Un cabinet stomatologic scolar a fost amenajat in comuna Catina, judetul Cluj

Peste 1800 de copii vor beneficia de îngrijiri stomatologice și ateliere educative pentru prevenirea problemelor de sănătate orală

București, 31 august 2023: Un cabinet stomatologic școlar a fost amenajat în comuna Cătina, județul Cluj, iar 1800 de copii vor avea acces gratuit la servicii medicale. Proiectul „Zi cu Zâmbet” a fost dezvoltat de Asociația Zi de Bine, cu sprijinul Primăriei Comunei Cătina. Copiii, dar și părinții lor vor putea participa și la ateliere educative pentru prevenirea problemelor de sănătate orală.

În această lună, Asociația Zi de Bine alături de Primăria Comunei Cătina, au amenjat un cabinet medical școlar unde copiii din comună, dar și cei din zonele limitrofe, vom avea acces la servicii medicale stomatologice și tratamente stomatologice corespunzătoare, gratuite, precum sigilări, detartraje, tratamente pentru carii și extracţii dentare. Costurile tratamentelor vor fi acoperite de Asociația Zi de Bine pentru o perioadă de 3-6 luni.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine pentru proiectul „Zi cu Zâmbet” sunt: Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

Cu bucurie inaugurăm noul cabinet stomatologic dedicat copiilor. Știm că accesul la servicii stomatologice adecvate este redus, în special în zonele rurale, însă nevoia de îngrijire dentară pentru cei mici este esențială. De multe ori, importanța unei igiene orale corecte este complet ignorată, și uneori nu din rea voință, ci pentru că în mediile defavorizate, de exemplu, nu există nici acces la apă curentă. Noul cabinet este dotat cu echipamente moderne, creând astfel un mediu prietenos și confortabil pentru cei mici. În cabinetul stomatologic, vom avea activități de educare și tratare, vom lucra și cu părinții, astfel încât, împreună să conștientizeze importanța igienei dentare zilnice. În plus, vom oferi consultații periodice pentru a preveni problemele dentare mai grave în viitor”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Actorul Eduard Cârlan, psihoterapeutul Sandra O’Conner, realizatoarea de televiziune Augusta Lazarov și alte încă 19 persoane și-au donat ziua de naștere pentru acest proiect.

La nivel național, 90% dintre români au probleme stomatologice, iar 44% nu mai au dinți naturali. În mediul rural, unde trăiesc peste 9 milioane de români, spălatul pe dinți nu reprezintă o prioritate, iar medici stomatologi sunt prea puțini.

În România, doar 18,6% din școli au un cabinet medical general și doar 3% dispun de un cabinet medical dentar. În plus, la nivel rural există doar 88 de cabinete medicale școlare, potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, în 2019, dintre care doar șapte oferă și servicii stomatologice.

“Cabinetul stomatologic inaugurat astăzi în comuna noastră este un pas imens în dezvoltarea ei, aducând beneficii nesperate pentru copiii noștri, precum și pentru ai comunelor învecinate. Astfel, îngrijirea dinților, atât de necesară tuturor, devine mult mai accesibilă, cu atât mai mult cu cât în zonă nu a existat niciodată un asemenea serviciu. Mulțumirile noastre se îndreaptă către Asociația Zi de Bine, alături de colaboratori, și sperăm ca zâmbetele sănătoase ale celor mici să fie răsplata pentru acest proiect atât de bine primit și apreciat în comunitatea noastră.”, a declarat Boberly Florin Călin, Primarul Comunei Cătina.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Zyxel – premii importante la Network Computing Awards UK 2023

30 august 2023 – Zyxel  Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea sigure și bazate pe cloud, a câștigat două dintre cele mai importante distincții la Network Computing Awards UK 2023. Premiile sunt o recunoaștere a portofoliului său de produse și a brandului Zyxel, care poate oferi cele mai înalte niveluri de performanță, fiabilitate și plus valoare pentru organizațiile clienților de toate dimensiunile.

Platforma de management în cloud, Nebula, a fost numită „Produsul de gestionare a rețelei al anului”, în timp ce XMG1930-30 switch-ul multi-gigabit a fost declarat „Produsul Anului” pentru Infrastructura de Rețea. “După ce a primit premiile pentru al treilea an consecutiv, demonstrează că produsele Zyxel sunt recunoscute în cadrul comunității de rețelistică”, a declarat Crowley Wu, vicepreședinte de vânzări și marketing, Zyxel Networks.

„Suntem onorați să vedem atât Nebula, cât și switch-ul XMG1930-30 recunoscute în cadrul Network Computing Awards. Aceasta este o reflectare a respectului înalt pe care soluțiile Zyxel îl au astăzi, atât de clienții noștri utilizatori finali, cât și de profesioniștii și partenerii din rețea. Am înregistrat o creștere extraordinară cu Nebula, care este acum stabilită ca o platformă de încredere și de gestionare a rețelei pe care MSP-urile pot furniza niveluri excepționale de servicii.” a continuat Crowley Wu.

„Am văzut, de asemenea, un răspuns excelent la XMG1930-30 care, cu suport pentru 24 de porturi 2.5G și șase uplink-uri 10G, și capabilitățile sale „Layer 3 Lite” deschid noi drumuri pe piața IMM-urilor. Deși a fost lansat abia la începutul anului, a devenit deja unul dintre cele mai bine vândute din gama noastră de switch-uri multi-gigabit adaptabile și de înaltă performanță.”

Unul dintre principalele motive pentru succesul Zyxel, a declarat Crowley Wu, este abordarea metodică și fără compromisuri pe care compania o adoptă în cercetarea și dezvoltarea produselor.

