Televizoarele Philips OLED câștigă premiile EISA pentru al treilea an consecutiv

Modelul Philips OLED 804 câștigă Premiul pentru televizorul OLED cu cel mai bun raport calitate – preț

Modelul Philips OLED+984 câștigă Premiul pentru cel mai bun televizor Home Theatre al anului 

Televizoarele OLED Philips stabilesc oficial standardul pentru al treilea an consecutiv, fiind din nou recunoscute ca remarcabile prin cele mai recente două premii obținute în 2019 din partea juriului global EISA (Expert Imaging and Sound Association).

De peste 35 de ani, premiile EISA selectează cele mai bune produse în materie de sunet și imagine, care sunt evaluate de experți tehnici de la 55 de reviste de specialitate din 29 de țări de pe glob – reprezentând cea mai extinsă colaborare editorială din lume pentru electronice de consum.

EISA va prezenta oficial câștigătorii 2019 – 2020 în cadrul Show-ului IFA de la Berlin, cel mai mare târg de electronice de consum din lume, desfășurat în perioada 6 – 10 septembrie 2019.

Philips OLED și OLED+ oferă tot ce e mai bun

Eforturile neîntrerupte ale Philips TV în dezvoltarea tehnologiei P5 de procesare a imaginii au fost din nou recunoscute, noul procesor P5 de generația a treia contribuind la câștigarea Premiului pentru televizorul OLED cu cel mai bun raport calitate – preț de către modelul 55OLED804.

În plus, parteneriatul exclusiv al Philips TV cu cei mai importanți specialiști audio din lume, Bowers & Wilkins, a fost recunoscut pentru al doilea an datorită modelului 65OLED+984, care a câștigat Premiul pentru cel mai bun televizor Home Theatre pentru combinația superbă de imagine și calitate a sunetului unice pe piață.

OLED 804, câștigătorul Premiului pentru televizorul OLED cu cel mai bun raport calitate – preț, va fi oferit în variantele de dimensiune de 55 și 65 inci și va putea fi achiziționat începând cu luna august 2019.

Vorbind despre noul model OLED 804, jurații EISA au declarat: Cu 55OLED804, Philips TV aduce expertiza în imagine OLED și flerul de design la un preț accesibil. La baza lui stă o nouă iterație a procesorului P5 al brandului, acum cu un design dual chip. Oferind îmbunătățiri la detaliile umbrelor și la manipularea culorilor, acest model de 55 inci are o performanță excelentă.

Produsele OLED+ reprezintă vârful gamei Philips TV datorită imaginii de calitate superioară cu procesor P5 de a treia generație, în combinație cu un sunet remarcabil de la sistemele de sunet personalizate integrate, dezvoltate de Bowers & Wilkins. Cel mai bun televizor Home Theatre al anului 2019-2020, vârful de gamă OLED+984 de 65 inci de la Philips, va fi lansat oficial în cadrul Show-ului IFA de la Berlin.

Vorbind despre noul OLED+984, jurații EISA au declarat: „Cu ecranul său de 65 inci și sunetul impresionant, acest televizor OLED vârf de gamă de la Philips oferă o experiență cinematică irezistibilă. Elementul cheie al impactului său este sistemul de sunet proiectat de Bowers & Wilkins, care utilizează tehnologia tweeter-on-top a brandului în combinație cu o serie de drivere stânga/centru/dreapta pentru a produce un sunet dinamic și complet, extins prin procesarea Dolby Atmos. Sunetul acestui televizor cu ecran plat este unic!“.

Puteți experimenta în premieră calitatea excepțională a imaginii și sunetului celui mai bun televizor Home Theater din 2019-2020, vizitând standul Philips TV & Audio de la IFA Berlin, hala 22.

Synology anunță DS419Slim, un mini NAS cu performanţe superioare

Synology, producător de renume mondial specializat în dezvoltarea și comercializarea de echipamente performante pentru stocarea datelor cu conectare la rețea, anunță lansarea modelului ultra-compact și deosebit de versatil – DS419Slim.

