Inaugurarea primului hub multi fast e-charge din Europa de Est

România trece în fața Croației, Serbiei, Ungariei și Bulgariei!

1

Primul hub multi fast e-charge din Europa de Est, a fost înființat pentru mașinile electrice fiind primul punct de încărcare cu 6 stații, dintre care 3 alimentează mașinile în regim rapid (1 h) iar celelalte 3, în regim obișnuit (5-6 h) și astfel România surclasează țări cu pretenții de modernitate, precum Ungaria, Croația sau Serbia.

2

Acest hub este situat pe Strada Barbu Vacărescu 120-144 din București, în parcarea magazinului Kaufland iar hub-ul este pus la dispoziția doritorilor în mod gratuit, indiferent dacă ești sau nu client Kaufland.

E charge 0019_resize

,,Misiunea noastră este să demonstrăm că nu este complicat să acționezi cu grijă fată de mediul inconjurător. Susținem proiectul din dorința de a încuraja utilizarea mașinilor electrice, ca modalitate de deplasare eco. Nu este prima noastră initiativă în acest sens[…] Credem că, prin toate aceste eforturi, vom inspira tot mai mulți oameni să fie eco.”, a declarat Valer Hancas, Director Comunicare și Corporate Affairs Kaufland România, pe 25 octombrie 2018, la inaugurarea de către Kaufland România în parteneriat cu Renovatio Group, a primului hub multi-fast e-charge din Europa de Est.

3

Unul dintre cei care au luat parte la acest eveniment, a fost si pilotul Sorin Ghișoi, fiind însoțit de francezul Marc Areny, care a realizat conversia primei mașini electrice de curse din România. Ei au făcut câteva demonstrații de măiestrie în ale condusului sportiv și au prezentat celor interesați mașina electrică special preparată pentru competiții de viteză, in aplauzele publicului.

E charge 0014_resize

Așadar, dacă te bate gândul să îngroși și tu rândurile celor 1000 de proprietari de mașini electrice din România, e bine de știut că poți primi din partea Statului 10.000 euro la achiziționarea unui automobil electric.

4.caravana

Astfel, viitorul se arată tot mai promițător, mai ales că energia folosită de aceste automobile electrice provine, în proporție de 95%, din surse regenerabile.

E charge 0006_resize

Kaufland e-Rally Team – prima mașină electrică preparată pentru curse

Kaufland e-Rally Team a pus la treabă prima mașină electrică din România special creată pentru curse. Prezentată la Brașov, aceasta va da startul unei Grupe de Electrice în CNVCD 2019.

Tocmai a avut loc ultima dublă din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018 mai exact in week-end-ul 12-14 octombrie 2018 unde au fost prezenți foarte mulți pasionații de motorsport. Dincolo de socotelile din culise și de ambițiile pentru podiumuri, marea noutate a Trofeului Opel a fost prezentarea în premieră, în fața presei de specialitate, a primului bolid electric construit în România, special pentru cursele de viteză. Este vorba despre un VW Golf GTi, la care grupul motopropulsor termic a fost înlocuit  cu o unitate electrică special setată pentru a face ravagii în cursele de Viteză în Coastă, SuperRally și de Circuit. Creată la ideea pilotului Sorin Ghisoi, de către echipa tehnică a Cox e-Motorsport – coordonată de inginerul francez Marc Areny, prima mașină electrică de curse din România este susținută de Kaufland România.

„Kaufland România se implică activ în proiecte de responsabilitate socială, cu beneficii directe asupra comunităților. În fiecare an, investim peste 5 milioane de euro în tot ce înseamnă proiecte derulate alături de ONG-uri. În urmă cu 3 ani, ne-am propus să facem prima rețea de stații de încărcare pentru mașinile electrice, astfel încât oricine să poată traversa România cu ușurință de la Vest la Est într-o mașină electrică. Obiectivul a fost atins în mai puțin de 3 ani, reusind să finalizăm, în parteneriat cu Renovațio, rutele Constanța – București – Sibiu – Timișoara – Arad și București – Ploiești – Brașov – Târgu Mureș – Cluj Napoca – Oradea. Pornind de la acest traseu, am extins numărul stațiilor de încărcare, în parcările magazinelor Kaufland, oferind în momentul de față peste 60 de stații de încărcare în 23 de locații. În directă legătură cu acest proiect, suntem alături de inimoasa echipă Kaufland e-Rally Team și ne dorim să îi susținem și pe viitor.” a declarat Andrei Secrețianu, Director Departament Procurări și Evenimente Kaufland România.

De ce o mașină electrică de curse?

