Un nou showroom CUPRA Garage se deschide la București

București, 14 septembrie 2023

  • CUPRA lansează ȋn România cel de-al treilea showroom CUPRA Garage și, în același timp, al 2-lea în București.Noua locație se află în incinta centrului Porsche București Nord din Voluntari și este concepută drept un spațiu în care cumpărătorul și vizitatorul se bucură de o experiență captivantă, de o viziune explicită și completă asupra mărcii. Aceasta consolidează rețeaua națională și globală a acestui concept de showroom, revoluționând trendurile prezentului și redefinind viitorul după valorile brandului.
  • Brandul CUPRA a cunoscut o ascensiune remarcabilă în cei 5 ani de la lansare, construind o rețea de distribuție puternică, reflectată în cifrele înregistrate pe toate segmentele de modele. Astfel, în prima jumătatea a lui 2023, CUPRA a reușit să vândă peste 600 de unități, consolidând imaginea și prezența brandului în piață.

Brent Valmar – Director General Porsche România, a declarat cu prilejul lansării: „Încă de la început, CUPRA și-a propus să inoveze, să surprindă și să promoveze ineditul și modernul. Funcționalitatea modelelor lansate a făcut ca și pe piața locală să înregistrăm un succes rapid, fascinația clientului pentru noua marcă transformându-se într-o constantă. Astfel, vânzările CUPRA în România au înregistrat, în 2022, o creștere cu 120% față de anul precedent, iar în 2023 prognozăm că vom depăși 1.000 unități CUPRA livrate până la sfârșitul anului. Pentru Porsche România, aceste cifre demonstrează, încă o dată, că ofensiva electrificării este de neoprit și că modelele convenționale, supuse evoluției tehnologice, care oferă clienților o experiență autentică, pot propulsa rapid un brand nou în topul preferințelor clienților. Vorbim de o marcă ce nu țintește neapărat volume, ci o oportunitate de a duce familia brandurilor Porsche România la un alt nivel. CUPRA înseamnă performanță pură, emisii reduse, confort și promisiunea de a face parte dintr-o comunitate unică, care aspiră la branduri iconice. Iar acest brand este pe cale să devină unul iconic, cu un potențial imens.”

Showroom-ul va găzdui gama completă de modele CUPRA, inclusiv cele mai recente lansări și versiuni speciale. Cu ajutorul unor modele precum  CUPRA Formentor, CUPRA Leon sau Ateca, dar și a modelelor electrice CUPRA Born sau viitorul CUPRA Tavascan, cei care-i trec pragul vor avea ocazia să exploreze inovația și performanța într-o manieră unică, urbană, simțind apartenența la o comunitate emergentă.

 Odată cu evoluția tehnologică, cu dezvoltarea tendințelor industriale și minimaliste, dar și cu adoptarea conceptelor de sustenabilitate și economie circulară, a fost nevoie de o schimbare de viziune în ceea ce privește felul în care ne raportăm la un brand nou, precum CUPRA, care stă sub semnul provocărilor și dezvoltării constante. Deși atunci când vorbim despre mașini ne gândim în primul rând la viteză, pentru cei care aleg CUPRA importantă este experiența de a conduce și sentimentul unic de a sta la volanul unei mașini definite de eleganță și îndrăzneală. A treia destinație CUPRA Garage în România inaugurată astăzi vine într-un moment pe care îl considerăm optim, datorită cererii și interesului ridicat pentru această marcă. Ne dorim ca spațiile CUPRA să devină un hub care să reflecte unicitatea la nivel de design, tehnologia, pasiunea și inovația pe care producătorii acestui brand le pun în fiecare produs lansat”, a declarat Horațiu Moldovan, Brand Manager CUPRA România.

În doar câțiva ani, CUPRA a creat un impuls de neoprit și este hotărâtă să conducă o mișcare definită de emoție și ambiție, pentru a modela o lume nonconformistă și electrificată. CUPRA are un obiectiv simplu: să construiască mașini care transmit emoție, cu un design deosebit și performanțe impresionante. Marca dovedește că mașinile nu trebuie să fie doar funcționale, ci și captivante.

„CUPRA este o marcă în care am crezut și am investit încă de la început”, a completat Alin Tapalagă, Director General  Porsche Inter Auto. Acum cinci ani, în 2018, inauguram, tot la Porsche București Nord, primul CUPRA CORNER, un format temporar de vânzare, concept revoluționar în sine, dezvoltat pentru un brand nou și necunoscut. De atunci până astăzi am investit peste 500.000 EUR în această marcă, dar la fiecare pas, eforturile și încrederea noastră ne-au fost răsplătite de performanțele foarte bune în vânzări înregistrate de CUPRA.”

CUPRA, constant sub semnul evoluției

CUPRA Garage oferă acum un contact autentic și fascinant cu brandul CUPRA prin noua locație din cadrul Porsche București Nord din Voluntari situat pe Bd. Pipera nr. 2., deschisă sub rețeaua Porsche Inter Auto. Este un spațiu modern, primitor, adecvat pentru descoperirea universului acestui brand. Pe lângă brandurile de mașini, cei care îi trec pragul vor putea achiziționa accesorii realizate cu maiestrie de catre ateliere artizanale: genți, articole de îmbracăminte și încălțăminte, ochelari de soare etc.

Marca se pregătește în prezent pentru cea mai mare ofensivă de produse din istorie, care va începe în 2024 cu lansarea CUPRA Tavascan și CUPRA Terramar, urmată de CUPRA  Raval în 2025. Aceste noi modele vor permite mărcii să intre pe noi segmente și piețe, contribuind astfel la atingerea obiectivului pe termen mediu de a vinde 500.000 de mașini pe an la nivel global. CUPRA are ca obiectiv poziționarea ȋntre primele 100 cele mai bune mărci globale până în 2030.

