Huawei lansează noile modele P20 și P20 Pro, care redefinesc fotografierea inteligentă

Paris, 27 martie 2018 – Huawei Consumer Business Group a lansat astăzi, în cadrul unui eveniment exclusivist, ce a avut loc la Grand Palais, mult așteptatele flagship-puri ale companiei, modelele P20 si P20 Pro. Noul Huawei P20 Pro integrează primul sistem triplu-camera Leica din lume, ambele modele aducând inovații AI, care transformă astfel experiența de utilizare a camerei foto într-una uimitoare.

 Huawei a setat noi standarde în ceea ce priveste fotografierea cu telefonul odată cu lansarea modelului HUAWEI P9, care integra primul sistem dual-camera conceput în colaborare cu Leica. Prin lansarea seriei HUAWEI P20, Huawei face din surprinderea imaginilor la o calitate profesională o experiență usoară pentru oricine.

Căutăm inspirație în randul artistilor pentru a avea o evolutie continuă în materie de design si tehnologie.” declară Richard Yu, CEO Huawei Consumer Business Group. Tot acesta continuă: “Prin integrarea sistemului triplu-camera în modelul P20 Pro, a unui nou sistem dual camera in P20, a caracteristicilor performante AI in ambele, consumatorii pot surprinde și împărtăși strălucirea lumii înconjurătoare.”

Obtinând cel mai mare scor acordat vreodată de prestigioasa publicație DxOMark, noua serie HUAWEI P20 include sisteme avansate de camere care aduc consumatorilor funcții ce îmbunătățesc fiecare aspect al experienței de fotografiere.

 Specificații cheie

  • Un sistem de camere foto avansat, menit să capteze mai multă lumină, mai multe detalii și mai multă frumusețe: noul sistem triplu-camera Leica si 5X Hybrid Zoom integrate in HUAWEI P20 Pro si un nou sistem dual-camera Leica integrat in modelul P20;
  • Funcții foto inovatoare, precum tehnologia Master AI, ce integrează “pricepere” foto profesionistă, bazată pe Inteligența Artificială și Huawei AIS, o tehnologie avansată AI de stabilizare optică;
  • Un design atemporal, cu margini aproape inexistente si variante de culoare noi, de tip gradient;
  • Experiență de utilizare premium și fără cusur, datorită performanței de top a procesorului Kirin 970, ce integrează un NPU dedicat, interfeței EMUI 8.1 și versiunii Android™ 8.1.

 O combinatie deosebita de arta si tehnologie

Noua serie Huawei P20 are o estetică inspirată de tendintele din lumea modei, astfel că noile modele Huawei P20 si Huawei P20 Pro vin in variante noi de culoare, exclusive, Twilight si Pink Gold, obținute prin folosirea tehnologiilor NCVM*, sub spatele sticlei, astfel încât lumina care se reflectă pe suprafața telefonului creează o schimbare treptată a nuanței. Cele două modele sunt deasemenea disponibile în variantele de culoare Black si Midnight Blue.

Dispozitivele au, deasemenea, un display Huawei FullView, de 5,8 inci, în cazul modelului P20, și de 6.1 inci, în cazul modelului P20 Pro, cu margini ultra-subțiri și un raport ecran-carcasă impresionant, ecranul îmbinându-se perfect cu marginile aproape inexistente și colțurile rotunjite, telefoanele fiind ușor de ținut în mână.

Inspirat de lumina si de tehnologie, un dispozitiv uimitor conceput pentru fanii fotografiei

Noua serie Huawei P20 reflectă arta luminii, cu funcții ale camerei ce îmbunătățesc fiecare aspect al experienței de fotografiere. Noul Huawei P20 Pro integrează sistemul triplu-camera Leica, cu cel mai mare număr cumulat de pixeli integrat vreodată într-un smartphone. Ansamblul sistemului de camere foto este alcătuit dintr-un senzor RGB de 40MP, un senzor monocrom de 20 MP și un senzor de 8MP, cu lentile telephoto. De asemenea, sistemul triplu-camera integrează un senzor de temperatură a culorii menit să asigure o reproducere a culorilor într-un mod cât mai real.

Cu aperturi de f/1.8, f/1.6 respectiv f/2.4, pentru surprinderea fidelă a detaliilor cu o claritate perfectă, Huawei P20 Pro integrează o noua lentila Leica VARIO-SUMMILUX (VARIO-SUMMILUX-H 1:1.6-2.4/27-80ASPH), cu un zoom optic 3x, utila în surprinderea fotografiilor pe o rază mare de acțiune de până la 5x Zoom Hibrid, precum și un senzor de imagine foarte sensibil, util în cazul fotografiilor realizate în condiții de iluminare scăzută, cu ISO de până la 102400.

Huawei P20 este creat plecând de la predecesorul său, integrând un sistem dual-camera cu lentile Leica de generație nouă, cu un senzor RGB de 12MP, cu o dimensiune a pixelului de 1.55 μm, și un senzor monocrom de 20MP, îmbunătățind performanțele chiar și în condiții cu o iluminare slabă.

Cele două dispozitive ale seriei P20 suportă stabilizarea optică pe 6 axe și filmarea în slow motion cu 960 fps, de 4 ori mai mare decat standardul de 240 fps, capturand astfel detalii care nu pot fi vazute cu ochiul liber. Datorita modului Ultra Snapshot, dispozitivele pot captura o imagine in doar 0,3 secunde, doar printr-un dublu click al butonului de volum, chiar si cand ecranul e oprit.