„Ascultăm cu atenție opiniile clienților și partenerilor noștri și le introducem direct în procesul nostru de dezvoltare a produselor. Acest lucru, alături de inovația și investițiile pe care le facem pentru a ne asigura că folosim cele mai noi și mai bune tehnologii, înseamnă că soluțiile noastre răspund nevoilor reale, de zi cu zi ale clienților. „

Informații suplimentare despre platforma de gestionare a cloud-ului Nebula, switch-ul XMG1930-30 și gama cuprinzătoare Zyxel de soluții de acces wireless, securitate și infrastructură de rețea sunt disponibile de la companie sau de la oricare dintre partenerii săi autorizați. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: www.zyxel.com

Despre Zyxel Networks

Zyxel Networks oferă soluții de rețea și securitate de top pentru utilizatorii din mediul business și de acasă. Soluția sa de rețea cloud Nebula simplifică călătoria către o rețea sigură și fiabilă și protejează fără probleme utilizatorii de amenințările la adresa securității rețelei. Zyxel colaborează cu rețeaua sa de parteneri pentru a deservi peste un milion de afaceri pe 150 de piețe, cu peste 100 de milioane de dispozitive de conectare.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.zyxel.com/

56% dintre romani petrec cel mult 5 ore pe zi cu familia. Lipsa timpului, un factor important de stres

București, 24 august 2023: Conform celui mai recent studiu realizat de Asociația CIPRA – Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză – echilibrul din viața personală și cea profesională se află pe locul 3 în topul celor mai importante aspecte cu impact asupra calității vieții românilor, după alimentație și odihnă, cu 45 de procente (reprezentând prima mențiune pentru 20% dintre respondenți), în special pentru categoria de vârstă 35-54 de ani (49%) și pentru persoanele cu un venit ridicat (51%).

Anul acesta, doar 50% dintre respondenți au declarat că sunt mulțumiți de echilibrul dintre viața lor personală și cea profesională (iar 17% sunt total nemulțumiți), comparativ cu 58% (respectiv 14% nemulțumiți) în anul 2021, când a fost realizat primul studiu CIPRA.

Cel mai mare grad de mulțumire (58%) este legat de modul de petrecere a timpului cu familia, urmat de de interacțiunea cu prietenii (49%), relația și colaborarea cu colegii (46% ) și de relația și colaborarea cu șeful (42%).

La polul opus, cele mai mari nemulțumiri sunt cauzate de trafic (38%), aglomerație (38%) și  nivelul de stres (34%).

Cu privire la principalii factori de stres în viața cotidiană, aceștia sunt:

  • creșterea prețurilor (74%), în special pentru persoanele între 55 și 65 de ani (82%)
  • contextul economic actual (61%)
  • situația financiară (55%)
  • lipsa timpului (44%)
  • conflictul armat din Ucraina (41%)
  • responsabilitățile familiale (33%)
  • activitatea profesională în sine (31%).

Pentru 25% dintre respondenți, relația cu partenerul de viață este un motiv important de stres, pentru 20% drumul până la locul de muncă, pentru 18% șeful și pentru 17% colegii.

„Cercetarea de piață realizată de CIPRA a pus în evidență o scădere vizibilă a echilibrului dintre viața personală și cea profesională pentru români în anul 2023. 37% dintre ei petrec între 3 și 5 ore pe zi cu familia, 16% doar 1-2 ore, iar pentru 3% acest timp nu există deloc. Tendința actuală pare a fi  neglijarea a tot ceea ce ține de timpul liber, redus la minimum în favoarea activităților profesionale, care oferă un venit constant și garanția de a putea face față provocărilor financiare din ce în ce mai mari. Este însă esențial să se acorde mai multă importanță factorilor de echilibru personal. Desigur, aportul angajatorilor este esențial, prin implementarea unei culturi organizaționale care să protejeze angajatul, dar stabilirea unor priorități sănătoase ține de fiecare dintre noi. Pentru a facilita acest proces, oferim constant pe platforma CIPRA informații furnizate de experți pentru diminuarea riscului de epuizare și a nivelului de stres și creșterea bunăstării personale“, spune Constantin Bratu, Președinte CIPRA.

Deși echilibrul dintre viața profesională și cea personală se află pe locul 3, după alimentație și odihnă, în topul aspectelor care influențează calitatea vieții românilor, îndrăznesc să spun că el poate fi principala cauză pentru cele două. Mănânci haotic și te odihnești prea puțin tocmai pentru că te afli sub presiunea jobului. Atunci când neglijăm viața personală, petrecem din ce în ce mai puțin timp cu familia și nu ne mai rămân resurse pentru activitățile care ne relaxează, toate celelalte aspecte ale vieții au de suferit. Randamentul scade, frustrările cresc și astfel  ajungem la  burnout, depresie, stres cronic, anxietate, comportamente compulsive și probleme de sănătate adiacente, la care se adaugă degradarea relațiilor. Este esențial să alocăm timp suficient familiei, odihnei, hobby-urilor, mișcării și, dacă este cazul, să luăm în calcul schimbarea locului de muncă sau reorganizarea totală a programului zilnic, astfel încât să ne menținem în primul rând echilibrul mintal“, subliniază Matei Stănculescu, psiholog The Mind, trainer și coach ACC, cofondator Centru Eka, expert CIPRA.

Dezvoltarea personală este unul dintre aspectele pe care românii își doresc să le îmbunătățească.  Astfel, conform studiului CIPRA, gradul de satisfacție cu privire la lucrurile pe care le fac românii pentru dezvoltare personală este de 41% (comparativ cu 44% în anul 2021), iar 36% doresc să investească în activități pentru dezvoltarea personală.

În acest sens: 45% dintre respondenți citesc cărți de dezvoltare personală, 38% urmăresc podcast-uri, 19% fac cursuri sau specializări, 9% apelează la consiliere și 8% merg la psiholog (în special tinerii de 18-24 de ani – 14%).