Sondaj CURS, la cererea CSALB: Refinanțarea, trecerea la IRCC și la dobânda fixă sunt principalele moduri prin care românii și-au diminuat ratele la credite

6 septembrie, București. Doar 21% dintre consumatorii români de produse și servicii financiare spun că au avut în 2022 și 2023 probleme în relație cu băncile și IFN-urile, potrivit unui sondaj CURS la nivel național, realizat în luna iulie, la cererea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cu toate acestea, creșterea costului vieții (în special din cauza utilităților și a scumpirii alimentelor) i-a afectat pe majoritatea consumatorilor români, iar mai mult de jumătate dintre ei au găsit ca rezolvare reducerea cheltuielilor. Aproape o treime dintre cei chestionați indică economisirea drept soluție la rezolvarea problemelor financiare.

În perioada 12-25 iulie 2023, Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a realizat o cercetare cantitativă, la cererea CSALB, pe un eșantion de 1.067 de respondenți care sunt decidenți sau co-decidenți în ceea ce privește relația cu banca în gospodăria lor. Metodologia utilizată se bazează pe un univers de eșantionare format din gospodării în care cel puțin un membru al familiei a avut o relație cu o bancă în ultimele 24 de luni. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion este de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat  prin interviu față-în-față, la domiciliul respondenților. Validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică (INS). Datele colectate nu au fost ponderate.

Cauza problemelor financiare și soluțiile pentru rezolvarea lor

Două treimi dintre respondenți (70%) indică utilitățile ca principala sursă a problemelor financiare, iar 54% sunt de părere că prețurile la alimente și medicamente reprezintă principala sursă a problemelor cu care se confruntă. Ratele la credite sunt indicate de 51% dintre respondenți, iar 40% au indicat costurile cu combustibilul și transportul drept sursa care le afectează cel mai mult cheltuielile. 15% din cei chestionați spun că nu au probleme financiare.

În ceea ce privește modul în care respondenții încearcă să gestioneze sau să rezolve problemele financiare generale (nu doar cele cu banca), datele relevă că 55% dintre ei au redus cheltuielile asociate consumului de alimente, utilități și vacanțe, în timp ce 29% economisesc și își fac un fond de rezervă sau de urgență. De asemenea, 26% dintre respondenți spun că și-au luat un job în plus pentru a face față problemelor financiare, iar pentru 20% informarea și auto-educația reprezintă una dintre soluțiile folosite pentru rezolvarea problemelor financiare.

Unde apar problemele cu băncile și care sunt rezolvările găsite de consumatori

În perioada 2022-2023, majoritatea respondenților (76%) spun că nu au avut probleme în relație cu creditorii. 13% dintre români spun că au avut probleme în trecut cu băncile, dar acum nu mai au, iar 6% se confruntă cu probleme și în prezent. În perioada 2022-2023, 3% dintre consumatori au avut sau au probleme cu IFN-urile.

În raport cu băncile/IFN-urile creditul de consum sau creditul de nevoi personale reprezintă principala sursă de probleme pentru 54,3% dintre respondenți, în timp ce creditul ipotecar sau imobiliar (cu garanție imobiliară) reprezintă principala sursă de probleme pentru 24,1% dintre ei.

În ceea ce privește modul în care respondenții (care au avut probleme în relația cu banca sau IFN-ul în perioada 2022-2023) și-au rezolvat aceste probleme, 33% au reușit să refinanțeze, să restructureze sau să reeșaloneze creditul, 17% au trecut de la ROBOR la IRCC, în timp ce 16% au trecut de la dobândă variabilă la dobândă fixă. O pondere importantă (13%) o reprezintă cei care au încercat/reușit să negocieze cu banca/IFN-ul în cadrul CSALB atunci când au întâmpinat o problemă în relație cu instituția de credit.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB: „Sondarea opiniei publice este unul dintre cele mai importante  instrumente pe care îl putem folosi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor de servicii financiare. Analiza oferită de CURS, o instituție prestigioasă în sondarea opiniei publice, reflectă modul în care românii au reacționat la problemele financiare cu care s-au confruntat în ultimii doi ani. Din fericire, trei sferturi dintre consumatori nu au avut nicio problemă cu băncile sau IFN-urile în ultimii doi ani, deși ratele la credit sunt pe locul trei, după scumpirea utilităților și a alimentelor, în ceea ce privește sursa problemelor financiare cu care se confruntă românii. Acest lucru arată că, în fața dificultăților generate de creșterea costului vieții, consumatorii s-au grăbit să caute soluții, nu țapi ispășitori. Fie că și-au refinanțat creditele, au modificat anumiți parametri contractuali, trecând de la dobânda variabilă la cea fixă ori de la indicele ROBOR la IRCC, consumatorii de produse și servicii financiare s-au implicat activ în reducerea ratelor la credite. Ne bucură faptul că soluția negocierii cu banca sau IFN-ul, prin intermediul CSALB, este pe lista celor mai importante opțiuni pe care le-au avut consumatorii în depășirea acestei perioade dificile.

În acest an, până la începutul lunii septembrie, peste 2.000 de consumatori au solicitat prin intermediul CSALB o negociere cu banca sau IFN-ul pentru rezolvarea problemelor din contractele aflate în derulare. Până în acest moment băncile au acceptat să intre în peste 520 de negocieri, iar IFN-urile doar în patru. În afară de aceste negocieri, în aproape 400 de cazuri mai simple din punctul de vedere al problemelor reclamate, părțile s-au înțeles direct, după sesizarea CSALB. Majoritatea acestor înțelegeri directe (aproximativ 260 de cazuri) sunt preferate de IFN-uri“.

