Colossus”. Aceste jocuri nu sunt reduse doar cu 50%, dar achiziționarea lor este răsplătită cu un voucher Razer Game Store de până la 15 Euro, recompense duble zSilver și un voucher de 10 Euro pentru perifericele Razer achiziționate de pe RazerStore. rzr.to/RGSExclusives

Promoție Furi

Primii 10.000 de utilizatori care se înregistrează pe noua platformă vor fi răsplătiți cu câte o cheie de Steam pentru jocul indie Furi, în cadrul unei promoții sponsorizate de Razer Game Store. rzr.to/RGSGiveaway

Şcoala Româno-Britanică a lansat „Ghidul pentru învăţătorii care inspiră”

În prezența E.S. Ambasadorul Marii Britanii Paul Brummell, a domnului Nigel Bellingham, director British Council Romania, a doamnei consilier Megdonia Păunescu din partea Ministerului Educației Naționale, a doamnei inspector școlar general al ISJ Dolj Monica Leontina Sună, reprezentanți ai autorităților locale și organizații neguvernamentale din sectorul educațional, a fost lansat primul instrument de planificare, implementare si evaluare a curriculumului integrat aferent clasei pregătitoare, destinat învățătorilor din România.
ES. Ambasadorul Marii Britanii Paul Brummell

ES. Ambasadorul Marii Britanii Paul Brummell
Este o zi foarte frumoasă pentru că reprezintă ziua în care se lansează acest ghid metodic. Sunt foarte fericit să revin la Craiova, am vizitat Şcoala Româno-Britanică anul trecut când am fost aici, iar Cristina şi colegii săi mi-au descris proiectul. Pentru mine este un proiect foarte frumos, foarte ambiţios, foarte important şi pentru România. Îi felicit pentru realizarea acestuia!

E.S. Ambasadorul Marii Britanii Paul Brummell

Evenimentul de lansare a „Ghidului pentru învățătorii care inspiră”, ediția I a avut loc la începutul acestei săptămâni și a urmărit să aducă la un loc diferiți actori importanți din sectorul educațional.

În cadrul ceremoniei, au existat discursuri oficiale, prezentarea ghidului, prezentarea primului francizat social educational din România, dar si acordarea primului titlu de profesor asociat SRB doamnei Stoian Marina Cătălina – Școala Gimnazială Drăgotești – Școala asociată SRB din 2017

Ghidul reprezintă un set de indicatori de rezultat ce asigură implementarea principiului „niciun copil lăsat în urmă”. Astfel, învățătorii au la dispoziție, gratuit, un set complet de indicatori semestriali și anuali ce îi pot ghida în monitorizarea progresului individual al elevilor proprii. Mai mult, în cadrul ghidului sunt oferite modele de instrumente de planificare și implementare a currciulumului, dar și un model de raport de progres către părinți.

„Mă bucur că am reuşit să organizăm acest eveniment şi, mai ales, mă bucur că Excelenţa Sa Paul Brummell şi domnul director al British Council Romania, domnul Nigel Bellingham, au participat la această festivitate. A fost o onoare pentru noi să îi avem drept oaspeţi şi, totodată, acest lucru ne obligă să ţinem ştacheta ridicată în anii care urmează. Excelenţa Sa domnul ambasador este, de altfel, un prieten mai vechi al şcolii noastre, un susţinător al eforturilor noastre care ne onorează cu atenţia sa încă de la înfiinţarea acestei unităţi de învăţământ. «Ghidul pentru învăţători care inspiră» a fost gândit ca o unealtă care să ajute cadrele didactice în desfăşurarea nobilei meserii pe care şi-au ales-o. Este, concret, un curriculum integrat pentru clasa pregătitoare care atinge toate aspectele activităţii didactice: proiectare, implementare şi evaluare“, a declarat Cristina Catană – Bucă, preşedinta Asociaţiei Române a Tinerilor cu Iniţiativă, fondatoarea Şcolii Româno-Britanice din Craiova.

Prin intermediul conceptului de școli asociate, implementat de Școala Româno-Britanică din anul 2017, o unitate de învățământ din mediul rural beneficiază de suport logistic și de resurse educaționale puse la dispoziție gratuit. Astfel, a fost posibilă francizarea socială a conceptului, Școala Româno-Britanică devenind marcă înregistrată și primul brand local educațional ce va ajunge și în alte localități din România, obligația fiecărui francizat urmând să fie aceea de a funcționa drept Centru de Resurse Educaționale pentru școlile din mediul rural din județul în care își desfășoară activitatea.

Școala Româno-Britanică este un proiect al Asociației Române a Tinerilor cu Inițiativă ce face parte din Programul Național de Creștere a Calității Educaționale lansat de organizația noastră în anul 2016.

Mai multe informații despre proiectul nostru și despre cei care ne-au fost alături până acum regăsiți în: Raport anual 2016-2017

Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativă (ARTI) este o asociație non-profit ce activează de 15 ani în folosul comunității locale craiovene, derulând peste 300 de proiecte, cu 10 000 de beneficiari direcți finali, în ultimii 3 ani dezvoltând Conceptul EduBenefits de implicare a companiilor in programe comunitare.