Factori de echilibru și activități preferate

46% dintre respondenți și-ar dori să aibă mai mult timp pentru pasiuni, 44% simt nevoia să se organizeze mai bine, iar pe 43% i-ar ajuta să aibă curajul să ia decizii care să le îmbunătățească viața, precum schimbarea locului de muncă sau a partenerului. 40% dintre români își doresc mai multe vacanțe și 37% să aibă o viață mai activă.

Când vine vorba de activitățile preferate, pe locul 1 sunt plimbările în aer liber (64%), pe locul 2 mersul la cumpărături (51%), iar pe locul 3 vizionarea de filme (48%), urmate de citit (45%), întâlniri cu prietenii (40%) și ieșiri în oraș (22%).

Realizat de Reveal Marketing Research pe baza metodologiei CAWI (chestionare autoaplicate online), studiul CIPRA din luna martie a acestui an a vizat un eșantion reprezentativ la nivel național format din 1003 respondenți, bărbați și femei, utilizatori de internet, cu vârste între 18 și 65 ani, din mediul urban sau rural. Studiul a depistat, comparativ cu octombrie 2021, diferențe semnificative de percepție asupra aspectelor care influențează calitatea vieții, precum odihna, alimentația, răsfățul cu moderație, sportul sau echilibrul între viața personală și cea profesională. Astfel, conform noului studiu, în topul celor mai importante aspecte cu impact asupra calității vieții se află: alimentația (importantă pentru 67% dintre respondenți), somnul/odihna (cu un procent de 54%), echilibrul dintre viața personală și cea profesională (45%), activitatea sportivă (menționată de 34% dintre români) și răsfățul cu moderație (28%).

Rezultatele studiului sunt disponibile pe site-ul oficial CIPRA secțiunea Studii.

Pe aceeași platformă, românii pot găsi articole, noutăți și informații validate de specialiști, pentru îmbunătățirea calității aspectelor cu impact asupra calității vieții: alimentație, somn, sport, echilibru între viața personală și cea profesională și răsfăț cu moderație.

Despre CIPRA

Cei trei membri fondatori au dezvoltat CIPRA cu misiunea de a contribui la îmbunătățirea calității vieții românilor prin informare corectă, validată de către experți. Calitatea vieții românilor este afectată de lipsa de informare, care poate conduce la alegeri greșite de consum. Astfel, CIPRA pune la dispoziția consumatorilor o platformă informativă care să îi ajute în luarea unor decizii în privința obiceiurilor zilnice, astfel încât riscurile care ar putea avea un impact negativ asupra calității vieții lor să fie diminuate. Pentru a se adapta permanent nevoilor curente de informare ale românilor, CIPRA va stabili un dialog permanent cu consumatori, companii și autorități.

Despre Reveal Marketing Research

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 14 ani companii din România și Europa.

ATP Trucks Automobile, pas semnificativ catre sustenabilitatea si modernizarea transportului public: Primul lot de 10 autobuze electrice ATP Bus a fost livrat cu succes catre orasul Viseu de Sus

Baia Mare, 23.08.2023 – ATP Trucks Automobile, compania românească producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane, anunță livrarea cu succes a primului lot de 10 autobuze electrice ATP Bus către orașul Vișeu de Sus, marcând un moment important în angajamentul către o mobilitate urbană mai curată și sustenabilă.

Evoluția pozitivă a producătorului ATP Trucks Automobile este, cu siguranță, îmbucurătoare pentru noi, mai ales dacă e să mă gândesc la promisiunea din urmă cu 4 ani, când am lansat marca noastră auto. Atunci, anunțam că vom dezvolta și autobuze electrice. Faptul că nu doar am îndeplinit această promisiune, dar și că extindem facilitățile de producție și demarăm azi o a doua etapă de investiții în fabrică, demonstrează angajamentul nostru foarte serios față de inovație și dezvoltare durabilă. Vizăm contribuția noastră la refacerea economiei regionale și naționale, prin creșterea pe orizontală, prin parteneriate cu câți mai mulți furnizori naționali și, implicit, reducerea dependenței de furnizori externi”, a precizat Mircea CIRȚ, președintele ATP Group.

Primul lot de autobuze electrice ATP Bus a fost livrat către orașul Vișeu de Sus, care a exprimat entuziasm pentru eforturile producătorului, ce conduc la un impact pozitiv asupra nivelului economiei locale, dar și asupra producției auto naționale. Această primă livrare marchează începutul unei colaborări concrete între ATP Group și autoritățile locale din România, axate pe modernizarea transportului public.

Proiectul de achiziție pentru autobuze electrice al orașului Vișeu de Sus a fost demarat încă din 2019, iar azi este o realizare semnificativă în direcția modernizării transportului local în comun. Vișeu de Sus devine primul oraș din județul Maramureș ce va dispune de transport în comun 100% electric, un exemplu pentru dezvoltare urbană sustenabilă. Ne bucură mai ales că furnizorul nostru este tot din Maramureș”, a precizat Vasile Coman, primarul orașului Vișeu de Sus.

Utilizarea autobuzelor electrice pentru transportul public aduce multiple beneficii mediului înconjurător și comunității în general. Prin alimentarea exclusiv din surse de energie electrică, aceste autobuze contribuie într-adevăr la îmbunătățirea mediului urban în mai multe moduri: reducerea zgomotului, reducerea emisiilor poluante, ameliorarea calității aerului.

Echipate cu tehnologii de ultimă generație, autobuzele electrice ATP Bus oferă pasagerilor o experiență modernă și confortabilă în timpul călătoriilor. Sistemele avansate de siguranță și conectivitate asigură că atât șoferii, cât și pasagerii beneficiază de cele mai bune standarde în materie de transport urban.