Pe măsură ce tehnica de calcul a avansat, cantitatea de date generate de utilizatori a crescut într-un ritm alert, devenind o componentă esențială a societății moderne. A crescut așadar, cererea pentru capacitate de stocare, dar și nevoia de dispozitive mai rapide. În paralel s-a modificat treptat și tipologia utilizatorului de date, care a devenit tot mai interesat de mobilitate. Așa se face că, la ora actuală, se pune tot mai mult accentul pe posibilitatea de a accesa în siguranță informația. Distribuirea datelor între diferite sisteme de calcul, dispozitive mobile, unități de stocare portabile și soluții de cloud este prin urmare o abordare depășită, incapabilă de a mai îndeplini cerințele utilizatorului modern, care are nevoie de centralizare și securizare. Din acest motiv, echipamentele de tip NAS (Network-attached storage) sunt tot mai mult utilizate de companiile mici și mijlocii, de profesioniștii liber-întreprinzători şi de segmentul consumer. În acest context, Synology lansează modelul DS419Slim – un NAS de dimensiuni reduse, dar performant, flexibil și cu funcționalitate multiplă.

În ciuda unor dimensiuni ce nu depășesc 15cm pe oricare latură, precum și a unei greutăți de 700g, Synology DS419Slim poate oferi o capacitate de stocare de până la 20TB, mulțumită celor 4 locașuri pentru unități de 2.5” cu care este prevăzut. Mai mult, este prevăzut cu două interfețe Gigabit Ethernet, utilizate în funcție de necesități, atât pentru Failover, cât și pentru Link Aggregation. Noul model folosește o platformă hardware bazată pe un procesor dual-core cu frecvența de 1.33GHz și 512MB memorie RAM DDR3L, cu ajutorul căreia poate atinge viteze de lucru de 223MB/s la citire și respectiv 94MB/s la scriere.

Pentru un maximum de flexibilitate, utilizatorul poate opta pentru configurații RAID 0, 1, 5, 6, 10, având totodată la dispoziție și tehnologia Synology Hybrid RAID (SHR) – un sistem de management automatizat, creat special pentru configurarea și gestionarea rapidă a volumelor.

Synology DS419Slim folosește sistemul de operare DiskStation Manager (DSM), ceea ce înseamnă că, pe lângă formatul compact și performanțele bune, oferă și o funcționalitate bogată, intuitivă și în continuă dezvoltare.

Astfel, echipamentul poate fi folosit cu ușurință ca centru multimedia, pentru crearea și administrarea propriilor colecții de conținut și chiar pentru streaming către PC-uri, dispozitive mobile sau televizoare, oferind suport Android TV, Apple TV, Samsung TV, Google Chromecast și Amazon Fire TV. Serverul media încorporat este o dotare puternică, ce poate fi folosită pentru a transmite conținut video către orice dispozitiv cu suport DLNA sau AirPlay din rețea, fără a instala alte aplicații.

Noua aplicație Moments permite organizarea inteligentă a tuturor amintirilor personale, cu opțiuni de backup de pe dispozitive mobile, partajare și chiar recunoaștere și identificare automată a fotografiilor similare. De asemenea, echipamentul poate fi folosit ca soluție de backup – incremental și în timp real, siguranța datelor fiind astfel garantată în permanență și cu un impact minim asupra performanței. Nu lipsesc nici elementele de securizare a informației, actualizate în permanență pentru a face față celor mai noi amenințări cibernetice.

Profesioniștii au la dispoziție instrumente avansate de virtualizare, productivitate, colaborare și partajare a informației, iar prin QuickConnect li se oferă utilizatorilor un serviciu de cloud personal, care le permite să acceseze datele de la distanță, folosind conexiunea la Internet.

În ciuda complexității și nivelului de performantă ridicat, Synology DS419Slim are un consum de energie de numai 20W în sarcină și de 7W în modul hibernare, cu un nivel de zgomot de până la 20.3dBA. Prin urmare, nu numai că este alegerea ideală ca server personal de fișiere, dar poate fi amplasat în orice mediu, indiferent că este vorba despre un birou sau un dormitor.

Aflati mai multe detalii despre Synology DS419Slim, accesând  – https://www.synology.com/en-global/products/DS419slim

 

Gaming „deasupra norilor”. Platforma GeForce NOW ajunge pe dispozitivele mobile

GeForce NOW intră în zona dispozitivelor mobile cu o aplicație pentru Android

Ideea de cloud gaming a fost subiectul multor dezbateri anul acesta, dar conceptul există deja de ceva vreme. 30 de milioane de ore de gameplay și peste 1000 de gameri s-au bucurat de această experiență pe serverele GeForce NOW.