„Pentru mine, povestea  Kaufland e-Rally Team a început odată cu întrebarea băiețelului meu de 8 ani, care voia să știe cum o să arate mașinile de curse în viitor. Am stat și m-am gândit o clipă și i-am spus că neapărat vor fi electrice, mai ales că acum avem mult mai multe posibilități și puncte de încărcare gratis în parcările magazinelor. Are autonomie peste 50 km în regim de concurs, asta înseamnă 3-4 urcări la competițiile de viteză în coastă.

Dacă vezi o mașină ca a noastră pe stradă, poate nu remarci diferența, însă în competițiile de viteză nu ai cum să nu remarci lipsa zgomotului și a poluării. Mai șuieră anvelopele pe la viraje, dar atât”, a declarat Sorin Ghișoi, campion la Viteză în Coastă.

Platforma tehnică pe baza căreia a fost construit acest bolid provine de la un VW Golf GTi. A fost aleasă această soluție „donoare” și nu e-Golf deoarece caroseria și trenul de rulare de la GTi sunt o bază de plecare mult mai bună pentru o mașină destinată curselor de automobilism sportiv.

„Scopul nostru este sa proiectăm mașini electrice de performanță. Știu bine că Sorin Ghișoi nu vrea doar o mașină eco, ci una care să fie performantă. Sunt convins că se poate și cred că deja am dovedit lucrul acesta. Nefiind român, poate părea ciudat că sunt mândru de faptul ca în România se poate face mult, cu puțin. Le mulțumesc celor care au avut încredere în noi, Kaufland România și Cox e-Motorsport și, mai ales, echipei mele formate din specialiști din mai multe țări, cum ar fi Irlanda, UK, Franța, Moldova etc.” a declarat Marc Areny – proiectant EV România.

Motorul electric ales de Marc Areny, în setarea actuală, generează o putere maximă de 300 CP/1000-10.000 rpm și un cuplu motor de 300 Nm/0-15.000 rpm. Teoretic, motorul poate atinge o turație maximă de 20.000 rpm, dar eficiența scade prea mult pentru a depăși 18.000 rpm. Viteza maximă este 170 km/h la aproximativ 15.000 rpm iar accelerația 0-100 km/h se realizează în puțin peste 6 secunde. Fiind vorba despre o mașină de competiție, toate aceste valori pot să varieze cu câteva procente – în funcție de alegerea pneurilor și setarea suspensiei. Un detaliu demn de menționat este faptul că bolidul nu beneficiază de aportul unei cutii de viteze, motorul fiind pe „priză directă”, resursele acestuia ajungând la roți prin intermediul unui diferențial. Una dintre îmbunătățirile avute în vedere pentru sezonul 2019 este montarea unui diferențial cu alunecare limitată.

În urma conversiei termic-electric dar și din mașină de stradă în mașină de competiție, bolidul pilotat de Sorin Ghișoi a ajuns să cântărească 1290 kg (cu doar 50 kg mai mult decât GTi-ul donator), având o distribuție a maselor de 780 kg pe puntea față și de 510 kg pe puntea spate.

Fiind vorba despre un automobil pregătit pentru competiții, motorul beneficiază de răcire cu ulei iar invertorul și bateria de acumulatori sunt răcite cu apă.

Bateria de acumulatori de 16 kWh asigură o autonomie în regim de cursă de maxim 50 km și necesită un timp de încărcare de 2-3 ore dacă este cuplată la o priză de 6,6 kW. Roțile automobilului sunt cu pneuri slick/ semi-slick sau de ploaie, de 18 inch.

Care este avantajul acestei mașini în raport cu un automobil de curse convențional?

Dincolo de aspectele ecologice, automobilul pilotat de Sorin Ghișoi nu necesită cheltuieli de curse, altele decât pneuri și plăcuțe de frână. Încărcarea bateriilor se face fie la una dintre stațiile de încărcare Kaufland, fie cu o baterie de panouri solare. Conform lui Marc Areny, utilizate în regim de curse, bateria ar trebui să reziste minim cinci ani (perioadă după care eficiența ar trebui să ajungă la 80%) iar motorul ar trebui să reziste 20 de ani!

Deși a participat până în prezent ca deschizător de drum la trei etape de raliu și șapte de Viteză în Coastă, bolidul electric pilotat de Sorin Ghișoi a fost prezentat oficial presei de specialitate odată cu etapa finală a omologării pentru cursele de Viteză în Coastă, SuperRally și de Circuit, în ajunul dublei finale a CNVCD 2018, Trofeul Opel, organizat de Mihai Leu la Brașov. Dublul campion român de box și raliu a declarat: „Mă bucur foarte mult că avem aproape 100 de înscriși la start în această ultimă etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018, pentru că eu cred că întotdeauna concurența duce la progres. Sigur, mașinile electrice înseamnă viitorul și chiar cred că sunt foarte performante. Le urez mult succes celor care au avut această idee și ne vedem în competiții!” a încheiat campionul.