NOUL RAZER KITSUNE OFERĂ CEA MAI BUNĂ EXPERIENȚĂ PENTRU JOCURILE DE LUPTE PE PS5® ȘI PE PC

Cu un layout de butoane conceput pentru mișcări precise și echipat cu switch-uri liniare care oferă cel mai bun timp de răspuns, Razer ridică din nou ștacheta când vine vorba de control prin lansarea noului controller optic de tip arcade, dedicat pasionaților de competiții și jucătorilor profesioniști.

BUCUREȘTI, 1 septembrie 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat oficial disponibilitatea Razer Kitsune, primul controller optic de tip arcade din lume ce este echipat în exclusivitate cu butoane. Noul controller este conceput pentru a revoluționa scena de competiții dedicate jocurilor de lupte.

Razer Kitsune rupe tiparele controllerelor tradiționale, combinând satisfacția tactilă oferită de clasicele panouri de control de tip arcade cu cele mai avansate switch-uri optice dezvoltate de Razer. Noul periferic a fost conceput pe baza cererilor exprimate de jucătorii profesioniști și pasionații acestui gen de joc și oferă o precizie incredibilă alături de un control superior, păstrând în același timp un design compact care permite depozitarea și transportul cu ușurință.

„Razer Kitsune este răspunsul nostru la nevoile unice ale jucătorilor profesioniști și pasionaților de jocuri de lupte care participă la competiții,” a declarat Ali Homayounfar, Razer Kitsune Product Lead. „Este un pas revoluționar pe scena controllerelor de gaming. Datorită schemei de control bazată numai pe butoane și a switch-urilor dezvoltate de Razer, Kitsune le permite jucătorilor să efectueze mișcări complexe și să reacționeze mai repede ca oricând. Suntem mândri de Kitsune și de faptul că l-am dezvoltat în colaborare cu cei de la Capcom pentru a ne asigura că este conform cu regulile Capcom Pro Tour.”

Un nou nivel de control datorită celor patru butoane direcționale precise

Prin înlocuirea joystick-urilor tradiționale cu patru butoane direcționale, Razer Kitsune oferă o nouă dimensiune a controlului în jocurile de lupte, reducând considerabil erorile de acționare și permițându-le jucătorilor să execute mai ușor mișcări complexe.

Reacționează cu viteza luminii cu ajutorul switch-urilor optice liniare

Bazat pe switch-urile optice liniare cu profil redus dezvoltate de Razer, care au debutat pe tastatura Razer DeathStalker V2 Pro premiată în multiple rânduri, noul Kitsune oferă un timp de răspuns deosebit de rapid, împreună cu precizia necesară pentru a performa la cel mai înalt nivel pe durata competițiilor și nu numai.

Design compact, ușor de transportat

Urmând tradiția Razer a excelenței ergonomice, noul Kitsune a fost conceput pentru a putea fi depozitat și transportat cu ușurință, având un design subțire și un cablu USB Type C detașabil.

Turnee neîntrerupte datorită Cable Lock și Tournament Lock Switch

Două dintre caracteristicile lui Kitsune, Cable Security Clasp și Tournament Lock Switch, au fost proiectate pentru a elimina riscul unei deconectări accidentale sau acționări eronate în timpul celor mai intense momente. Astfel, jucătorii se pot concentra în totalitate pe lupte.

Personalizare prin placa de aluminiu detașabilă și prin Chroma™ RGB

Echipat cu o placă de aluminiu detașabilă și iluminare Razer Chroma™ RGB, Kitsune nu oferă doar precizie maximă dar și posibilitatea de a personaliza designul controllerului astfel ca acesta să se potrivească cu stilul personal al jucătorilor.

Prin combinarea preciziei desăvârșite cu un timp de răspuns deosebit de rapid, datorat switch-urilor optice liniare, dar și cu un design ce permite ca noul periferic să fie transportat cu ușurință, Kitsune reprezintă noua referință în lumea controllerelor de PS5® și PC.

Pentru mai multe detalii despre Razer Kitsune vizitați pagina Razer.com.

Preț și disponibilitate

Razer Kitsune
349,99 Euro
Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStore, și în oferta partenerilor autorizați

Razer Kitsune SF6 Chun-Li Edition and Razer Kitsune SF6 Cammy Edition
379,99€ Euro
Disponibil din trimestrul IV 2023.

IMAGINI DE PRODUS

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Toamna vine în portofoliul HUAWEI cu reduceri consistente și gadgeturi noi la prețuri speciale

Orice început este motiv de bucurie și ocazia perfectă să-ți faci un cadou, ție sau celor dragi. Începutul de an școlar nu face excepție, cu atât mai mult cu cât HUAWEI lansează campania Back to School, care vine în întâmpinarea iubitorilor de tehnologie mari și mici cu prețuri reduse la produsele din gamă, dar și gadgeturi noi, cu prețuri speciale, numai bune de integrat în activitățile de zi cu zi la școală, universitate, acasă și nu numai.

În perioada 22 august-30 septembrie, la achiziția din HUAWEI Store, produsele HUAWEI beneficiază de prețuri reduse la care se adaugă extra discount în baza cupoanelor ce pot fi obținute de pe același site.

Cei care își doresc să facă un upgrade pot beneficia acum de un extra discount de 10% față de prețul afișat pe site, în baza cuponului din campania Back to School, la toate telefoanele, produsele wearable și cele audio din gama HUAWEI.

Totodată, o serie de tablete, routere și laptopuri beneficiază de extra reduceri de 15% aplicate în baza cuponului la prețul afișat pe site. Tableta HUAWEI MatePad Paper 10.3 WIFI 4GB+64GB Black are prețul final de 1.699 lei, iar HUAWEI MatePad SE 10.4 WIFI Black, în ambele variante de stocare: 4GB+64GB și 4GB+128GB, costă doar 934 lei.