Ne mândrim cu acest pas semnificativ în business-ul nostru: livrarea primului lot de autobuze electrice. Menționez cu această ocazie că sunt contractate și plasate pe linia de producție noi comenzi, cu termen de livrare până la finalul acestui an. Sunt proiecte ce se concentrează pe importanța modernizării mobilității urbane”, a subliniat Lucian Varga, CEO în cadrul ATP Group.

Informații detaliate despre caracteristicile tehnice ale autobuzului electric ATP Bus sunt disponibile la: http://www.atp-bus.com/.

Despre ATP Trucks Automobile

ATP Trucks Automobile, afacere cu capital 100% românesc, este cea mai tânără linie de business integrată în 2019 de ATP Group, specializată în producția de autovehicule de transport rutier și persoane. 

ATP Group activează din 1995 în domeniul auto, ca furnizor de piese și accesorii auto, iar în prezent se poziționează ca integrator de produse și sisteme pentru mobilitatea persoanelor și mărfurilor. Cu o abordare orientată către inovație și sustenabilitate, Grupul și-a reașezat liniile de business, astfel că azi afacerile acestuia au focus pe ATP Trucks & Buses – producția de camioane și autobuze electrice, ATP Exodus – producător suprastructuri și semiremorci Stamer, Divizia Hefton – utilaje și echipamente de construcții, ATP Motors – dealership auto, reprezentanță autorizată pentru mărcile Mercedes-Benz, Mazda, Opel, Suzuki, MAN dar și distribuitorul produselor ATP Trucks și, implicit, a serviciilor post vânzare pentru acestea.

Salmon Salad si Crispy Chicken Salad, noile salate lansate de McDonald’s impreuna cu Chef Iosif Stefanescu

București – 24 august 2023, McDonald’s continuă tradiția de a colabora cu chefi de renume în realizarea unor rețete premium și aduce în restaurante o ediție limitată de salate, concepute special de Chef Iosif Ștefănescu. Noile vedete din meniu, Salmon Salad și Crispy Chicken Salad se aliniază strategiei McDonald’s de a răspunde eficient cerințelor clienților și de a avea în permanență un meniu diversificat.

Din dorința de a oferi opțiuni variate, McDonald’s continuă să extindă meniul cu alternative gustoase pentru cei care optează pentru o masă ușoară, din ingrediente proaspete și de cea mai bună calitate. Cele două salate reprezintă o combinație delicioasă de proteine – ouă, somon sau pui 100% local, și legume proaspete, de la furnizorul local. Totodată, ambalajele pentru ambele salate sunt realizate din carton, acest lucru reafirmând angajamentul companiei cu privire la sustenabilitate.

„Una dintre prioritățile noastre este să le oferim clienților un meniu diversificat, care să răspundă oricăror nevoi și preferințe. De aceea, venim în întâmpinarea celor care își doresc o masă echilibrată proteic și îi surprindem cu două rețete noi de salate, realizate din produse de calitate superioară, legumele și puiul provenind de la furnizori locali”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Iubitorii de somon vor avea ocazia să guste din Salmon Salad, un mix de salată Narcisa, roșii cherry, rondele de ceapă roșie, felii de ardei gras, ou fiert și feliat, crutoane crocante, dressing Honey Mustard și somon afumat. Pentru cei care preferă puiul, Crispy Chicken Salad  propune un mix fresh de salată Narcisa, felii de castravete, roșii cherry, cubulețe de avocado, ou fiert și feliat, bacon crocant mărunțit, dressing 1000 Island și o bucată delicioasă de pui Tender fraged, 100% românesc.

Colaborarea cu celebrul Chef Iosif Ștefănescu, vine ca urmare a experienței lui de peste 25 ani în restaurante de top din România și străinătate sau mari vase de croazieră, unde a ocupat poziția de Head Chef.

„Îmi place să creez rețete cu o poveste, iar colaborarea cu McDonald’s mi-a oferit ocazia de a pune în farfurie arome, care să redea gustul verii. Am folosit ingrediente de calitate, naturale, precum legumele și puiul de la furnizori locali, așadar aceste salate de vară sunt revigorante, delicioase și echilibrate din punct de vedere nutritiv”, a completat chef Iosif Ștefănescu.

Salmon Salad și Crispy Chicken Salad vor putea fi comandate în cele 97 de restaurante McDonald’s din toată țara, inclusiv la McDrive și prin McDelivery, în perioada 18 august – 13 octombrie 2023, în limita stocului disponibil.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 97 de restaurante în 30 de orașe, dintre care 51 restaurante cu McDrive și 54 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de peste 5.400 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 178 de restaurante, care oferă și servicii McDrive, McDelivery și McCafé, și are 10.000 de angajați. Peste 77 de milioane de clienți sunt serviți în fiecare an, pe cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 11 țări din Europa și Africa de Nord,  implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport, inginerie și tehnologie. Hili Ventures are o echipă de peste 11.000 de angajați și deține parteneriate cu Apple, iRiparo, Konecranes, McDonald’s, Microsoft, NCR, Six Senses și multe alte branduri internaționale.

Razer Redefineste Gamingul Mobil Dezvaluind Kishi V2 Pro, Gama Exclusiva Kishi V2 Xbox Edition Si Extinzand Disponibilitatea Razer Edge

Razer continuă să îmbunătățească experiența de gaming mobilă.

BUCUREȘTI, 24 august 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a pus din nou pe jar lumea gamingului mobil prin anunțarea de noi produse. Printre anunțurile făcute se numără  Kishi V2 Pro, extinderea disponibilității Razer Edge în Europa și Asia, dar și noile versiuni exclusive Xbox Edition al Kishi V2 pentru iPhone și Kishi V2 Pro pentru Android.