Fotografii inteligente pentru oricine, oricand

Cu ajutorul procesorului Kirin 970, noua serie P20 identifică automat mai bine de 500 scenarii din 19 categorii diferite și alege opțiunile potrivite pentru a livra fotografii uimitoare, chiar si în cazul fotografilor aflati la inceput de drum. Însă, funcția cu totul nouă și, în același timp, spectaculoasă, o reprezintă focusul predictiv 4D integrat în camerele foto ale noilor modele Huawei. Prin alegerea acestui mod, camera anticipează obiectele în mișcare și le focalizează cu o eficiență extraordinară, pentru a capta cât mai multe detalii ale acestora. În plus, noile modele se mândresc cu altă funcție bazată pe Inteligența Artificială și anume funcția AI-Assisted Composition, care trimite posesorilor sugestii inteligente când vine vorba despre fotografii de grup și peisaje.

Suplimentar, Huawei AIS (stabilizare optică având la bază Inteligența Artificială) reușește să surprindă fotografii de noapte expresive, cu cât mai multe detalii clare, iar acest lucru se observă prin imaginile incredibile obținute chiar și fără un trepied.

Mai mult, ambele modele ale seriei P20 integrează o cameră frontală de 24MP**, dotată cu funcții de Beauty avansate bazate pe Inteligența Artificială, precum și cu funcția 3D Portrait Lighting, acestea contribuind la surprinderea unor selfie-uri incredibile, cu retușuri naturale ale aspectului tenului și sublinierea delicată a anumitor detalii ale feței.

Modelele acestei serii includ si o versiune proprie a aplicației Prisma, prin intermediul căreia utilizatorii vor primi sugestii și recomandări de filtre în timp real bazate pe funcția Scene&Object Recognition. Viteza de calcul este de 3-4 ori mai mare decât cea în cazul versiunii cloud. În plus, în parteneriat cu Google, seria P20 suportă Google AR Core pentru a livra capabilități avansate de AI.

La fel ca în cazul seriei Mate, seria P20 dispune de tehnologia de încărcare rapidă securizată, certificată de compania TÜV și baterii puternice și performante, de 4000 mAh, în cazul modelului P20 Pro, și de 3400 mAh (Standard), în cazul modelului P20, ambele modele dispunând și un sistem de management al bateriei bazat pe Inteligența Artificială.

Preț și disponibilitate

Modelul Huawei P20 va fi disponibil pe plan local la pre-comandă în perioada 28 martie – 5 aprilie 2018, în variantele de culoare Black, Pink Gold și Midnight Blue, la un preț recomandat de 649 euro, iar modelul P20 Pro va fi disponibil la pre-comandă în perioada 28 martie – 16 aprilie 2018, în variantele de culoare Black, Twilight și Midnight Blue, la un preț recomandat de 849 euro.

La nivel global, Huawei P20 și P20 Pro sunt disponibile în variantele de culoare Twilight, Black, Midnight Blue și Pink Gold. Dispozitivele din noua serie HUAWEI P20 sunt compatibile cu doua noi accesorii audio: castile HUAWEI FreeBuds si HUAWEI Active Noise Canceling.

POPULARUL MOUSEPAD RAZER GOLIATHUS BENEFICIAZĂ ACUM DE TEHNOLOGIA RAZER CHROMA

coperta

Goliathus, cel mai bine vândut mousepad din material textil se alătură familiei de produse Razer Chroma™, oferind utilizatorilor peste 16.8 milioane de combinații de culori și efecte de iluminare

Goliathus, cel mai bine vândut mousepad din material textil se alătură familiei de produse Razer Chroma™, oferind utilizatorilor peste 16.8 milioane de combinații de culori și efecte de iluminare

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat Razer Goliathus Chroma, o nouă versiune a celui mai bine vândut și mai accesibil mousepad din material textil, echipat cu LED-uri multicolor. Încorporarea tehnologiei Razer Chroma permite utilizatorilor să aleagă din peste 16.8 milioane de combinații de culoare și efecte de iluminare.

Urmând exemplul Razer Firefly, primul mousepad RGB, noul Razer Goliathus Chroma este cel mai nou dispozitiv care se alătură familiei Razer Chroma™, care include printre altele Razer DeathAdder Elite, mouse-ul de gaming multiplu premiat, tastatura de gaming Razer BlackWidow Chroma V2 și căștile de gaming Razer Kraken 7.1 V2. Razer Goliathus Chroma oferă efecte luminoase preconfigurate precum spectrum cycling, breathing sau reactive, dar și efecte liber personalizabile, care se sincronizează automat cu alte produse care încorporează tehnologia Chroma prin intermediul aplicației Razer Synapse 3 (Beta).

“Am fost primii care au scos pe piață un mousepad RGB, Razer Firefly, iar acum suntem încântați să continuăm cu Razer Goliathus, cel mai popular mousepad din material textil din portofoliul nostru,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondator și CEO al Razer. “Razer Goliathus își datorează popularitatea simplității și portabilității. Razer Goliathus Chroma păstrează aceste avantaje, adăugându-le posibilitatea de a beneficia de un nivel avansat de personalizare.”

Optimizat pentru toate setările de sensibilitate, toate tipurile de senzori și orice stil de jucat, materialul textil cu micro-texturi din care este fabricat Razer Goliathus Chroma permite manevre deopotrivă rapide și precise, în timp ce baza din cauciuc asigură o fixare fermă de masă. Noul mousepad include și un mic accesoriu pentru a ușura administrarea cablurilor.

Tot azi a fost anunțat și Razer Goliathus Chroma Extended, o versiune cu dimensiuni crescute, destinată pentru cei care vor să-și așeze toate perifericele pe aceeași suprafață. Fiind bazat pe Razer Goliathus Extended, noul Razer Goliathus Chroma Extended este cel mai mare mousepad cu LED-uri multicolor din lume.