Încă de la lansarea versiunii beta a GeForce NOW, NVIDIA s-a concentrat pe dezvoltarea celui mai bun serviciu de cloud gaming. Compania se pregătește în lunile următoare de scoaterea platformei din versiunea beta pentru milioane de gameri nerăbdători să experimenteze cloud gaming-ul. Începând de astăzi, tehnologia GeForce RTX este disponibilă în rețeaua GFN pentru centrul de date din Frankfurt, Germania. În plus, GeForce NOW va ajunge din acest an pe mai multe ecrane, datorită extinderii pe telefoanele mobile cu sistemul de operare Android.

2 miliarde de ecrane, gata de gaming

Aflată deja în beta, platforma GeForce NOW va fi extinsă în curând pe cele mai populare ecrane din lume, telefoanele cu sistem de operare Android, inclusiv flagship-urile LG și Samsung.

La fel cum s-a întâmplat în cazul versiunilor pe PC, Mac și SHIELD TV, aplicația de mobil pentru Android va fi lansată mai întâi în versiune beta. Pentru o experiență mobilă completă, gamerii pot utiliza gamepad-urile Bluetooth precum SHIELD controller, Razer Raiju Mobile, Steelseries Stratus Duo sau Glap Gamepad (disponibil în Coreea).

O platformă deschisă gamerilor, editorilor și dezvoltatorilor

Serviciul conectează pasionații de gaming cu cele mai cunoscute magazine digitale, oferindu-le ocazia să-și păstreze propria bibliotecă de jocuri, dar și să adauge și titluri noi, precum Control, Fallout 76, Fortnite, Shadow of the Tomb Raider, Wolfenstein: Youngblood și World of Tanks. Așadar, jucătorii pot să continue experiența aventurilor pe care le-au început pe platformele deja deținute. Serviciul oferă suport pentru peste 500 de jocuri în momentul de față și este compatibil cu alte mii de titluri.

Titlurile pot fi cumpărate din magazine digitale cunoscute, așa că gamerii pot să le descarce și să le joace local, fără să fie nevoie de o achiziție specială în acest scop.

Perioada gratuită beta este aproape de final, așadar gamerii care vor să aibă acces la jocurile viitorului îl pot solicita chiar acum.

Yango lansează noul serviciu Confort în București

București, 1 August 2019 – După lansarea cu succes din luna iunie, aplicația de e-hailing Yango introduce noul serviciu Confort în București. În completarea serviciului Econom, această nouă opțiune din aplicația Yango permite utilizatorilor comanda unei curse cu mașini mai bine echipate, atent selecționate de către companie, la cele mai avantajoase tarife din Capitală pentru această categorie.

Observăm o cerere foarte mare pentru călătorii cu Yango în București, mult mai mare decât ne așteptam inițial pentru prima lună de funcționare. În această perioadă de timp, am analizat cu atenție feedback-ul primit și nevoile utilizatorilor noștri și am decis să lansăm noua categorie Confort, un serviciu pe care l-am dezvoltat cu succes pe majoritatea piețelor în care suntem prezenți, confirmând devotamentul nostru pentru clienții din România. Astfel, utilizatorii noștri pot fi siguri că vor avea parte de o călătorie confortabilă într-o mașină dintr-o categorie mai bună, pentru un preț puțin mai mare, însă în continuare foarte accesibil. Pe de altă parte, șoferii cu mașini foarte bine întreținute și care dau dovadă de bune maniere în relația cu pasagerii, au de astăzi ocazia să câștige și mai mult prin Yango”, a declarat Musheg Sahakian, Directorul de Extindere Globală al Yango.

O parte dintre automobilele la care utilizatorii serviciului Confort vor avea acces sunt: Citroen C-Elysee, Volkswagen Passat, Skoda Superb, precum și Mercedes Clasa C sau BMW Seria 3. Mașinile și șoferii acestora au fost atent verificați de către echipa Yango și partenerii săi de pe piața locală în vederea asigurării celor mai bune condiții pentru categoria Confort.