„Razer crede în extinderea granițelor când vine vorba de gamingul mobil,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President în cadrul Razer Hardware Business Unit. „Cu gama Kishi V2 și extinderea disponibilității Razer Edge, le dăm jucătorilor posibilitatea să se bucure pe deplin de ce oferă gamingul mobil  în momentul de față.”

Razer Kishi V2 Pro pentru Android – Mobile Gaming-ul a devenit Hardcore

Născut din pasiunea pentru a oferi cel mai bun gameplay pe mobile, Kishi V2 Pro a fost inițial disponibil în mod exclusiv cu Razer Edge, dar acum poate fi achiziționat  și în mod separat.

Oferind atribute întâlnite în mod obișnuit doar pe console alături de feedback tactil HyperSense Haptics, un sistem de prindere expandabil care îl face compatibil cu majoritatea dispozitivelor mobile și posibilitatea de a rula jocuri de PC sau de console prin streaming, Kishi V2 Pro rămâne singura alegere pentru cei care caută performanțe de top cu o latență deosebit de scăzută, încărcare de tip passthrough și ieșire audio de 3.5mm. Folosindu-l împreună cu noul Razer Nexus 3.0 App, nu mai vorbim doar de gaming, ci de o adevărată experiență.

Razer Edge – Gaming-ul mobil perfecționat

După ce a cucerit piața din SUA, Razer Edge își face debutul mult așteptat și pe anumite piețe din Europa și Asia.

Bazat pe platforma de gaming Snapdragon® G3x Gen 1 și având un ecran AMOLED de 6.8” cu un refresh rate de 144 Hz, această minune a gamingului mobilse adresează în mod special fanilor jocurilor AAA, oferindu-le posibilitatea să joace jocurile preferate oriunde și oricând.

Razer Kishi V2 Xbox Edition – O experiență de console pe mobile

Proiectate în colaborare cu Xbox, controllerele Xbox Edition licențiate oficial includ cele mai noi inovații Razer din domeniul gamingului mobil. Razer Kishi V2 Pro pentru Android (Xbox Edition) și Kishi V2 pentru iPhone (Xbox Edition) continuă moștenirea perifericelor mobile premiate în multiple rânduri, făcând disponibile sute de jocuri AAA de pe Xbox să fie jucate pe dispozitive mobile care rulează iOS sau Android. Aceste controllere oferă precizie, confort ergonomic și design-ul legendar Xbox prin felul în care au fost amplasate butoanele și prin culoarea albă caracteristică.

Fanii Xbox și Razer deopotrivă vor fi încântați de micro-switch-urile Razer care oferă o experiență tactilă de neegalat folosite pentru D-pad, dar și pentru restul butoanelor, respectiv de familiaritatea funcționalității butonului Xbox când vine vorba de Xbox Remote Play și de Xbox Cloud Gaming. Pe lângă calitatea ridicată caracteristică ambelor branduri, cele două controllere se pot lăuda și cu o integrare desăvârșită nu doar cu Xbox Cloud Gaming și Xbox Remote Play, dar și cu platformele de streaming  compatibile, respectiv cu jocurile native.

Gama Razer Kishi V2 Xbox Edition este mai mult decât o familie de controllere, este dovada  colaborării de lungă durată dintre Razer și Xbox, având ca scop oferirea celei mai bune experiențe AAA indiferent de locul în care se află, depășind astfel limitările tradiționale impuse de necesitatea proximității față de consolă. Aceste controllere revoluționare sunt disponibile  în mod exclusiv în SUA și Canada.

Razer Nexus 3.0 – O nouă dimensiune a gamingului mobil

Aplicația Razer Nexus 3.0, lansată la începutul lunii august, oferă noi funcționalități extinse pentru utilizatorii  Razer Edge și Kishi V2 fără costuri adiționale. Pasionații au la dispoziție o bibliotecă vastă și mii de jocuri.

Indiferent dacă vorbim de iOS sau Android, categoriile curatoriate și listele de jocuri actualizate în mod regulat combinate cu redarea automată a trailerelor simplifică considerabil procesul de descoperire a noilor jocuri. Modul Virtual Controller de pe versiunea Android se adresează celor care și-au dorit ca un joc care suportă doar schema de control de tip  touchscreen să fie compatibil și cu un controller dedicat. Razer Nexus 3.0 este disponibil gratuit pe Google Play Store și pe iOS App Store.

Pentru mai multe detalii despre gama Razer Kishi vizitați pagina Razer.com.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Kishi V2 Pro pentru Android
149,99 Euro MSRP
Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați.

Razer Edge – Disponibil acum pe anumite piețe din Europa și regiunea Asia-Pacific
499,99 Euro MSRP
Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați.

Razer Kishi V2 pentru iPhone (Xbox Edition) – Disponibil în SUA și Canada
119,99 USD MSRP
Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați.

Razer Kishi V2 Pro pentru Android (Xbox Edition) – Disponibil în SUA și Canada
149,99 USD MSRP
Disponibil acum pe Razer.com, în magazinele RazerStores și în oferta partenerilor autorizați.

Razer Kishi V2 pentru iPhone și Razer Kishi V2 pentru Android sunt în continuare disponibili la nivel global la prețul recomandat de 119,99 Euro.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

”Feel Sharp, Play Sharp” Gillette si Razer colaboreaza pentru cea mai buna experienta de barbierit si de gaming

Cele două branduri s-au folosit de experiența lor pentru a duce la următorul nivel experiența de bărbierit și de gaming
 

BUCUREȘTI, 24 august 2023 – Gillette™, cea mai populară firmă din lume când vine vorba de bărbierit și Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, au anunțat o nouă colaborare care duce la următorul nivel domeniile pentru care sunt recunoscute. Cele două branduri, ambele având o tradiție bogată în comunitatea de gaming, au dezvăluit un nou produs care se află la intersecția dintre design, inovație și tehnologia de ultimă generație: ediția limitată a aparatului de ras GilletteLabs echipat cu Exfoliating Bar personalizat în stilul Razer.