Razer Goliathus Chroma

Razer Goliathus Chroma Extended

 

Logitech G lansează noile căști de gaming G PRO

Logitech G PRO_1

Logitech G anunță noile căști de gaming Logitech G PRO, care oferă performanță audio avansată și sunt echipate cu toate caracteristicile necesare jucătorilor profesioniști. Căștile G Pro sunt ușoare, rezistente și foarte confortabile în sesiuni de gaming prelungite. Acestea dispun de difuzoare Logitech G Pro-G care oferă o calitate superioară a sunetului, bureți înveliți în piele sintetică, care oferă o izolare fonică excelentă, și un microfon de calitate profesională cu condensator pentru a asigura o comunicare extrem de clară între jucători. Claritatea și calitatea celor mai avansate difuzoare de căști pentru gaming, asigură jucătorilor posibilitatea de a auzi fiecare detaliu sonor și fiecare pas al adversarilor din jur. Toate aceste caracteristici au făcut ca Logitech G PRO să fie numite căștile oficiale ale Electronic Sports League (ESL) CS:GO Pro LeagueESL One și ESL Premiership, urmând a fi utilizate de numeroși jucători profesioniști și de către unele dintre echipele de top din lume.

“Din postura de leaderi pe piața de dispozitive de gaming, dezvoltăm produse pe care și le doresc atât jucătorii profesioniști de esports, cât și cei entuziaști”, menționează Ujesh Desai, vicepreședinte și manager general Logitech Gaming. “Căștile PRO au fost concepute în strânsă colaborare cu jucătorii echipelor profesioniste TSM, G2 Esports și London Spitfire. Designul include caracteristici precum microfon de nivel profesional și bureți înveliți în piele sintetică pentru a obține căștile perfecte care să se ridice la nivelul necesar competițiilor de esports și necesităților jucătorilor profesioniști”.

Difuzoare Pro-G pentru calitate audio avansată

Difuzoarele avansate Pro-G au în construcția lor un material din plasă hibrid pentru o calitate audio superioară, iar în combinație cu profilele audio Logitech G acestea redau un sunet bogat, bas pătrunzător, înalte clare și distorsiuni incredibil de mici.

“Calitatea sunetului oferit de căștile Logitech G PRO este de neegalat”, menționează Ji-Hyeok “Birdring” Kim, membru al echipei London Spitfire (Overwatch). “Căștile îmbunătățesc nivelul de performanță în timpul jocului prin posibilitatea de a auzi cu precizie efectele sonore din joc și ne ajută să fim cu un pas înaintea adversarilor”.

Izolare fonică îmbunătățită și un design confortabil

Logitech G PRO oferă o izolare fonică mai eficientă cu 50% decât era posibil pe modelele precedente de căști Logitech G, jucătorii fiind feriți de sunetele din jur care ar putea să le distragă concentrarea. Calitatea premium a texturii din piele sintetică ce învelește bureții cupelor oferă izolare pasivă maximă a sunetului, oferind în același timp confort, mai multă claritate și volum puternic pentru ca utilizatorii să se poată concentra asupra jocului chiar și într-un mediu zgomotos. În plus, vin la pachet cu un set extra de bureți din microfibră. Căștile Logitech G PRO au exterior de culoare neagră, sunt ușoare și au un design confortabil, care permite detașarea cablurilor la nevoie.

“Primul lucru care îmi vine în minte atunci când port aceste căști este cât de bine izolează sunetul din exterior. Sunt atât de eficiente încât îmi oferă posibilitatea de a mă concentra 100% pe acțiunea din joc”, menționează Kenny “kennyS” Schrub, membru al echipei G2 Esports (CS:GO).

Microfon professional cu condensator

Căștile Logitech G PRO vin echipate cu un microfon de calitate superioară peste care este aplicat un filtru din burete profesional, care oferă posibilitatea de a capta cu precizie și claritate sunetul, putând fi folosite atât pentru apeluri audio și comunicare în joc, cât și pentru înregistrarea vocii în scopul producției audio. Microfonul premium cu funcție de anulare a zgomotului beneficiază de un braț cu flexibilitate crescută, care ajută a îmbunătățirea capturii audio, în timp ce răspunsul în frecvență ridicat, raportul redus de zgomot și senzitivitatea crescută față de modelele Logitech din trecut asigură o claritate mai bună și o limită de frecvență mai mare.

“Sunt cu adevărat confortabile datorită designului utilizat. Calitatea microfonului este foarte bună”, a menționat Mike Yeung, membru al echipei TSM (League of Legends).

Căștile Logitech G Pro sunt compatibile cu PC-uri, dispozitive mobile și console (inclusiv Xbox One, PlayStation 4 și Nintendo Switch).

Preț și disponibilitate

Căștile Logitech G PRO vor fi disponibile începând din luna aprilie 2018 la prețul recomandat de 459 Lei. Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați site-ul oficial Logitech sau pagina de pe blog.

Synology® anunţă RackStation RS3618xs

București, România—Martie, 2018—Synology® Inc. anunță disponibilitatea noului RackStation RS3618xs, un NAS rackmount 12-bay care oferă performanţe excelente, scalarea fără efort a capacității de stocare și soluții optimizate de virtualizare. Noul echipament vine dotat cu o serie de îmbunătăţiri, oferind mediilor de afaceri în curs de dezvoltare, o procesare a datelor mult mai rapidă și o flexibilitate ridicată.