Urmare a bunei primiri a primei mașini electrice de curse din România, dar și ca un demers firesc în vederea alinierii motorsportului autohton la tendințele internaționale, Federația Română de Automobilism Sportiv a luat decizia de a înființa o clasă de mașini electrice în ediția viitoare de Coastă.

„FRAS felicită acest proiect, a răspuns cu „DA” categoric pentru sprijinirea lui și crede cu convingere că este unul de viitor, chiar dacă mie, pesonal, mirosul de benzină și zgomotul specific îmi cam lipsesc… Dar rămâne totuși zgomotul de cauciucuri. După cum știți, avem de mulți ani mașini electrice în toate campionatele  de motorsport la nivel mondial și salutăm cu drag inițiativa echipei Kaufland e-Rally Team.  În premieră, iată, anunțăm introducerea unei noi clase de competiție, pe cea electrică. Începând cu anul viitor, vom vorbi așadar de mai mulți bolizi electrici alinați la start. Eu mă bucur că Sorin Ghișoi a fost deschizător de drum, pentru că îl știu de când era mic; este un pilot ambițios, un bun mecanic și un perfecționist” a declarat Daniel Ungur – VP FRAS

 „Prin promotorii acestui proiect, iată că Federația Română de Automobilism Sportiv păstrează trendul internațional de a introduce în campionatele noastre naționale mașini cu propulsie electrică. Ne aflăm în faza finală de omologare a mașinii conduse de Sorin Ghișoi și sperăm că la anul vom avea mai multe mașini electrice în competiție. Noi sprijinim astfel de proiecte, atâta timp cât normele și măsurile de securitate sunt îndeplinite.” a declarat Ioan Badiu – Director Sportiv FRAS

Echipa Kaufland e-Rally Team, care a demarat proiectul de conversie a motorului termic în unul electric în urmă cu doar câteva luni, a primit din partea FRAS „Premiul Pentru Inovație”, în semn de susținere și încurajare pentru activitatea competițională de anul viitor, dar și pentru curajul de a crea un precedent în motosportul românesc.

Pregatirea pielii pentru bronzul la solar

images

Sedintele la solar sunt o parte importanta a vietii tale, iar pentru asta este nevoie sa iti pregatesti pielea in cel mai potrivit mod. Exact cum te pregatesti pentru o cina romantica si alegi rochia potrivita, machiajul si coafura, la fel trebuie sa te gandesti sa iti pregatesti si pielea pentru un bronz perfect. Chiar daca iti doresti sa te bronzezi intr-un solar din Bucuresti, trebuie sa urmezi cativa pasi pentru ca pielea ta sa nu sufere.

Dupa ce te-ai hotarat ca iti doresti o piele bronzata in fiecare zi, indiferent de sezon, si ai cautat studioul perfect pentru bronzare, ai aflat ca sunt cateva reguli pe care trebuie sa le respecti cu privire la pregatirea si ingrijirea pielii. Am facut o lista cu cei mai importanti pasi pentru pregatirea pielii. Citeste articolul in continuare si afla mai multe.

Hidratarea pielii

Acest pas este esential, deoarece este nevoie ca la nivelul pielii sa se mentina mereu un nivel optim de hidratare. Trebuie sa alternezi hidratarea interioara cu cea exterioara, adica este mai mult decat necesar sa consumi minim doi litri de lichide zilnic, insa daca reusesti sa consumi mai mult este si mai bine. Hidratarea exterioara se face cu cele mai bune creme sau uleiuri. Poti alege produse din comert sau poti alege sa utilizezi produse naturale. Alege creme grase sau pe baza de apa, insa alege-le in asa fel incat acestea sa fie absorbite rapid in piele si sa ofere hidratare indelungata. Daca iti plac uleiurile de corp, poti alege o gama pentru bebelusi sau chiar uleiuri de masline, argan sau orice altceva iti place.

Este important sa iti hidratezi pielea si inainte, dar si dupa sedintele la solar si sa nu uiti sa o faci nici in zilele in care nu te bronzezi. Mentine-ti pielea tanara si elastica pentru ca bronzul sa dureze mai mult timp. Nimanui nu ii place o piele uscata care este pe punctul de a se descuama.