Nici routerele WiFi nu se lasă mai prejos când vine vorba de reduceri. HUAWEI WiFi Mesh 3 3-Pack și seria HUAWEI WiFi AX3 au la rândul lor prețuri extra reduse în baza cuponului de reducere 15%, de 764 lei, respectiv prețuri care pornesc de la 296 lei.

Cupoanele Back to School sunt valabile și pentru laptopul HUAWEI MateBook D 15, cu Windows 11 Home si porcesor Intel Core i5, 8GB+512GB, culoarea Mystic Silver, care beneficiază de un preț final de 2.804 lei cu un cupon de discount de 15%, iar HUAWEI MateBook X Pro 2022, cu Windows 11 Pro, procesor Intel Core i7, 16GB+1TB, culoarea Ink Blue, poate fi achiziționat cu un cupon de reducere de 2.000 de lei, prețul final fiind de 7.999 lei.

Extra reducerile Back to School sunt valabile și pentru telefoanele HUAWEI P60 Pro Series, cu un discount de 700 de lei din prețul afisat, în baza cuponului, HUAWEI Mate 50 Pro Series, cu o reducere de 1.500 de lei, iar HUAWEI nova 11 Series cu un preț scăzut cu 200 de lei.

HUAWEI WATCH Ultimate și HUAWEI WATCH 4 Series vin și ele cu reduceri atractive, de 500 și respectiv 200 de lei.
Pe lângă reduceri, HUAWEI Back to School înseamnă și lansarea a două noi produse, ce pot fi achiziționate în premieră în România, la prețuri speciale: tableta HUAWEI MatePad 11.5 inchi și HUAWEI WATCH FIT Special Edition.
Tableta HUAWEI MatePad 11.5 inchi este disponibilă în două variante de stocare: 6GB+128GB, la prețul de 1.499 lei și 8GB+128GB, cu tastatură inclusă, cu un cost de 2.199 lei. De asemenea, stylusul M-Pencil poate fi achiziționat alături de tabletă, în baza unei oferte de tip bundle, cu doar 99 lei.
Smartwatchul HUAWEI WATCH FIT Special Edition este disponibil în trei variante de culori, Starry Black, Nebula Pink, Forest Green, la prețul de 419 lei. La achiziția oricărui produs de pe HUAWEI Store, clienții se bucură de livrare gratuită și rapidă la orice comandă, plata în 12 rate fără dobândă sau cu cardul Sodexo Cadou Pass. În plus, 1% din valoarea comenzii se transformă în puncte HUAWEI, care aduc discounturi la comenzile viitoare. Campania HUAWEI Back to School este valabilă timp de șase săptămâni, până la finalul lunii septembrie, produsele fiind disponibile la prețurile speciale în limita stocului disponibil. Cupoanele nu se cumulează pentru același produs.

Către un stil de viață mai sănătos: Hameiul poate îmbunătăți sănătatea și calitatea vieții

București, 21 august 2023: Vara avem la îndemână o varietate de produse hrănitoare, bogate în nutrienți, care pot contribui semnificativ la echilbrul organismului, iar hameiul poate avea un rol important și benefic pentru sănătate. Perioada august-septembrie reprezintă chiar momentul ideal pentru recoltarea hameiului, când conurile devin verzui spre galben. De la aroma inconfundabilă pe care o regăsim în bere și până la beneficiile pentru sănătate, hameiul ne reamintește că alegerile alimentare dar și cele de relaxare pot contribui la bunăstarea generală.

Hameiul este o plantă aromatică, folosită adesea ca ingredient cheie în procesul de fabricație a berii, dar are și beneficii nutritive pentru sănătate.

Șase beneficii ale hameiului:

  1. Efecte antioxidante:Hameiul conține compuși cu proprietăți antioxidante, cum ar fi flavonoizii și polifenolii. Acești compuși ajută la neutralizarea radicalilor liberi din organism, reducând stresul oxidativ și protejând celulele împotriva deteriorării.
  2. Proprietăți antiinflamatorii:Unele componente ale hameiului au fost asociate cu efecte antiinflamatorii. Aceste proprietăți pot contribui la reducerea inflamației în corp, ceea ce este important pentru menținerea sănătății generale și prevenirea bolilor cronice.
  3. Somn mai bun:Hameiul conține un compus numit lupulină, care poate avea efecte sedative și de relaxare asupra sistemului nervos. De aceea, ceaiurile sau suplimentele pe bază de hamei sunt adesea utilizate pentru a promova un somn mai odihnitor.
  4. Îmbunătățirea stării de spirit:Anumite componente ale hameiului au fost asociate cu efecte benefice asupra stării de spirit. Acestea pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, contribuind astfel la o stare de bine generală.
  5. Protejarea celulelor nervoase:Hameiul poate avea potențiale beneficii neuroprotectoare. Studiile preliminare au sugerat că anumite componente ale hameiului ar putea proteja celulele nervoase și contribui astfel la sănătatea sistemului nervos.
  6. Menopauză și simptome asociate:Unele cercetări indică faptul că hameiul ar putea avea un efect pozitiv asupra simptomelor asociate menopauzei, cum ar fi bufeurile și insomniile.