RS3618xs este un NAS de format 2U, alimentat de un procesor quad-core Intel® Xeon® D-1521 și o memorie DDR4 ECC UDIMM RAM de 8 GB, extensibil până la 64 GB. Cele patru porturi Gigabit Ethernet plug-and-play pot fi extinse cu NIC-uri de înaltă performanță(10GbE) prin intermediul slotului PCIe 3.0, furnizând rate de transfer de peste 3.900 MBps și 143.500 IOPS (Input/output operations per second) iSCSI.

Adiţional, pe lângă suportul nativ pentru 12 unități de drive, capacitatea de stocare poate fi extinsă până la 432 TB atunci când NAS-ul este conectat la două unități de expansiune RX1217(RP), oferind astfel o extindere rapidă a volumului. Capacitatea sa de a gestiona la cerere un spațiu mare de stocare, face ca acest echipament să fie ideal pentru o utilizare ca soluție de virtualizare, server central de fișiere, resursă de backup sau spațiu de stocare iSCSI.

„RS3618xs este o soluție de stocare de tip enterprise care satisface cerințele companiilor mari”, a declarat Jason Fan, Product Manager la Synology Inc. „Companiile pot beneficia de o suită completă de tehnologii de stocare, inclusiv snapshot-uri instantanee şi SSD caching, menținând în deplină siguranță datele şi sporind eficiența în utilizare.”

RS3618xs are ca bază software DiskStation Manager, sistemul de operare avansat și intuitiv destinat dispozitivelor NAS Synology. Acesta vine la pachet cu diverse aplicații, precum partajarea de fișiere şi copierea de date, sau instrumente de colaborare menite să asigure o productivitate sporită a muncii.

Datorită certificării VMware®, Citrix®, Microsoft Hyper-V® și OpenStack Cinder®, RS3618xs poate fi integrat cu ușurință în mediul de virtualizare al unei companii.

Află mai multe despre RackStation RS3618xs: https://www.synology.com/en-global/products/RS3618xs

RackStation RS3618xs va fi disponibil in în România prin IT Direct (www.itdirect.ro)

BenQ anunţă disponibilitatea noilor monitoare IPS din seria 80, perfecte pentru acasă și la birou

image003

GW2480, GW2780, BL2480, BL2780, BL2780 și BL2780T oferă tehnologie Eye-Care cu B.I, avantajele unui ecran IPS şi un design minimalist ce se potriveşte perfect unui stil de viaţă modern.

București, România, Martie 2018: BenQ, companie recunoscută pe plan internațional pentru inovaţii în domeniul soluțiilor de imagine profesionale, anunţă disponibilitatea a cinci monitoare cu un design elegant, potrivit oricărui stil, precum şi o serie de tehnologii menite să ofere utilizatorului confort în utilizare.

Noile modele BenQ GW2480, BL2480, GW2780, BL2780 şi BL2780T, oferă diversitate, cu diagonale de 24” și 27”, precum şi perfomanţe ridicate la rezoluţii Full HD 1080p. Prezenţa unui panel IPS din noua generație, oferă culori de bună calitate, unghiuri de vizualizare largi, de 178˚ H/V, dar şi un timp de răspuns de doar 5ms, perfect pentru rularea jocurilor în timpul liber.

Spre deosebire de modelele precedente, unde numele monitorului conţinea la final un indicativ (H,M,HM) ce semnaliza prezenţa porturilor HDMI și a boxelor integrate, la noile monitoare aceste indicative lipsesc, dotarea fiind una completă ce include atât două boxe cât şi o conectică Dsub + HDMI 1.4 + DP 1.2.

Picture1

Design modern, perfect pentru un stil de viață elegant

Pentru spaţii de lucru moderne, noile modele oferă un design minimalist, ce include o carcasă cu finisaje premium şi o textură rezistentă la zgârieturi. Vin echipate cu o ramă foarte subţire, de doar 6.6 mm, aproape jumate din cât oferă predecedentele modele din seriile 55/65/70, fiind astfel ideale pentru utilizarea în configuraţii multi-monitor. Mai mult, pentru cei cu pretenţii ridicate, modelul BL2780T oferă un picior reglabil pe 4 direcții (verticală 140mm, rotire 45˚/45˚, aplecare -5˚- 20˚și pivot 90˚).

Complementar design-ului modern, toate modelele din această seria oferă şi un sistem de management al cablurilor, camuflat inteligent în piciorul monitorului.

Tehnologie Eye-Care şi Brightness Intelligence

Din dorința de a crește comfortul vizual pe durata utilizării, toate noile modele ale seriei au în dotare tehnologiile Low Blue Light şi Flicker-Free.

Picture2

Astfel, se reduce în mod eficient oboseala ochilor şi se obţine o experiență de vizionare confortabilă în timpul sesiunilor prelungite de utilizare a monitorului. Cu ajutorul tehnologiei Low Blue Light, se reduc considerabil efectele negative produse de spectrul de lumină albastră emis de ecran. Utilizatorul are opţiunea de a alege unul dintre cele patru moduri presetate, fie că este vorba de cel multimedia, web-surfing, office, sau reading, pentru a reduce emisia de lumină albastră cu maxim 70% în timpul utilizării.

Datorită senzorului de lumină încorporat, monitorul este capabil să detecteze în orice moment variaţia temperaturilor de culoare din mediul ambiental. Astfel, folosind o serie complexă de algoritmi, B.I.+ ajustează în mod automat luminozitatea ecranului, precum şi temperatura culorilor, oferind utilizatorului cea mai confortabilă experiență de vizionare. Se descurcă excelent, indiferent dacă se află în lumina caldă de acasă, sub influenţa luminii albastre din birou sau sub directa strălucire a soarelui. Detectând simultan intensitatea conținutului afișat, monitorul ajustează automat luminozitatea din scenele luminoase, evitând supraexpunerea şi îmbunătăţind detaliile din zonele întunecate, totul pentru a menţine un nivel optim de claritate.