Cursele comandate prin noua opțiune Confort pornesc de la prețul de 10 lei, care include rezervarea mașinii, o distanță de 5 km și o durată a cursei de 10 minute. De exemplu, o cursă de la Aeroportul Otopeni la Piața Victoriei va fi în jur de 31 de lei, în timp ce o călătorie din Pipera către Piața Dorobanți costă circa 12 lei.

Clienții noștri au nevoi diferite atunci când aleg să comande o călătorie, de aceea creștem treptat gama de servicii disponibile utilizatorilor noștri din România. Cu noul serviciu Confort, Yango oferă cel mai mic tarif de pe piață din categoria celor care oferă o experiență similară. Vom continua să investigăm în permanență nevoile clienților noștri, astfel încât să implementăm noi servicii, funcționalități utile și promoții în București”, a declarat Andrei Voicu, Director Regional Yango pentru România și Republica Moldova.

Pe lângă noul serviciu Confort, clienții Yango pot beneficia de cursele din categoria Econom. În iunie, aplicația Yango s-a lansat cu opțiunea Econom, prin care oferă curse la prețuri începând de la 5 lei cu discount. În prezent, plata călătoriilor este disponibilă doar prin intermediul unui card bancar înregistrat în aplicație.

RAZER VIPER PROPUNE NOI PERFORMANȚE PENTRU SPORTURILE ELECTRONICE PRIN IMPLEMENTAREA SWITCH-URILOR OPTICE

Cel mai nou mouse dezvoltat de Razer în mod special pentru competiții folosește switch-uri optice, care oferă o viteză de acționare de trei ori mai rapidă

BUCUREȘTI, 2 august 2019 – RazerTM, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a dezvăluit azi Razer Viper, un mouse de gaming cu greutate redusă, dezvoltat în colaborare cu jucători profesioniști, care oferă performanțe de neegalat datorită folosirii noilor Razer Optical Mouse Switches. Bazat pe senzorul optic 5G dezvoltat de Razer și utilizând cablul special Speedflex, care reduce rezistența la mișcare a dispozitivului, noul mouse Razer Viper a fost conceput pentru a oferi control complet în cadrul oricărei sesiuni de gaming competitiv.

Noile switch-uri optice pentru mouse-uri

Viper este primul mouse Razer care folosește noile Optical Mouse Switches, cele mai rapide switch-uri dezvoltate de Razer, care oferă viteze de acționare de trei ori mai rapide decât switch-urile mecanice tradiționale.

Clasicele switch-uri mecanice transmit impulsurile electrice prin contacte metalice. Atingerea dintre contacte formează un efect rezidual de ricoșeu, care poate duce la formarea de semnale multiple într-un termen scurt. Pentru a asigura faptul că este înregistrată o singură acționare, în mod tradițional este introdusă o mică întârziere până ce semnalul devine unic și stabil, rezultatul fiind un timp de răspuns mai slab.

Cu noile Razer Optical Switches, contactul fizic nu mai este necesar pentru a transmite semnalul electric. Prin folosirea unui fascicul infraroșu care trece printr-un obturator pentru a transmite un semnal electric către calculator, switch-urile răspund instantaneu la fiecare apăsare de buton, garantând că fiecare acțiune este executată în concordanță cu intențiile jucătorului.

Noile switch-uri au fost proiectate să reziste la până la 70 de milioane de acționări, astfel încât Viper să facă față rigorilor celor mai solicitante competiții, oferind viteza și precizia necesară oricărui jucător.

Testat de profesioniști

Stabilind noi standarde pentru mouse-urile destinate sporturilor electronice, Razer Viper a fost testat de cei mai buni jucători profesioniști din lume. Faimosul jucător de CS:GO din cadrul echipei MIBR, Epitácio „TACO” de Melo a folosit un prototip al mouse-ului Razer Viper în cadrul turneelor la care a participat în ultimul an.

“De cum am văzut Razer Viper, m-am îndrăgostit de forma sa perfectă,” a declarat TACO din echipa MIBR. “Acționarea switch-urilor optice oferă o senzație mai lină și este mai rapidă, iar flexibilitatea cablului îl fac ideal pentru CS:GO.”