„În procesul nostru spre o viață plină de vitalitate și bunăstare, sănătatea reprezintă unul dintre cele mai prețioase comori pe care le putem avea. Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și o stare de echilibru fizic, mental și emoțional care ne permite să ne exprimăm întregul potențial și să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții. Prin alegeri inteligente și conștiente, prin nutriție adecvată, mișcare regulată și gândire pozitivă, putem construi o fundație solidă pentru o sănătate radiantă. Sănătatea este un dar prețios pe care ni-l facem nouă înșine și celor dragi, și reprezintă o investiție de durată”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Berea, o băutură veche cu o istorie îndelungată, este alcătuită din ingrediente naturale precum hameiul, cerealele, apa și drojdia. Hameiul, în special, joacă un rol esențial în procesul de fabricație, adăugând atât aroma caracteristică cât și unele proprietăți benefice. Datorită conținutului său de substanțe bioactive, hameiul a fost asociat cu efecte antioxidante și antiinflamatorii, contribuind la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și la menținerea unui sistem imunitar sănătos.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, consumul moderat de bere reprezintă 330 ml/zi pentru femei și 660 ml/zi pentru bărbați și poate fi încadrată într-un stil de viață echilibrat și sănătos:

  1. Protejarea sistemul cardiovascular: Cercetările sugerează că un consum moderat de bere poate contribui la menținerea sănătății sistemului cardiovascular, prin creșterea nivelului de colesterol „bun”.
  2. Are un aport nutrițional: Berea poate conține vitamine din grupul B, fibre și minerale precum siliciu, care joacă un rol important în sănătatea oaselor.
  3. Relaxare și stres redus: Consumul moderat de bere poate avea un efect relaxant asupra corpului și minții, contribuind la reducerea stresului și a anxietății.

 

Către un stil de viață mai sănătos: Hameiul poate îmbunătăți sănătatea și calitatea vieții

București, 21 august 2023: Vara avem la îndemână o varietate de produse hrănitoare, bogate în nutrienți, care pot contribui semnificativ la echilbrul organismului, iar hameiul poate avea un rol important și benefic pentru sănătate. Perioada august-septembrie reprezintă chiar momentul ideal pentru recoltarea hameiului, când conurile devin verzui spre galben. De la aroma inconfundabilă pe care o regăsim în bere și până la beneficiile pentru sănătate, hameiul ne reamintește că alegerile alimentare dar și cele de relaxare pot contribui la bunăstarea generală.

Hameiul este o plantă aromatică, folosită adesea ca ingredient cheie în procesul de fabricație a berii, dar are și beneficii nutritive pentru sănătate.

Șase beneficii ale hameiului:

  1. Efecte antioxidante:Hameiul conține compuși cu proprietăți antioxidante, cum ar fi flavonoizii și polifenolii. Acești compuși ajută la neutralizarea radicalilor liberi din organism, reducând stresul oxidativ și protejând celulele împotriva deteriorării.
  2. Proprietăți antiinflamatorii:Unele componente ale hameiului au fost asociate cu efecte antiinflamatorii. Aceste proprietăți pot contribui la reducerea inflamației în corp, ceea ce este important pentru menținerea sănătății generale și prevenirea bolilor cronice.
  3. Somn mai bun:Hameiul conține un compus numit lupulină, care poate avea efecte sedative și de relaxare asupra sistemului nervos. De aceea, ceaiurile sau suplimentele pe bază de hamei sunt adesea utilizate pentru a promova un somn mai odihnitor.
  4. Îmbunătățirea stării de spirit:Anumite componente ale hameiului au fost asociate cu efecte benefice asupra stării de spirit. Acestea pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, contribuind astfel la o stare de bine generală.
  5. Protejarea celulelor nervoase:Hameiul poate avea potențiale beneficii neuroprotectoare. Studiile preliminare au sugerat că anumite componente ale hameiului ar putea proteja celulele nervoase și contribui astfel la sănătatea sistemului nervos.
  6. Menopauză și simptome asociate:Unele cercetări indică faptul că hameiul ar putea avea un efect pozitiv asupra simptomelor asociate menopauzei, cum ar fi bufeurile și insomniile.

„În procesul nostru spre o viață plină de vitalitate și bunăstare, sănătatea reprezintă unul dintre cele mai prețioase comori pe care le putem avea. Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și o stare de echilibru fizic, mental și emoțional care ne permite să ne exprimăm întregul potențial și să ne bucurăm de fiecare clipă a vieții. Prin alegeri inteligente și conștiente, prin nutriție adecvată, mișcare regulată și gândire pozitivă, putem construi o fundație solidă pentru o sănătate radiantă. Sănătatea este un dar prețios pe care ni-l facem nouă înșine și celor dragi, și reprezintă o investiție de durată”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Berea, o băutură veche cu o istorie îndelungată, este alcătuită din ingrediente naturale precum hameiul, cerealele, apa și drojdia. Hameiul, în special, joacă un rol esențial în procesul de fabricație, adăugând atât aroma caracteristică cât și unele proprietăți benefice. Datorită conținutului său de substanțe bioactive, hameiul a fost asociat cu efecte antioxidante și antiinflamatorii, contribuind la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ și la menținerea unui sistem imunitar sănătos.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, consumul moderat de bere reprezintă 330 ml/zi pentru femei și 660 ml/zi pentru bărbați și poate fi încadrată într-un stil de viață echilibrat și sănătos:

  1. Protejarea sistemul cardiovascular: Cercetările sugerează că un consum moderat de bere poate contribui la menținerea sănătății sistemului cardiovascular, prin creșterea nivelului de colesterol „bun”.
  2. Are un aport nutrițional: Berea poate conține vitamine din grupul B, fibre și minerale precum siliciu, care joacă un rol important în sănătatea oaselor.
  3. Relaxare și stres redus: Consumul moderat de bere poate avea un efect relaxant asupra corpului și minții, contribuind la reducerea stresului și a anxietății.