Chiar şi atunci când luminozitatea ecranului este redusă, B.I.+ reuşeşte să îmbunătățească nuanţa şi saturaţia culorilor, oferind o reproducere precisă a acestora.

AMD prezintă noi produse CPU și GPU cu performante ridicate în cadrul CES 2018

Noua generație Ryzen CPU, Noile Ryzen APU, Noile Radeon Vega Mobile GPU disponibile in 2018 –

Las Vegas – 2018 CES – January 8, 2018 — În urma succesului înregistrat in 2017 de procesoarele Ryzen™ și plăcile grafice Radeon™, AMD (NASDAQ: AMD) a detaliat astăzi planurile pentru viitoarele produse din categoriile CPU și GPU cu performanțe ridicate în cadrul unui eveniment desfășurat in Las Vegas, inainte de deschiderea CES 2018. Alături de primele procesoare desktop Ryzen™ cu grafică integrată Radeon™ Vega, AMD a prezentat și o gamă completă de procesoare Ryzen™ mobile APU ce includ și noile Ryzen™ PRO și Ryzen™ 3, oferind o primă incursiune asupra performanțelor viitoarei generatii de procesoare fabricate in tehnologie 12nm – 2nd generation Ryzen™ desktop CPU, pregătită pentru lansare in luna Aprilie.

Update-uri tehologice

  • Procesoare x86
    • “Zen” core, disponibil acum pentru procesoare Ryzen desktop și mobile, este în producție atât în 14nm dar și în 12nm.
    • Design-ul “Zen 2” este complet și va oferi îmbunătățiri multiple față de primul design “Zen”.
  • Procesoare grafice
    • AMD va extinde familia de produse “Vega” în 2018 cu procesorul grafice Radeon Vega Mobile pentru laptopuri ultrathin.
    • AMD are în plan să introducă primul produs fabricat în 7nm cu un GPU Radeon “Vega” creat special pentru aplicații machine learning.
    • “Navi”, viitoarea architectură grafică va fi produsă în proces tehnologic 7nm

Ryzen™ Desktop Processor cu grafică integrată Radeon™ Vega:

Model CPU Cores Threads Max Boost Clock (GHz) Graphics Compute Units[iii] Max GPU Clock (MHz) L2/L3 Cache (MB) cTDP (Watts)
Ryzen™ 5 2400G

with Radeon™ RX Vega11Graphics

4 8 3.9 11 1250 6 45-65W
Ryzen™ 3 2200G

with Radeon™ Vega8 Graphics

4 4 3.7 8 1100 6 45-65W

 

  • 2nd generation Ryzen™ desktop CPU
    • Primul processor AMD’s pe 12nm cu tehnologie Precision Boost 2.
    • Lansare programată in Aprilie 2018.

Ryzen™ mobile processors with Radeon™ Vega Graphics:

Model CPU Cores Threads Max Clock (GHz) Graphics Compute Unitsiii Max GPU Clock (MHz) L2/L3 Cache (MB) cTDP (Watts)
Ryzen™ 7 2700U with Radeon™ Vega10Graphics 4 8 3.8 10 1300 6 15W Nominal
Ryzen™ 5 2500U with Radeon™ Vega8 Graphics 4 8 3.6 8 1100 6 15W Nominal
Ryzen™ 3 2300U with Radeon™ Vega6 Graphics 4 4 3.4 6 1100 6 15W Nominal
Ryzen™ 3 2200U with Radeon™ Vega3 Graphics 2 4 3.4 3 1000 5 15W Nominal

 

Resurse

About AMD

For more than 45 years, AMD has driven innovation in high-performance computing, graphics, and visualization technologies ― the building blocks for gaming, immersive platforms, and the datacenter. Hundreds of millions of consumers, leading Fortune 500 businesses, and cutting-edge scientific research facilities around the world rely on AMD technology daily to improve how they live, work, and play. AMD employees around the world are focused on building great products that push the boundaries of what is possible. For more information about how AMD is enabling today and inspiring tomorrow, visit the AMD (NASDAQ: AMD) websiteblogFacebook and Twitter pages.

AMD, the AMD logo, Ryzen, Radeon, Threadripper, and combinations thereof, are trademarks of Advanced Micro Devices, Inc.

STUDIU: O zecime de secundă în plus poate însemna diminuarea ratei de conversie cu 7%

Studiul Akamai 2017 la nivel internațional arată că fiecare zecime de secundă de întârziere din timpul de încărcare al unui website pe dispozitivele mobile poate afecta rata de conversie în sens negativ cu 7 procente.

Mobile Commerce Hot Stats

Tot potrivit Akamai, două secunde de delay în timpul de încărcare al unei pagini web pe dispozitivele mobile poate crește bounce rate-ul cu 103%, iar 53% din utilizatorii de mobil nu așteaptă mai mult de 3 secunde încărcarea unei pagini web.

9 din 10 website-uri ale magazinelor online românești se încarcă lent și foarte lent, potrivit lui Dan Vîrtopeanu (Managing Partner Breeze Mobile) care a auditat peste 300 de magazine online autohtone în ultimii 3 ani, în calitate de membru în Juriul Competiției GPeC.

Potrivit lui Vîrtopeanu, principalele motive pentru care website-urile comercianților online se încarcă greu sunt generate de dimensiunile mari ale paginilor, de slaba optimizare la nivel de programare și de hosting.