Epilarea

Acesta este un subiect sensibil, avand in vedere ca cele mai multe dintre noi ne dorim sa fim epilate si bronzate in aceeasi zi. Nu este posibil, decat daca iti doresti o piele bronzata si iritata. In momentul in care pielea este epilata, indiferent de modalitate (ceara, aparat sau lama), aceasta sufera mici leziuni care in contact cu razele UVA si UVB din solar, se agraveaza. Este indicat sa te epilezi cu cel putin doua zile inainte de sedintele de la solar si la fel sa actionezi si dupa zilele in care ai fost la bronzat.

Alegerea unei creme speciale pentru bronzat

Acesta este un factor decizional atunci cand vorbim de accelerarea bronzului, dar si de prelungirea acestuia. Cremele cu factori acceleratori actioneaza pentru ca bronzul sa se instaleze mai repede si sa dureze mai mult, dar si pentru a hidrata pielea pe timpul expunerii la razele UV din solar. Alege creme preferate din comert sau din saloanele specializate pe care alegi sa le frecventezi.

Urmeaza regulile de mai sus si bucura-te de o piele frumoasa si intens bronzata in fiecare zi. Nu uita ca daca alegi un solar din Bucuresti marca Tantastic ai parte de foarte multe beneficii!

 

O experiență uimitoare, cu televizoarele Allview!

Allview lansează pe piața românească o nouă categorie de produse, televizoarele LED, împărțite în două game: televizoare LED de 24”, 32” si 40” și televizoare LED 4K UHD, de 43” si 49” cu Soundbar încorporat.

Cele două categorii de televizoare aduc tehnologii avansate, menite să îmbunătățească experiența vizuală a utilizatorului.

O nouă lume, chiar în fața ta! Exploreaz-o!

O noua experiență audio-vizuală cu televizoarele LED de 43” si 49”, cu rezoluție 4K UHD si Soundbar încorporat. Bucură-te de calitatea imaginii prin funcțiile integrate: “Content Adaptive Backlight Control”, “Motion Adaptive Noise Reduction” și “Video Line Broken Artifact Detection And Removal”!. Televizoarele LED beneficiază de tehnologia Ultra Clear, oferind utilizatorului o experiență de cinema, la el acasă.  SoundBar-ul încorporat este menit să completeze percepția autentică de tip Home Cinema prin funcția “Surround Sound” și tehnologia “Speaker Guard™” împreună cu amplificatorul dedicat (clasa D) „Texas Instruments”, incintele acustice de tip bass reflex și cele patru difuzoare.

Descoperă-le aici: www.allview.ro/tv-43-49/

Televizoarele din categoria LED de 24”, 32”, 40”, cu rezoluții de până la  FullHD , le oferă utilizatorilor imagini vii și detalii excelente prin integrarea funcțiilor “Motion Adaptive Noise Reduction”, “Content Adaptive Noise Reduction”, “Dynamic Contrast Enhancement” și “Motion-Adaptive Comb Filter”. În plus, televizoarele dispun de funcția “Auto TimeShift”, prin care utilizatorul poate revedea o secvență anterioară printr-o simplă apăsare “Play/Pause” și poate opta între a continua de la acel moment vizionarea sau pentru a relua transmisiunea în timp real.

Descoperă-le aici: www.allview.ro/tv-24-32-40/

Transformă orice TV într-unul inteligent!

Brandul românesc Allview mai face un pas către extinderea funcționalității asistentului vocal, introducând-o pe AVI într-o nouă experiență. Allview va pune la dispoziție un nou tip de interacțiune cu asistentul vocal, prin intermediul Google™ Chromecast.Televizoarele LED se vor transforma astfel în dispozitive inteligente, iar utilizatorii care dispun de un telefon Allview cu AVI, vor putea descoperi o interfață dedicată care le va permite să vizualizeze rapid programul tv, videoclipuri, știri sau emisiuni TV, printr-o simplă comandă vocală.

“Misiunea  noastră este să facilităm interacțiunea utilizatorului cu tehnologia, ceea ce ne-am propus și în cazul televizoarelor, unde posesori de telefoane Allview cu AVI vor căuta vocal ceea ce doresc să vadă la televizor și vor interacționa cu o interfață prietenoasă a programului TV și a emisiunilor difuzate. Prin folosirea Chromecast-ului Google™ vei putea reda pe televizorul ales, conținutul comandat vocal pe telefon”, a declarat Lucian Peticila, directorul general și fondatorul Allview.

Allview pregătește o surpriză și pentru această iarnă, când pe piața românească vor deveni disponibile și televizoarele Smart cu Android™.

https://www.allview.ro/led-tv/