Disponibile în magazine și online de la sfârșitul lunii august, utilizatorii vor putea achiziționa aparatul de ras ”GilletteLabs with Exfoliating Bar”, cea mai nouă inovație marca Gillette, conceput în stilul Razer, având culoarea verde caracteristică și  fiind decorat cu sigla firmei.  În plus, gamerii și fanii vor putea intra în contact cu produsul la cele mai mari evenimente de gaming din lume, dar și prin campanii speciale care implică influencerii  și streamerii Gillette Gaming Alliance și Razer.

“Razer, o companie de top în domeniul gamingului și Gillette, cel mai mare brand de aparate de ras din lume, au mai multe în comun decât o similitudine de nume,” a declarat Daniel Ordonez, Global Brand Franchise Leader în cadrul Gillette. “De mult timp suntem fanii Razer și a tehnologiilor sale inovatoare, considerându-i un brand recunoscut de toată lumea atât în domeniul gaming-ului, cât și a tehnologiei. Suntem încântați să ducem la următorul nivel experiența de bărbierit  prin această nouă colaborare, care marchează un nou punct de referință în cultura de gaming. Bărbații din toată lumea se vor bucura de rezultatul acestei colaborări: combinația perfectă dintre funcționalitate și design.”

Cele două branduri au multiple conexiuni, având o istorie de a colabora la multiple evenimente. Ei au explorat de-a lungul anilor posibilitatea de a colabora și mai strâns pentru a-i oferi comunității de gaming un produs util și cu un design special. Cu ocazia lui 1 aprilie Razer a postat în glumă un video cu un mouse care le oferea utilizatorilor posibilitatea de a se bărbieri – un teaser a anunțurilor care urmau să vină. Secvența video s-a bucurat de o popularitate ieșită din comun, semnalând celor două branduri că a venit momentul pentru a implementa  colaborarea îndelung planificată.

“După prezentarea Razer Razer de 1 aprilie, am fost inundați de scrisori prin care fanii își exprimau intenția de achiziție. Suntem încântați să le putem oferi fanilor ce-și doreau,” a explicat Ayesha Durante, VP, Global Head of Marketing în cadrul Razer. “Această colaborare dintre cele două branduri renumite a rezultat într-un design dezvoltat împreună, combinând experiența Razer și Gillette pentru a obține un produs performant de cea mai înaltă calitate.”

Colaborarea s-a realizat sub lozinca “Feel Sharp, Play Sharp”, care sugerează că te joci mai bine când te simți îngrijit.

Aparatul de ras ”GilletteLabs with Exfoliating Bar” oferă un bărbierit deosebit de ușor. Prin tehnologia de exfoliere încorporată, acest aparat de ras oferă cea mai bună experiență de bărbierit de la Gillette.

Aparatul de ras ”GilletteLabs with Exfoliating Bar” a debutat recent pe cele mai relevante canale de cultură pentru bărbați, inclusiv reclame difuzate pe durata celor mai mari competiții sportive și activări în cadrul celor mai mari festivaluri. În plus, Gillette a prezentat designul creând astfel cerere în rândul categoriei early adopters și culture drivers. Ca rezultat, brandul este încântat să anunțe cea mai nouă colaborare GilletteLabs cu unul dintre cele mai bune companii de tehnologie din lume, Razer.

Pentru mai multe informații vizitați gillette.com/razer și urmăriți Gillette Gaming pe social media, inclusiv TikTok  sau pe pagina Razer.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Brother Romania continua programul de igienizare a zonelor montane alaturi de partenerii Xerom si Albamont

 sadfaff

Alba-Iulia, 23 August 2023 – Angajatii Brother Romania, alaturi de cei ai partenerului sau – Xerom Sevice – si Clubul de Ecologie si Turism Montan Albamont, au participat din noau la actiunea de igienizare a zonei protejate Rimetea din judetul Alba.

Zona protejata Rimetea din judetul Alba, intre orasele Alba Iulia si Cluj, este o zona din ce in ce mai vizitata de turisti, ceea ce vine cu o serie de riscuri in ceea ce priveste pastrarea curateniei in zona. Brother s-a implicat constant alaturi de partenerii sai in aceasta actiune de ecologizare, fiind o actiune continua intre anii 2012 si 2018, actiune reluata in 2022 si continuata anul acest din spiritul de responsabilitate sociala fata de comunitatile locale.

”Suntem alaturi de partenerii Brother in aceasta actiune de igienizare a zonelor naturale aflate in zona protejata Rimetea pentru ca ne asumam responsabilitatea fata de natura care ne inconjoara, care ne ofera oxigenul de zi cu zi si ne bucura cu un colorit deosebit. Aceste actiuni au rolul atat de a ne oferi cateva clipe de relaxare in mediul natural, cat si sentimentul ca vom contribui alaturi de partenerii nostri de business in activitati de responsabilitate sociala”, a declarat Simona Tandarica.

Pentru a sustine Obiectivele de Dezvoltare Durabila ale Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), compania a implementat programul Brother Group Environment Vision 2050 prin care se alatura celor mai importante companii ale lumii care isi asuma responsabilitatea fata de natura. Alaturi de programul de igienizare, companie deruleaza an de an si un program de sustinere a noilor generatii de specialisti in mediu cu specializarea in lucrari de imbunatatiri funciare si de protectie a mediului, pentru pastrarea si promovarea biodiversitatii.