Alte statistici importante despre Mobile

– La nivelul lunii iulie 2017, cele mai folosite browsere de mobil în România erau în ordine: Chrome (66,57%), Safari (14,93%), Samsung (9,58%), Android (4,09%), IE Mobile (1,71%), altele (3,12%) – sursa: Breeze Mobile

– În medie, la nivel internațional, 54% din comenzile online sunt făcute de pe mobil (sursa: Fluent Survey, ianuarie 2017)

– Peste 60% din vânzările online ale Amazon erau generate de device-uri mobile încă din decembrie 2014

– Peste 70% din traficul eMAG va fi generat de dispozitivele mobile la finalul anului 2017, potrivit estimărilor managementului companiei.

– Potrivit BCG & Alibaba, 74% din totalul cumpărăturilor online vor fi făcute de pe mobil până în 2020.

– În România, 53% din utilizatorii de smarphone îl folosesc pentru a căuta produse pe internet (sursa: Google, Ianuarie 2017)

Principalele cifre și statistici e-commerce (atât pe Mobile, cât și pe Desktop) vor fi dezbătute în cadrul GPeC SUMMIT, cel mai mare eveniment de comerț electronic, care se va desfășura pe 14-15 noiembrie 2017, la București. În plus, vor fi dezbătute cele mai importante subiecte de E-Commerce și Digital Marketing care vizează magazinele online și toate companiile care activează în domeniu.

Printre cei mai importanți speakeri internaționali anunțați până acum se numără: Neil Patel (Co-Fondator Crazy Egg) – unul din cei mai buni specialiști în Marketing Online din lume, Oil Gardner (Co-Fondator Unbounce) – expert în optimizarea ratei de conversie și a landing page-urilor din cadrul unui magazin online, precum și Amy Harrison (Fondator Write With Influence), ce conduce una dintre cele mai apreciate resurse online de Content Marketing din întreaga lume.

Prețul unui bilet de acces la GPeC SUMMIT 14-15 noiembrie este de 109 euro pentru ambele zile de eveniment. Pentru înscrieri și mai multe informații despre programul Conferinței, zona de Expo și Gala Premiilor eCommerce, puteți vizita site-ul: http://www.gpec.ro/gpec-summit-noiembrie/

Un economist, un jurnalist si o inginera sunt primii speakeri care au confirmat prezenta la conferinta organizata de PR2Advertising.ro. Vezi detalii

Primii trei speakeri si-au anuntat prezenta la a III-a editie a conferintei Targetare si campanii eficiente, eveniment organizat de PR2Advertising.ro pe 19 octombrie, in Bucuresti. Un economist, actualmente cofondator al unei companii de marketing online, un jurnalist antreprenor, fondator al unui site de media si advertising, si o informaticiana care are propria agentie specializata pe magazinele online de fashion si lifestyle sunt primii vorbitori confirmati ai conferintei.
Primii 3 speakeri – PR2Advertising.ro / Targetare si campanii eficiente

Primii 3 speakeri – PR2Advertising.ro / Targetare si campanii eficiente

Iata cine sunt speakerii:

Radu Ciofu, Business Manager si cofondator SEOmark.ro

Radu Ciofu este Cofondator SEOmark.ro, societate specializata in furnizarea de servicii si cursuri pentru marketing online. Este de profesie economist, motiv pentru care promoveaza un marketing online bazat strict pe indicatori de profitabilitate si eficienta

„Domeniul digital a evoluat extrem de mult in anii trecuti si sunt convins ca evolutia nu se va opri aici. Cred ca peste 10 ani internetul si promovarea pe internet se va face in moduri pe care astazi nici nu ni le imaginam. Din acest motiv SEOmark.ro isi propune sa ofere cele mai noi si eficiente modalitati de promovare online.”

Petrisor Obae, fondator Paginademedia.ro

Petrisor Obae, fondatorul site-ului Paginademedia.ro, este un jurnalist cu o vasta experienta in media. El activeaza in presa de la inceputul anilor 90 si a detinut pozitiile de editor al fluxului Media&Advertising (Mediafax), redactor media Capital si Capital Top 300, sef departament media Evenimentul zilei.

In octombrie 2008 a pornit proiectul Paginademedia.ro.

Participarea la conferintele organizate de PR2Advertising.ro este gratuita. Grabeste-te sii tu sa te inscrii, locurile sunt limitate. Nu rata o astfel de oportunitate si inscrie-te aici!

Despre Paginademedia.ro

Paginademedia.ro este cel mai important portal cu informatii din industria comunicarii: televiziune, radio, presa scrisa, online si publicitate. Site-ul a devenit un reper pentru industria media si a fost distins cu Premiul de excelenta al IAA – International Advertising Association.

Site-ul este adresat unui public premium grupat in cateva mari segmente:

Manageri de presa, de agentii de publicitate, PR, companii de comunicare, marketing

Specialisti si executivi din presa, industria media si comunicare

Persoane interesate de fenomenul comunicarii in general

Conducerile televiziunilor, sefii ziarelor, managementul si executivii agentiilor de publicitate sunt cu ochii pe paginademedia.ro.

Adelina Oprea, fondator Champaigns

Adelina Oprea este de profesie inginer, insa a ajuns sa lucreze in marketing imediat dupa terminarea facultatii. Adelina are o experienta de 6 ani ca marketing manager iar zona de fashion este una dintre preferatele ei. In toata aceasta perioada a coordonat departamentele de marketing ale unor shop-uri online de fashion, cu focus pe marketing performance.