Greutate redusă pentru performanță maximă

Cântărind doar 69g, Viper este cel mai ușor mouse dezvoltat vreodată de Razer. Greutatea redusă a fost obținută fără a apela la o carcasă scheletică. Produsul astfel rezultat se potrivește folosirii cu oricare dintre mâini, fără să fie compromise rezistența sau durabilitatea. Designul ușor și rezistent al lui Viper îl face soluția ideală chiar și pentru cele mai solicitante competiții profesioniste.

Viper este echipat și cu noul Razer™ Speedflex Cable. Datorită designului inovator care se bazează pe un înveliș alunecos, cablul reduce rezistența la mișcare a mouse-ului pe birou și minimizează senzația de agățare a acestuia de marginea biroului. Astfel, jucătorul poate realiza cu acuratețe orice tip de mișcare, fără să fie atent la poziția cablului pe parcursul sesiunii de joc.

Noul Razer Viper este echipat cu popularul senzor optic 5G dezvoltat de Razer, ce oferă o rezoluție nativă de 16.000 DPI, cu o acuratețe de rezoluție de 99.4% și o viteză de tracking de 450 inchi pe secundă (IPS). 

Personalizare extremă

Razer Viper este rezultatul colaborării Razer cu unii dintre cei mai buni jucători profesioniști din lume, iar din acest motiv include mai multe caracteristici inspirate de nevoile care apar pe durata turneelor.

Setările de DPI pot fi ajustate prin folosirea aplicației Razer Synapse 3 și pot fi stocate în spațiul de stocare încorporat în mouse, oferindu-le jucătorilor posibilitatea de a-și accesa setările personalizate indiferent de locație. Viper este echipat și cu opt butoane programabile, oferindu-le utilizatorilor acces rapid și facil la cele mai importante comenzi din jocuri.

“Razer Viper a fost conceput de la zero în colaborare cu cei mai buni jucători profesioniști din Team Razer”, a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Folosind noile Optical Mouse Switches și cel mai bun senzor 5G de pe piață dezvoltat de Razer, Viper este un mouse ambidextru, cu greutate redusă, care oferă precizia și controlul necesar în orice competiție profesionistă din zilele noastre.”

Pentru mai multe informații despre Razer Viper vizitați pagina www.razer.com/gaming-mice/razer-viper

DESPRE RAZER VIPER

  • Razer™ Optical Mouse Switches pentru un răspuns deosebit de rapid
  • Senzor optic 5G Razer™ cu 16.000 DPI
  • Accelerație de până la 450 Inchi pe secundă (IPS) / 50 G
  • Design cu greutate redusă de doar 69g pentru mișcări ușoare și fluide
  • Cablu Razer™ Speedflex pentru a reduce rezistența la mișcare
  • Stocare Onboard a setărilor DPI personale pentru a putea fi folosite oriunde și oricând
  • Opt butoane programabile

Preț și disponibilitate

Prețuri pornind de la 89,99 Euro

Razer.com – disponibil acum
Global – disponibil acum

Ilustrații

Imaginile de produs pot fi descărcate de aici

Videoul de prezentare a mouse-ului se găsește aici

Videoul de prezentare a noilor Optical Mouse Switch se găsește aici

Kaufland primește titlul de Cea mai sustenabilă companie din România pentru al doilea an la rând

București, 24 iulie 2019 – Astăzi, Kaufland România a fost desemnată Cea mai sustenabilă companie din România, în urma publicării rezultatelor singurului și celui mai complex studiu care analizează nivelul de implicare a companiilor în sustenabilitate și din punct de vedere economic, de mediu și social.

Organizat anual, studiul Romania CSR Index reprezintă o analiză independentă complexă cu 10 categorii și care evaluează conform unor parametri internaționali companiile din România, după implicarea acestora în domeniul sustenabilității și responsabilității sociale.

Astfel, pentru al doilea an la rând, Kaufland România a obținut primul loc în topul celor mai sustenabile companii din țară, cu 98 de puncte din 100, conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores și prezentate în cadrul celei de-a patra ediții Romania CSR Index 2019, ce a inclus peste 700 de companii. Kaufland România a fost recompensată cu distincția Gold Level, în cadrul conferinței ,,Best Practices in Romanian CSR”, care a avut loc miercuri, 24 iulie 2019.

Categoriile care stau la baza distincției sunt: guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.