 

DualStore.ro: cererea mai mare și diversitatea modelelor au crescut vânzările de telefoane rezistente cu peste 30% în 2023

  • Prețul mediu al unui telefon rezistent este de 1.500 de lei
  • În ofertele actuale se regăsesc smartphone-urile cu termometru, cameră termică, cu endoscop şi microscop, cu proiector sau cu funcția de walkie-talkie

București, 21 august 2023 – Lansările tot mai dese și diversitatea modelelor, care înglobează tehnologii de ultimă generație, alături de o cerere  mai mare pentru dispozitive care susțin un stil de viață dinamic, au determinat accelerarea vânzărilor de telefoane rezistente cu peste 30% în primele 7 luni din 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize DualStore.ro, magazin online de telefoane și gadgeturi și producătorul trotinetelor și bicicletelor electrice iSEN.

Tendințele la nivel global indică o evoluție pozitivă a acestei categorii, care atrage deja atenția investitorilor și jucătorilor din întreaga lume. Dimensiunea pieței va crește rapid pe fondul creșterii cererii, a investițiilor în dezvoltare, tehnologiilor avansate și digitalizării companiilor din tot mai multe industrii.

„Trendul în domeniul electronicelor de consum a fost dat mereu de crearea unor dispozitive din ce în ce mai rapide, inteligente și ușoare. Acum, însă, impermeabilitatea și nivelul de rezistență au devenit zone de interes la fel de importante pentru producători.

Telefoanele rezistente sunt cea mare surpriză din ultima perioadă, interesul pentru categorie crescând pe măsură ce producătorii au reușit să integreze toate beneficiile unui smartphone sub carcasele dure ale acestor dispozitive. În ofertele actuale se regăsesc smartphone-urile cu termometru, cameră termică, cu endoscop şi microscop, cu proiector, cu funcția de walkie-talkie, mai nou, sau care dau posibilitatea de măsurare cu laser a distanței, alături de o baterie durabilă. Iar când cine vorba de camere, aici tendința e ca telefonul sa fie dotat cu trei, patru camere în spate, care acoperă cât mai bine nevoile utilizatorilor”, spune Ioana Szentlaszloi, cofondatoarea DualStore.ro.

În același timp, clienții caută acum telefoane mult mai rezistente, capabile să facă față stilului dinamic al vieții cotidiene.

Potrivit analizei DualStore.ro, prețul mediu al unui telefon rezistent este de circa 1.500 de lei. Deși prețurile au crescut în ultima perioadă, datorită îmbunătățirilor constante în ceea ce privește designul și utilitatea noilor modele de smartphone-uri rezistente, prin introducerea unor funcții noi, se așteaptă totuși ca acestea să nu cunoască salturi spectaculoase, în viitorul apropiat. Pentru români, criteriile importante în alegerea unui telefon rezistent sunt: rezistența la praf și la apă, bateria de mare capacitate, specificațiile de top, camera termică și prețul redus.

DualStore.ro comercializează, în prezent, peste 500 de modele de telefoane de la 8 producători: Xiaomi, Doogee, Ulefone, Oukitel, Blackview, Samgle, AGM, F150, iar pentru ultimii șapte, compania este importator, seller și oferă service autorizat, lucrând direct cu fabricile din China.

„Pentru noi, experiența cu clientul nu se încheie imediat după vânzare, pentru că, fiind service autorizat, ne ocupăm și de garanția produselor vândute. Asigurăm și componente originale, direct de la fabrică pentru aceste telefoane. Noi importam, noi vindem, noi reparăm”, adaugă Ioana Szentlaszloi.

Ce funcții noi au telefoanele rezistente

În ultima perioadă, printre cele mai noi funcții pe care le-au primit telefoanele rezistente se numără:

  • posibilitatea de a proiecta imaginile și clipurile video direct din telefon;
  • măsurarea precisă, cu laser, a distanțelor dintre obiecte;
  • party peaker – senzor de măsurare a nivelului de zgomot (până la 120 de decibeli);
  • acumulatori de mare putere – de până la 22.000 mAh;
  • cameră termică;
  • cameră cu senzor infraroșu;
  • funcție walkie-talkie.

Acestea se adaugă însă celor deja consacrate și care fac ca aceste diapozitive să fie tot mai apreciate, precum: rezistența la apă, praf și șocuri, având deja incluse standardele IP67 sau IP68.

În topul celor mai vândute telefoane rezistente pe DualStore.ro sunt:

 

Gartner: Cheltuielile IT pentru serviciile bancare si de investitii la nivel mondial vor ajunge in 2023 la 652 miliarde USD

Incertitudinea economica actuala determina organizatiile sa investeasca in infrastructura IT agila

Cheltuielile IT pentru servicii bancare si de investitii la nivel mondial sunt estimate sa insumeze 652,1 miliarde USD in 2023, in crestere cu 8,1% fata de 2022, potrivit Gartner. Cheltuielile pentru software vor inregistra cel mai important avans, cu o crestere de 13,5% in 2023.

„Turbulentele economice actuale au schimbat anul acesta contextul investitiilor in tehnologie in serviciile bancare si de investitii”, a declarat Debbie Buckland, Director Analyst la Gartner. „In loc sa reduca bugetele IT, organizatiile cheltuiesc mai mult pe tipurile de tehnologii care genereaza rezultate semnificativ mai mari in afaceri. Cheltuielile pentru software, de exemplu, migreaza de la dezvoltarea lor interna in directia achizitionarii de solutii care genereaza mai rapid valoare”, a adaugat Debbie Buckland.

Investitiile in cloud continua in ritm sustinut

Conform sondajului Gartner 2023 CIO and Technology Executive Survey, directorii IT ai organizatiilor de servicii bancare si de investitii vor cheltui cea mai mare parte a resurselor de finantare noi sau suplimentare alocate in 2023 pentru securitate cibernetica, date si analitice, tehnologii de integrare si cloud.