In acest an a debutat si ca antreprenor, dedicandu-se exclusiv agentiei proprii, Champaigns, agentie specializata pe magazinele online de fashion si lifestyle. Punctul forte al Champaigns in reprezinta campaniile de facebook ads.

Participarea la conferintele organizate de PR2Advertising.ro este gratuita. Grabeste-te sii tu sa te inscrii, locurile sunt limitate. Nu rata o astfel de oportunitate si inscrie-te aici!

Sponsor principal: Carrefour Romania

Sponsor secundar: SEOmark.ro

Partener media principal: Comunicatedepresa.ro

Parteneri media secundari: 9am, acasa.ro, business24, LivePR, Romania Libera, Woman2Woman.ro, Ziare.com

Avantajele camerelor pentru supraveghere in societatea moderna

Camerele de supraveghere au inceput sa devina ceva fara de care persoanele fizice si firmele nu pot trai.

Contact - Magazin Hd Supraveghere

Contact – Magazin Hd Supraveghere

Acestea vor oferi siguranta pe care vi-o doriti. O camera video va veni in ajutorul vostru si va veti bucura de numeroasele beneficii pe care le ofera. In cele ce urmeaza va vom prezenta cateva avantaje ale utilizarii unei astfel de camere. Dupa ce veti afla mai multe detalii despre avantajele oferite de o camera pentru supraveghere, cu siguranta va veti decide sa va achizitionati una.

De ce sa alegeti camere de supraveghere?

In primul rand, camerele de supraveghere vor depista raufacatorii. Daca sunt situate in afara proprietatilor, raufacatorii vor fi descurajati. Acestia nu isi vor mai asuma riscuri si vor cauta alte locuri pe care sa le atace. Centrele comerciale folosesc astfel de sisteme, iar rata furturilor scade chiar si cu 50% atunci cand ele sunt prezente.

Pe langa acest avantaj, camerele video au si un pret destul de bun. Veti constata ca un pret pentru o camera de supraveghere profesionala va fi unul destul de mic si accesibil tuturor buzunarelor. Productivitatea va fi crescuta daca veti instala astfel de camere. Instalarea camerelor ii va face pe muncitori sa-si desfasoare activitatile constiincios. Camerele video dotate si cu inregistrare audio va vor putea scapa de clientii care spun ca au fost pacaliti. Acestea vor putea scoate la iveala tertipurile folosite de astfel de clienti.

De asemenea, un pachet alcatuit din mai multe camere de supraveghere va va proteja proprietatile intelectuale. Camerele video amplasate strategic vor impiedica persoanele care doresc sa fure proprietatea intelectuala a unei companii. Va veti putea bucura si de managementul de la distanta. Multe camere video ofera aceasta posibilitate. Veti putea observa fara probleme toate operatiunile importante efectuate de firma voastra prin intermediul unei astfel de camere.

Un alt lucru foarte util pe care il veti putea face cu aceste camere video este monitorizarea operatiunilor in flux continuu. Sistemele video vor oferi o perspectiva asupra unor operatiuni industriale. Niste camere de supraveghere profesionale vor putea valida alarmele.

Multe persoane se plang de faptul ca alarmele se activeaza de multe ori fara motiv. Folosind niste camere de supraveghere veti putea observa daca alarma s-a activat fara motiv sau nu. Veti putea astfel lua cea mai buna decizie cu privire la modul cum veti interveni. Nu in ultimul rand, un astfel de sistem va va oferi o liniste sufleteasca. Fie ca sunteti manageri sau proprietari de locuinte va veti simti bine stiind ca posesiunile voastre sunt in siguranta.

In judetul Constanta le puteti comanda din magazinul offline HdSupraveghere, iar daca sunteti din alt oras puteti miza pe comanda online: http://www.hdsupraveghere.ro/12-camere-de-supraveghere.

Maguay a organizat cea de-a XV-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime

București, 27 septembrie 2017 – Maguay Computers a organizat pe 21 septembrie 2017 cea de-a XV-a ediție a celui mai important eveniment dedicat echipamentelor și infrastructurii critice pentru siguranța organizațiilor, „No Time for Downtime”.

NTFD 2017

NTFD 2017

 No Time for Downtime a devenit un eveniment de referință pentru IT-ul românesc, prezentând 15 ani la rând tehnologii de ultimă oră pe care le-am implementat cu succes împreună cu clienții noștri. Am acordat și în acest an o atenție specială trendurilor principale ale momentului–siguranța datelor și asigurarea integrității acestora fiind la loc de frunte. Evidențiem aici soluții pentru îndeplinirea noilor reguli UE vizând protecția și asigurarea confidențialității datelor private, directiva GDPR. 

Eduard Pughin, Director General, Maguay Computers

Cea de-a XV-a ediție a evenimentului No Time for Downtime a subliniat, încă o dată, consecvența Maguay de a informa publicul asupra celor mai noi tehnologii prezentate în direct de partenerii săi lideri de tehnologie la nivel mondial Intel, Fortinet, Oracle, Bitdefender, Veeam, HGST, Kingston și Symantec.

Ediția din acest an a reunit peste 250 participanți, specialiști și manageri IT, dar și manageri de nivel înalt, CTO și CEO, direct interesați de noutățile tehnologice prezentate în cadrul showcase-ului de producatorii acestora.

„Suntem prezenți la evenimentul No Time for Downtime pentru a V-a oară, consecutiv. În cei 5 ani de NTFD am putut asista la o creștere tot mai mare, ca nivel de interes, pe subiectul securitate. Împreună cu Maguay am reușit să educăm piața și să oferim cele mai bune soluții, complexitatea proiectelor noastre crescând odată cu nevoile clienților noștri. Maguay, având cel mai înalt nivel de parteneriat pe care-l acordă Fortinet, a implementat cu succes proiecte de referință, cu care ne mândrim și despre care vom povesti și în cadrul edițiilor viitoare ale No Time for Downtime.” a declarat Adrian Danciu, Regional Director – South Eastern Europe, Fortinet.