Premiul Gold Level reprezintă o recunoaștere a eforturilor Kaufland România de a reuni, într-un raport de sustenabilitate aliniat standardelor internaționale de raportare Global Reporting Initiative (GRI) – toate informațiile non-financiare relevante, într-un exercițiu deplin de transparență, cooperare și asumare a unor obiective de investiții și performanță.

Suplimentar, raportul are Indexul de Conținut validat GRI, iar acuratețea informațiilor a fost auditată conform standardului internațional AA1000AS, din dorința de a oferi partenerilor încredere că datele prezentate sunt exacte.

,,Cu această ocazie, lansez o invitație deschisă întregului mediu de afaceri de a se alătura acestui efort al raportării de sustenabilitate conform standardelor internaționale. Este nevoie de implicarea tuturor companiilor pentru a putea face diferența: problemele și obiectivele de mediu, de dezvoltare socială și economică ne privesc pe toți. Ne concentrăm să fim buni fiecare în parte, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ. Companiile au un rol esențial în generarea schimbării”, declară Valer Hancaș, director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

 

Raportul de sustenabilitate Kaufland România, publicat anual, analizează activitatea companiei în ceea ce privește dezvoltarea angajaților, a unui mediu de lucru corect, strategia de sustenabilitate, contribuția în cadrul comunităților, investițiile în lanțul de aprovizionare, etică sau protecția mediului – și oferă informații privind performanța companiei din perspectiva dezvoltării sustenabile, alături de obiectivele asumate pentru următorul an financiar.

În realizarea raportului, compania derulează o cercetare de piață în care implică toți partenerii săi: angajați, furnizori, clienți, parteneri de afaceri, autorități, media și ONG-uri, cu scopul de a determina temele care influențează relația acestora cu Kaufland România.

Mai mult, Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Kaufland România este o organizație deschisă, al cărei obiectiv este să depășească cerințele legislative minime obligatorii și să atingă sau să depășească bunele practici existente în prezent la nivel internațional.

Kaufland își asumă misiunea de a fi partener implicat și susținător activ al comunității și al economiei locale, prin încurajarea achizițiilor de la producători români, prin promovarea de practici transparente și responsabile în relațiile cu partenerii de afaceri, prin susținerea și grija acordată angajaților, dar și prin contribuția pe care o aduce la creșterea gradului de conștientizare a temelor precum consumul responsabil, grija față de mediu și susținerea comunităților locale.

Utilizatorii de telefoane Allview, asigurați în cazul situațiilor extreme

RO ALERT imagine comunicat

Ro-Alert este integrat pe toate telefoanele Allview lansate pe piață începând cu 2018

 

Compania Allview a încheiat integrarea sistemului Ro-Alert pe toate terminalele incluse în portofoliul său din 2018 până în prezent.

Producția soft-urilor care integrează sistemul Ro-Alert a debutat anul trecut, în prezent, procesul fiind încheiat pentru toate telefoanele lansate de Allview în 2018 și 2019.

Odată cu decizia autorităților de a crea un sistem de alertare a populației, am devenit preocupați de realizarea compatibilității produselor noastre cu acesta. Am dezvoltat soft-uri pentru telefoanele pe care le avem în portofoliu, iar, în acest moment, toate device-urile lansate din 2018 până în prezent, dar și parte dintre terminalele lansate anterior, au sistemul Ro-Alert integrat. Continuăm dezvoltarea, astfel încât absolut toți utilizatorii de telefoane Allview să fie protejați în cazul situațiilor extreme, prin primirea notificărilor sistemului Ro-Alert.

Pe lângă dezvoltarea de softuri care să deservească standardele de comunicare existente, ne axăm pe actualizarea patch-urilor de securitate, pentru că siguranța datelor utilizatorilor noștri este în centrul atenției noastre, a explicat Lucian Peticilă, CEO Allview.

Echipa R&D a companiei a reușit, în decursul unui an, integrarea sistemului Ro-Alert în peste 50 de terminale ale gamelor Soul (X6, X5, X4), Viper, Young etc. Compatibilitatea telefoanelor Allview cu sistemul Ro-Alert poate fi verificată pe https://www.allview.ro/, pentru fiecare model în parte.

Sistemul Ro-Alert este implementat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și este utilizat în situaţii majore în care viaţa şi sănătatea oamenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Jucăriile sexuale – Calea către autocunoaștere

Deși sunt privite cu reticență, jucăriile sexuale sunt considerate de către cei mai mari specialiști din domeniu drept jucăriile autocunoașterii.

Jucăriile sexuale au menirea de a-ți aduce un plus de împlinire în viața sexuală, cât și în cea personală, scăzând astfel riscul unor boli de top și oferind împlinire profesională, prin creșterea randamentului intelectual.

Jucăriile sexuale sunt ideale atât la nivel de cuplu, cât și la nivel personal. Invențiile de astăzi ne permit acum să ne bucurăm de și mai multă pasiune dincolo de auzul colegilor de cameră sau de timiditate.

Specialiștii recomandă astfel de jucării sexuale acreditate și supuse intens unor cercetări din care reies zeci de beneficii și 0 nesiguranță.

Atunci când relația ta are nevoie de o mână de ajutor, oferă-i niște bile vaginale sau bile anale! Cu ajutorul acestor jucării ai satisfacția garantată că viața de cuplu primește acel imbold pentru a se transforma într-o relație de durată. Atât femeile cât și bărbații simt întotdeauna nevoie de ceva nou. Și cum la temelia oricărei relații se situează încrederea în partener, nu există un moment potrivit în care să te deschizi partenerului și să-i atragi atenția că ai dori să experimentezi ceva nou. De asemenea, nu e o rușine faptul că actul sexual se termină mult prea repede pentru unul dintre voi. Poți apela la jucăriile sexuale întocmai pentru a prelungi preludiul și pentru a vă sincroniza cât mai perfect momentul de satisfacție sexuală.

Pentru tine însuți, atunci când vorbim de lipsa unui partener, aceste jucării sexuale te vor ajuta să te redescoperi pe tine însuți și să neutralizezi toate gândurile negative, problemele și frustrările personale și profesionale.

S-a dovedit de asemenea că explorarea în profunzime a necesităților sexuale și practicile sexuale împlinite reduc riscul apariției unor boli cardiovasculare și cresc rata de viață. În același timp, jucăriile sexuale te conectează cu părțile intime, cu fanteziile și nevoile hormonale. Atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, dereglările hormonale se remarcă prin dereglările intensive ce se emană atât la exterior, cât și la interior, prin apariția unor afecțiuni precum acneea.

Așadar, dă frâu fanteziilor tale și descoperă calea către autocunoaștere cu ajutorul jucăriilor sexuale.

AMD va prezenta povestea din spatele supercomputerului HPC la ISC High Performance Frankfurt

AMD va prezenta viziunea sa despre platformele HPC (high-performance computing)  și despre cele mai recente realizări din acest domeniu în cadrul evenimentului ISC High Performance, care va avea loc la Frankfurt în perioada 16-20 iunie.

Prezența AMD la acest show vine fondul știrilor apărute în luna mai a acestui an, și anume proiectul comun dintre compania americană și Cray pentru dezvoltarea celui mai rapid supercomputer din lume. De asemenea, evenimentul din Germania precedează lansarea celei de-a doua generații de procesoare AMD EPYC™, care va avea loc în Q3 2019.

Cele mai interesante știri de la ISC High Performance:

  • AMD va anunța un nou parteneriat cu NEC Germany, care va construi un supercomputer bazat pe arhitectura AMD EPYC de primă generație pentru Centrul Aerospațial German (DLR).
  • Universitatea din Indiana va folosi sistemul de tip supercomputer Cray Shasta™, bazat pe a doua generație de procesoare AMD EPYC, pentru a cerceta în continuare toate posibilitățile puse la dispoziție de inteligența artificială.
  • Universitatea Tehnica Nanyang, din Singapore, va folosi, de asemenea, un sistem supercomputer dezvoltat de Cray, bazat pe prima generație de procesoare AMD EPYC.
  • Suport Sylabs pentru procesoarele AMD EPYC și GPU-urile din gama Radeon.
  • Conferința AMD ISC 19, denumită Silicon and Software Solutions for HPC, unde managerul diviziei de procesoare EPYC, Andy Parma, va vorbi despre noutățile pe care AMD le pregătește pe acest segment pentru procesorul AMD EPYC 7000.

Participanții la eveniment vor putea afla cum AMD a depus toate eforturile pentru a-și crea o prezență stabilă în domeniul HPC, accelerând eforturile pentru dezvoltarea deep learning și soluționarea tuturor problemelor și provocărilor care intervin atunci când se lucrează cu un centru de date.

Mai multe informații despre povestea AMD HPC pe site-ul oficial al AMD.

Consumabile indispensabile

Mediul sanitar este unul foarte serios in care nu trebuie sa existe loc pentru esecuri. Cu atat mai mult lucrurile devin mai serioase atunci cand incepem sa vorbim despre chirurgie, deoarece acesta este punctul in care pacientul este cel mai vulnerabil, deoarece de regula chirurgul face o mica sau mare incizie in corpul pacientului in functie de gravitatea afectiunii.

In orice camera operatorie trebuie sa existe consumabile de unica folosinta care sa faciliteze munca chirurgului, dar care sa asigure si siguranta pacientului.

Mkd-medicale.ro ofera o gama vasta de produse care pot fi folosite in orice sala operatorie pentru a obtine reuzltate excelente de fiecare data.

Gama lor de produse Hartmann ofera:

– Manusi chirurgicale

– Plasturi demaplast aqua

– Plasturi textili

– Leucoplast pe suport de hartie

– Plasture hipoalergen

– Tampoane absorbante incontinenta

– Spuma pentru curatare

– Scutece adulti

– Pansamente hydrosorb

– Plasturi antiherpetici

– Compresa calda/rece

– Sac colostomie

– Lavete chirurgicale

– Set chirurgical universal

– Egg si tensiometru

– Pansament superabsorbant

– Pensa de plastic sterila

Iar acestea sunt doar cateva produse de pe site-ul mkd-medicale.ro de la care cabinetele se pot aproviziona. Avantajul de a cumpara de la un brand cunoscut precum Hartmann la preturi foarte convenabile nu are concurenta.

De ce sa alegi brand-ul Hartmann?

Hartmann a fost un deschizator de drumuri in domeniul produselor de asistenta medicala si de igiena, inca din anul 1818, proiectand solutii revolutionare de mai bine de 190 de ani. Fiind un brand cu  aproape 200 de ani de experienta, clientii isi pun toata increderea in produsele care poarta numele Hartmann.

Mkd-medicale s-a specializat in importul si comercializarea de consumabile medicale , instrumente medicale, articole din hartie pentru sistemul industrial (prosoape de hartie, role medicale), articole de unica folosinta, consumabile saloane de infrumusetare, uniforme de lucru, detergenti si dezinfectanti, aparatura medicala.

Produse:

– articole din hartie: role medicale (role cearceaf hartie), role prosop hartie, prosoape de hartie pliate, hartie igienica, role industriale

– articole de unica folosinta: manusi de examinare latex, manusi de vinil, manusi de menaj, halate de laborator, halate de protectie, masti chirurgicale, bonete bufante, botosi de unica folosinta, manusi chirurgicale, sorturi, acoperitori maneci;

– consumabile pentru SPA: chiloti de unica folosinta, cearceafuri de unica folosinta, cearceaf parargil, folie pentru impachetari, huse de pat, papuci de unica folosinta, chimonouri de unica folosinta, bentite, ceara epilat

– consumabile medicale: seringi de unica folosinta, ace seringa, plasturi, cutii deseuri medicale, manusi chirurgicale, branule, perfuzoare, lame de bisturiu, apasatoare de limba, leucoplast, sisteme de recoltare,

– instrumente medicale: instrumente chirurgie, instrumentar de uz veterinar, instrumente medicale pentru obstretica-ginecologie, instrumente ORL.

– dezinfectanti medicali: dezinfectanti suprafete, dezinfectanti si sterilizanti la rece de instrumentar, sapun si dezinfectant pentru maini si tegumente.

Este foarte importanta sa stii sa iti alegi furnizorul dupa cerintele si nevoile tale. Un furnizor precum mkd-medicale.ro poate aduce multe beneficii oricarui salon. Increderea clientului in salon este prioritara, iar atunci cand pacientul vede ca totul este in regula, iar igiena este pusa in plin plan, nu va ezita sa nu se intoarca a doua oara. Mkd-medicale.ro este recomandarea mea pentru toate cabinetele si clinicile medicale!