Mai mult de jumatate dintre ei intentioneaza sa creasca investitiile in cloud, reducand in acelasi timp cheltuielile IT efectuate pentru propriile centre de date. Acest lucru se reflecta prin cresterea mai lenta a cheltuielilor pentru sistemele centrelor de date, de la 13,2% in 2022 la 5,7% in 2023 (vezi tabelul 1). Bancile isi diminueaza activele corporale si cheltuielile de capital (capex) in favoarea adoptarii de servicii si cheltuieli de exploatare (opex), pentru a raspunde asteptarilor in evolutie ale clientilor si pietei.

Tabelul 1. Evolutia preconizata la nivel mondial a cheltuielilor IT pentru serviciile bancare si de investitii (milioane USD)

Cheltuieli 2022 Crestere 2022 (%) Cheltuieli 2023 Crestere 2023 (%)
Sisteme de centre de date 34.467 13,2 36.433 5,7
Dispozitive 37.961 -9,9 37.149 -2,1
Servicii interne 52.933 -2,2 55.156 4,2
Servicii IT 246.698 5,2 269.735 9,3
Software 153.268 11,2 174.014 13,5
Servicii de telecomunicatii 77.736 -2,9 79.599 2,4
Total 603.063 4,1 652.086 8,1

Sursa: Gartner (iunie 2023)

„Pentru a face fata climatului economic actual, directorii IT ai organizatiilor din domeniul serviciilor bancare si de investitii acorda prioritate obiectivelor mai conservatoare care sprijina o crestere rezistenta si durabila, cum ar fi o experienta mai buna pentru clienti (CX) si operatiuni mai eficiente”, a declarat Pete Redshaw, VP Analyst la Gartner. „Aceasta este o schimbare fata de anii precedenti, cand cresterea totala – noi teritorii, noi clienti, noi linii de afaceri – a fost obiectivul principal al directorilor generali din sectorul bancar”, a completat Pete Redshaw.

Serviciile IT ramane segmentul cu volumul cel mai mare de cheltuieli

Impulsionate de utilizarea sporita a serviciilor de consultanta si a infrastructurii ca serviciu (IaaS), serviciile IT vor reprezenta categoria cu cel mai mare volum de cheltuieli, estimat sa ajunga in 2023 la aproape 270 de miliarde USD. Aceasta reprezinta o crestere de 9,3% fata de 2022, reflectand rolul din ce in ce mai important pe care furnizorii de servicii IT il joaca in a sprijini organizatiile bancare si de servicii de investitii sa navigheze pe valurile de oportunitati si provocari emergente.

„Incertitudinea economica determina organizatiile sa descompuna contractele pe termen lung in mai multe proiecte mai scurte”, a spus Buckland. „De asemenea, acestea sunt reticente in a semna noi contracte, a se angaja in initiative pe termen lung sau a angaja noi parteneriate tehnologice, ceea ce duce la o crestere a utilizarii serviciilor de consultanta IT”, a subliniat Buckland.

Lipsa de specialisti conduce la cresterea cheltuielilor pentru serviciile interne

Deficitul global de talente afecteaza si organizatiile bancare si de servicii de investitii, iar cheltuielile pentru serviciile interne vor creste cu 4,2% in 2023 pentru a sprijini costurile crescute de angajare si retinere a talentelor.

„Chiar si dupa recentele reduceri de personal efectuate de multi dintre gigantii din domeniul tehnologiei, bancile nu mai sunt vazute automat de talentele de top ca fiind destinatiile cele mai dezirabile, care ofera satisfactii sau un mediu stimulativ”, a spus Redshaw. „Este nevoie de mai multe solutii inovatoare, cum ar fi renuntarea la cerintele legate educatia universitara si adaugarea de beneficii, cum ar fi recalificarea continua, echipe hibride, metode agile si parteneriate fintech”, a detaliat Redshaw.

Clientii Gartner pot citi mai multe in „Forecast: Enterprise IT Spending for the Banking and Investment Services Market, Worldwide, 2021-2027, 1Q23 Update” si „2023 CIO and Technology Executive Agenda: A Banking and Investment Services Perspective”.

Analize suplimentare despre tendintele legate de CIO si IT vor fi prezentate in cadrul Gartner IT Symposium/Xpo, cea mai importanta conferinta la nivel mondial pentru CIO si alti directori IT. Analistii si participantii Gartner vor explora tehnologia, perspectivele si tendintele care modeleaza viitorul IT si al afacerilor, inclusiv modalitatile de integrarutilizare a IA generative, transformarea afacerilor, securitatea cibernetica, experienta clientilor, analiza datelor, conducerea executiva si multe altele. Urmariti pe Twitter stirile si actualizarile de la conferinte folosind #GartnerSYM.

Datele si locatiile viitoare pentru Gartner IT Symposium/Xpo includ:

11-13 septembrie | Gold Coast, Australia

16-19 octombrie | Orlando, FL

6-9 noiembrie | Barcelona, ​​Spania

13-15 noiembrie | Tokyo, Japonia

28-30 noiembrie | Kochi, India

Despre Gartner for Information Technology Executives

Gartner for Information Technology Executives ofera o perspectiva actionabila si obiectiva pentru CIO si liderii IT, pentru a-i ajuta sa-si conduca organizatiile prin transformarea digitala si sa conduca cresterea afacerii. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/information-technology.

Urmariti stirile si actualizarile de la Gartner for IT Executives pe Twitter si LinkedIn folosind #GartnerIT. Vizitati IT Newsroom pentru mai multe informatii si analize.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna in ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com

Cei peste 80.000 de clienți iCredit își pot plăti de acum ratele rapid și simplu prin PayPoint

PayPoint România anunță încheierea unui nou acord de colaborare cu Easy Asset Management, companie ce activează sub brandul iCredit, prin care le oferă clienților o nouă metodă simplă și la îndemână pentru plata ratelor lunare.