„În cadrul evenimentului, producătorul global de soluții de securitate cibernetică Bitdefender a prezentat noile tehnologii revoluționare menite să contracareze amenințările avansate și persistente și să respecte normele de protecție a datelor personale – GDPR. Pentru a proteja organizațiile de breșe și spionaj informatic, soluțiile de securitate cibernetică trebuie să răspundă eficient la trei tipuri de atacuri cibernetice: protectie contra pierderii datelor (de pe dispozitive pierdute sau furate, prin criptarea datelor cu funcționalitatea Full Disk Encryption), protecție contra sustragerii de date și vizibilitate sporită asupra breșelor, asigurate de noul produs Gravity Zone Elite Security.” a declarat Ovidiu Seceleanu, Sales Manager – Romania & R. Moldova, Bitdefender.

Evenimentul a fost structurat, ca în fiecare an, în 2 secțiuni: una de prezentări și una de showcase, susținute de către specialiștii Maguay Computers și ai partenerilor NTFD.

În deschiderea evenimentului, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a acordat companiei Maguay Computers un premiu special pentru cei 15 ani de educare continuă a pieței de IT.

În cadrul sesiunii de prezentări,  Maguay a prezentat soluțiile Data Center și a trecut în revistă produsele actuale ale companiei, regăsite și-n cadrul showcase-ului. Platforma Intel Xeon Scalable este tehnologia care stă la baza noilor eXpertServer Maguay.

Silviu Teodoru, IT Architect, Oracle România și Adrian Danciu, Regional Director – South Eastern Europe, Fortinet au  vorbit despre noul regulament al Uniunii Europene, General Data Protection Regulation (GDPR) și despre cum soluțiile de securitate dezvoltate de companiile Fortinet și Oracle, prin intermediul partenerului Maguay, vor asigura continuitatea business-ului.

Răzvan Ionescu, System Engineer, Veeam Software a vorbit despre strategia de protecție completă a datelor, pentru un timp maxim de Uptime. No Time for Downtime, cu soluțiile Veeam.

Prezentarea susținută de Marcin Paczko – Country Manager CEE, HGST, a pus accentul pe noile produse HGST de stocare pentru Data Center, ce se regăsesc în soluțiile dezvoltate de Maguay.

În ultima sesiune de prezentări, Cătălina Husanu, Product Manager, Bitdefender a vorbit despre soluția de tip next-gen endpoint dezvoltată de compania românească, Gabriel Gîdea Business Development Manager – Kingston Romania & Bulgaria a prezentat avantajele criptării pentru stick-urile USB, în contextul GDPR, iar în încheiere, Răzvan Șocu, Symantec Technical Specialist – DLP a prezentat conceptul de DLP și soluția Symantec Data Loss Prevention, pentru reducerea la minim a riscului de scurgere a informațiilor în cadrul organizației.

În cadrul showcase –ului au fost prezentate:

– Noile modele eXpertServer, bazate pe noua generație de procesoare Intel® Xeon® Scalable Technology

– Soluții complexe bazate pe noile eXpertServer: platformele Maguay Computers de storage unificat de tip enterprise, platforme Maguay pentru back-up și disaster recovery, platforme cu caracteristici speciale de protecție împotriva intruziunilor la nivel de firmware;

– iTrack – soluţia avansată de management şi monitorizare prin GPS a flotei auto, precum şi de optimizare avansată a rutelor pe tehnologia TRANSVISION;

– UALRS Isoscel, e-learning complex construit de Phoenix IT pentru mediul academic şi corporate, inclusiv sistemul de testare profesional QuizMaster;

– Stațiile de lucru profesionale pentru proiectare Maguay PowerStation, bazate pe procesoare grafice cu noul nucleu Pascal (Nvidia Quadro);

– Gama completă de sisteme de calcul de tip desktop și mobile Maguay.

Prezentările din cadrul NTFD 2017, dar și galeria foto pot fi vizionate pe site-ul evenimentului, http://ntfd.ro/ro/editii-precedente/2017.

Despre Maguay Computers

Maguay Computers este unul dintre cel mai importanți producători români se sisteme informatice: notebook-uri, PC-uri, servere și storage comercializate sub marca proprie.
Conform IDC, în ultimii 10 ani Maguay este cel mai mare producător român de servere – fiind singurul producător român din Top 5 Server vendors.

În 2012 compania Maguay a fost premiată de către Intel Corporation la CeBIT, Hanovra pentru contribuția remarcabilă adusă în educarea clienților în utilizarea tehnologiilor de server Intel.
Maguay este de asemenea un important integrator de proiecte informatice complexe – capabil să implementeze și să livreze „la cheie” soluții informatice hardware și software cu asigurarea unor servicii și suport de calitate.

Brand-ul Maguay se diferențiază pe piața IT din România prin oferirea soluțiilor personalizate în funcție de nevoile clienților, atât din punctul de vedere al sistemelor informatice, cât și la nivel software.
Calitatea serviciilor și produselor oferite de Maguay Computers este garantată de parteneriatele cu cei mai buni integratori și furnizori de tehnologie: Partener Intel Technology Provider Platinum, Partner Fortinet Platinum, Partener Oracle Gold, Partener VMware Enterprise, Partener Microsoft, Partener Hitachi Global Storage Technology, Partener Veeam, Nexenta, Symantec, Seagate.