Despre Clubul de Ecologie si Turism Montan ALBAMONT

CETM Albamont este o asociatie neguvernamentala, care are scopul de dezvoltare durabila a comunitatilor din zonele montane prin promovarea turismului montan responsabil, conservarea ariilor naturale protejate, promovarea valorilor culturale si morale traditionale si educatia in spiritul protejarii naturii. Mai multe detalii aflati aici: www.albamont.ro

Despre Xerom

Cu o experienta acumulata incepand din 1994, Xerom Service a castigat o reputatie buna intre companiile care promoveaza echipamente si solutii IT&C in Romania, fiind constant orientata catre clienti si calitate. Mai multe detalii despre Xerom aflati la: http://v2.xerom.ro

Despre Brother

Fondata in Japonia cu mai bine de un secol in urma de catre cei doi frati Masayoshi si Jitsuichi, Brother este in prezent o marca recunoscuta la nivel mondial pentru inovatie tehnologica. Compania desfasoara operatiuni in peste 40 de tari si regiuni.

Printre produsele Brother, se numara imprimante, echipamente multifunctionale, scanere si solutii de etichetare. Oferta pentru o era bazata tot mai mult pe tehnologie digitala si inteligenta include solutii mobile de tiparire si servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).

Tefal Romania si Saatchi & Saatchi lanseaza primul tur virtual in „Bucataria Jamilei”

Tefal, lider mondial pe piata vaselor de gatit*, alaturi de Geanina Staicu Avram, cea mai cunoscuta si urmarita creatoare de continut pe segmentul culinar din Romania, si impreuna cu agentia de comunicare Saatchi & Saatchi, lanseaza in premiera proiectul „Bucataria Jamilei”.
Secretele Jamilei sunt acum dezvaluite printr-un website interactiv, un tur virtual ce include o perspectiva 360° asupra bucatariei Jamilei, sfaturi utile si informatii interesante din viata creatoarei de continut.

Prin bucatariajamilei.tefal.ro, vizitatorii sunt invitati sa descopere locul in care magia retetelor se intampla si detalii inedite care ofera o perspectiva captivanta asupra culiselor bucatariei Jamilei. Vizitatorii vor descoperi care-i sunt ajutoarele Tefal preferate, cele care contribuie la succesul retetelor celei mai cunoscute food-bloggerite din Romania, precum si o selectie de produse esentiale pe care le pot achizitiona simplu de pe site-ul Tefal Shop.

„La Tefal, dezvoltam in permanenta proiecte si colaborari inovatoare, care sa aduca valoare adaugata, atat pentru brand, cat si pentru comunitatea pasionatilor de gatit. Bucataria Jamilei este un colt de poveste virtual, unde pasionatii de gatit pot explora, invata si se pot bucura de secretele din spatele culiselor. Incurajam inovatia si suntem entuziasmati sa descoperim noi modalitati de a aduce bucurie si inspiratie in fiecare bucatarie”, a declarat – Laura Birzu, Digital Manager SCE. 

Prin acest proiect, Tefal continua sa-si consolideze angajamentul de a oferi solutii inovatoare si inspiratie culinara pentru iubitorii de gatit.

„Cine nu si-a dorit vreodata sa fie invitat in bucataria Jamilei, sa ii descopere preferintele dincolo de video-urile care au facut-o celebra? Acum, acest lucru este posibil prin cel mai complex tur virtual 360°. In universul Jamilei, bunul gust este prezent atat in modul in care  pregateste „cele mai iubite” retete, dar si in felul in care si-a organizat spatiul de lucru.

Bucataria Jamilei reprezinta o oportunitate extraordinara de a aduce experienta culinara la un nivel complet nou. Suntem entuziasmati sa oferim pasionatilor de gatit posibilitatea de a explora virtual locul in care se naste magia retetelor delicioase. Speram ca acest proiect va aduce o noua perspectiva asupra bucatariei fiecaruia dintre noi si suntem nerabdatori sa vedem cum pasionatii de gatit vor interactiona cu aceasta experienta captivanta.” – a declarat – Oana Iancu, Content and Activation Manager SCE.  

Cred ca sunt putini romani digitalizati care sa nu fi incercat macar o data in viata lor sa gateasca o reteta a Jamilei. Pentru ca sunt simple, autentice si gustoase. Asa ca am vrut sa ducem aceasta relatie dintre Jamila si fanii ei la urmatorul nivel. Sa se simta mai aproape de Jamila, sa o cunosca si altfel, descoperindu-i bucataria, ajutoarele de baza, sfaturile si toate lucrurile care o inspira sa fie ceea ce este. Produsele Tefal sunt de multa vreme „ingredientele retetei de succes” ale celei mai cunoscute bloggerite culinare din Romania, iar faptul ca acum le vedem pe toate in acelasi loc, fiecare cu rolul sau bine stabilit, devine o dovada ca sunt indispensabile pentru retete delicioase si simple ca ale Jamilei”, a declarat Teodora Ionica, Group Creative Director, Saatchi & Saatchi Romania.

Pentru mai multe informatii despre proiectul „Bucataria Jamilei” si despre produsele Tefal, va rugam sa vizitati bucatariajamilei.tefal.ro.

Despre Tefal®:
Tefal, ingeniozitate acasa. De peste 60 de ani, Tefal vine in intampinarea consumatorilor cu produse ingenioase pentru preparate echilibrate si sanatoase, cu rezultate garantate. De la vase de gatit la aparate electrice si de calcat, Tefal ofera solutii inovatoare si practice pentru a-ti face viata mai usoara si pentru a te bucura de mai mult timp liber pentru tine si pentru cei dragi. Pentru mai multe informatii, viziteaza www.tefal.ro  sau shop.tefal.ro

Despre Saatchi & Saatchi Romania

Saatchi&Saatchi Romania este o agentie full service, parte din Saatchi Creative Hub, impreuna cu The Geeks. Din portofoliul de clienti fac parte Heineken (Ciuc, Neumarkt), PepsiCo (Cheetos, Star), Groupeseb (Tefal, Rowenta, Krups, WMF), Provident, Ferrero, Unibet.

Razer lanseaza blackwidow v4 75% – cea mai avansata tastatura personalizabila

Concepută pentru jucătorii care nu se mulțumesc decât cu cele mai avansate opțiuni de personalizare, BlackWidow V4 75% este o tastatură care se face remarcată nu doar prin caracteristicile de gaming, dar și prin experiența tactilă și auditivă pe care le oferă.

BUCUREȘTI, 21 august 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a dezvăluit revoluționara Razer BlackWidow V4 75%. Echilibrând perfect precizia necesară pentru gaming și opțiunile avansate de personalizare, tastatura se poate lăuda cu o structură solidă de aluminiu, un plate montat cu garnituri, posibilitatea de hot-swap pentru switch-uri, noi switch-uri mecanice cu o experiență tactilă îmbunătățită și suport pentru tehnologia Razer Chroma™ RGB, creând astfel propria sa categorie de produs.

„Noua BlackWidow V4 75% este rezultatul feedback-ului venit de la comunitate, care a fost analizat și implementat de către Razer pentru a obține cele mai bune performanțe de gaming și cele mai avansate opțiuni de personalizare”, a declarat Barrie Ooi, șeful diviziei de PC gaming din cadrul Razer. „Arhitectura sa bazată pe principiul hot-swap, împreună cu cele mai avansate switch-uri mecanice și cu sistemul de iluminare adaptivă Chroma RGB, le oferă jucătorilor șansa să personalizeze tastatura pentru a răspunde la orice nevoi, oricât de unice ar fi ele.”

O capodoperă hot-swappable care încorporează următoare generație de Razer Orange Tactile Mechanical Switches

Disponibilă pe negru sau pe alb, noua Razer BlackWidow V4 75% este compatibilă cu switch-urile cu trei sau cinci pini pentru a oferi și mai multe opțiuni de personalizare. Designul inovator al PCB-ului, bazat pe socluri (sockets), le permite utilizatorilor să alterneze fără efort între switch-urile preinstalate și alte switch-uri mecanice preferate de aceștia, oferindu-le astfel un control total în privința experienței de utilizare și a responsivității tastelor.

Echipată în mod standard cu noile Orange Tactile Mechanical Switches Gen-3, tastatura oferă un punct de feedback tactil ceva mai ridicat, alături de un sunet mai curat. Aceste îmbunătățiri față de generația anterioară oferă experiența tactilă superioară dorită în mod curent de pasionații de gaming.

Dinamică de tastare superioară și precizie acustică  

BlackWidow V4 75% a fost meticulos proiectată pentru a oferi o placă (plate) FR4 montată cu garnituri, dar și două straturi de spumă cu efect de atenuare sonoră. Unul dintre straturi este presat între placa FR4 și PCB-ul deja tratat cu bandă adezivă, în timp ce al doilea strat se află dedesubtul carcasei pentru a reduce orice sunete sau reverberații nedorite.

Elementele stabilizatoare montate pe placă sunt, de asemenea, lubrifiate la perfecție din fabrică pentru o deplasare mai lină a tastelor, și reduc în mod eficient orice zgomot nedorit. În plus, PCB-ul acestei tastaturi este proiectat să permită instalarea prin înșurubare a unor alte elemente stabilizatoare, dacă utilizatorii doresc înlocuirea celor preinstalate. Astfel, BlackWidow V4 75% oferă o apăsare ușoară și echilibrată a tastelor, care rezonează cu un sunet plin și satisfăcător și oferă o experiență de tastare de neegalat.

Dimensiuni compacte, experiență completă prin Chroma™ RGB

Layout-ul de 75% asigură accesul facil la tastele esențiale, maximizând spațiul dedicat mouse-ului. Încorporat într-o carcasă deosebit de rezistentă confecționată dintr-un aliaj de aluminiu 5052, noul periferic se poate lăuda cu o fiabilitate de neegalat, fără compromisuri de design. Cele două zone de iluminare din partea de jos și tastele iluminate individual se bazează pe tehnologia Razer Chroma RGB™ și completează lista opțiunilor de personalizare.


Caracteristici avansate de gaming

Tasta tip ”roller” cu multiple funcții, alături de tastele media dedicate, le asigură utilizatorilor maximum de confort pentru savurarea divertismentul digital. BlackWidow V4 75% dispune și de caracteristici premium de gaming precum polling rate-ul de 8000Hz, taste liber programabile prin aplicația Razer Synapse, taste Doubleshot ABS, N-key rollover și anti-ghosting.

Conceput și realizat pe baza feedback-ului venit din partea comunității globale, BlackWidow V4 75% este cel mai recent răspuns venit din partea Razer la nevoile gamerilor din toată lumea. Fiecare detaliu al tastaturii este o dovadă a angajamentului Razer de a pune cele mai noi tehnologii inovatoare în mâinile gamerilor.

Cel mai nou membru al popularei game de tastaturi BlackWidow V4, care calcă pe urmele BlackWidow V4 Pro, BlackWidow V4 și BlackWidow V4 X, este un produs reprezentativ pentru angajamentul Razer de a inova. Noul periferic poate fi descris cel mai bine folosind termenii: precizie, calitate și un pic de îndrăzneală.

Pentru mai multe informații despre Razer BlackWidow 75% vizitați pagina Razer.com.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer BlackWidow V4 75%
219,99 Euro MSRP
Disponibil acum pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta partenerilor autorizați

Razer BlackWidow V4 75% White Edition
229,99 Euro MSRP
Disponibil de la mijlocul lunii septembrie pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta partenerilor autorizați

IMAGINI DE PRODUS

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.