Astfel, cei peste 80.000 de clienți iCredit pot achita de acum ratele pentru creditele de nevoi personale la oricare dintre cele aproximativ 20.000 de terminale PayPoint din toată țara, în magazine din apropiere, odată cu efectuarea cumpărăturilor zilnice.

Pentru efectuarea unei plăţi, clientul vine în magazinul partener PayPoint cu notificarea iCredit prevăzută cu cod de bare. Vânzătorul scanează codul de bare, încasează suma în numerar şi emite o chitanţă cu detaliile tranzacţiei. Plățile realizate în punctele de plată PayPoint nu presupun comision suplimentar și pot fi făcute oricând în intervalul de funcționare al magazinelor partenere, inclusiv în weekend.

„Misiunea noastră este să simplificăm plățile pentru toată lumea. Clienții magazinelor noastre partenere au nevoie de soluții de plată rapide și ușor de accesat, dar și variate, astfel încât să-și poată face toate plățile  lunare într-un singur loc. Parteneriatul cu iCredit completează gama noastră de servicii și ne ajută să oferim mai multă varietate și flexibilitate în ceea ce privește plățile, pentru orice client care trece pragul unui comerciant partener PayPoint. Suntem într-o expansiune continuă pe acest segment și avem în plan alte noi parteneriate care vor completa gama noastră de produse şi servicii disponibile.” – Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services România.

„Modelul nostru de business este bazat pe oferirea de soluții convenabile și ușor de accesat pentru clienții noștri atât în momentul în care au nevoie de un credit rapid, cât și atunci cand vine vorba de plata ratelor. Un obiectiv strategic îl reprezintă crearea de canale alternative de plata a ratelor. Prin încheierea parteneriatului cu PayPoint, cei peste 80.000 de clienți vor avea acces la o metoda modernă și accesibilă de plată a ratelor la cele 20.000 de puncte de plată PayPoint din România. În acest fel, clienții noștri vor economisi ceea ce contează cel mai mult pentru ei – timp – și vor avea parte de o experiență îmbunătățită alături de iCredit”, a declarat Alben Mitarev, Director General iCredit.

Campionatul Mondial de Esports – Digital Throne anunță al doilea val de artiști: B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams și Subcarpați vin la Iași pe 1-3 septembrie

Și Alternosfera, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași se alătură line-up-ului festivității de închidere a Campionatului care îi are ca invitați speciali pe Tom Odell, Lost Frenquencies și JP Cooper

Iași, 18 iulie 2023 – Line-up-ul mult așteptatului Campionat Mondial de Esports – Digital Throne se conturează cu unele dintre cele mai importante nume de pe scena națională și internațională a muzicii dance, pop și rap. Alături de artiștii internaționali anuntați deja, Lost Frequencies, JP Cooper și Tom Odell, pe scena festivității de închidere a Campionatului Mondial de Esports vor urca B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași. Concertele au loc pe 1-3 septembrie, pe esplanada Palatului Culturii din Iași. Biletele early bird pentru cele trei zile de concerte, în valoare de 150 Lei, mai pot fi achiziționate până pe 20 iulie.

B.U.G. Mafia vine la Iași în anul în care aniversează 30 de ani de la înființare, Carla’s Dreams va cânta hiturile care l-au consacrat, “Sub pielea mea” și „Acele mele”, dar si piese noi precum “ae”, iar grupul Subcarpati va face să vibreze zona Palas din Iași cu mixul lor de folclor, hip-hop si electro. Filarmonica “Moldova” din Iași va intrepreta melodii adaptate după coloane sonore din jocuri celebre sau filme SF.

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica “Moldova” din Iași se alătură celorlalți artiști români confirmați până în acest moment, Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano și Deliric x Silent Strike w. Muse Quartet & CTC.

Artiștii internaționali și naționali care vor completa line-up-ul Digital Throne vor fi anunțați la începutul lunii august.

Digital Throne este festivalul de 10 zile ce transformă Iașiul în capitala globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului, care are loc între 24 august și 3 septembrie și care va găzdui, printre multe alte evenimente conexe, finalele Campionatului Mondial de Eports și festivalul Comic Con.

Comic Con în cadrul Digital Throne

Digital Throne va aduce la Iași Comic Con, eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor, jocurilor video, și serialelor TV. La Comic Con vor fi prezenți artiști și actori cunoscuți din filme și pop culture. Și-au anunțat participarea la Comic Con Iași Henry Ian Cusick, unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolul lui Desmond din Lost, Marcus Kane din The 100 sau Stephen Finch din Scandal și Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural. Lor li se alătură Luka Peroš, ce l-a jucat pe Marseille în serialul-fenomen La Casa de Papel, Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper din antologia horror American Horror Story și Nikola Djuricko l-a jucat pe Yuri Ismaylov în cel de-al patrulea sezon Stranger Things.

Fanii vor avea șansa de a-și cunoaște actorii favoriți, de a se fotografia individual cu ei, de a obține autograful lor personalizat și de a purta discuții live în cadrul panel-urilor de Q&A, de unde pot afla și amănunte neștiute de pe platourile de filmare.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

Digital Throne găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Peste 700 de jucători din 120 de țări se vor înfrunta la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete și acces

Prețul abonamentelor la festivitatea de închidere a Digital Throne (1-3 septembrie) este următorul: până pe data de 20 iulie, prețul abonamentului pentru cele 3 zile este de 150 Lei. Până în ziua evenimentului acesta va fi de 220 Lei. Abonamentul achiziționat direct la festival va avea un preț de 250 Lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro