Noul televizor Philips 9002 OLED câștigă unul dintre cele mai importante premii de design la nivel global

București, 3 aprilie 2017 – TP Vision, deținătorul brandului de televizoare Philips, anunță câștigarea unui nou premiu de design în cadrul Red Dot Design Awards. Philips 9002 OLED, aparținând noii serii de vârf lansată anul acesta, a fost desemnat „produs excepțional”, în cadrul competiției, în categoria Electronice de Consum.

Abordarea TP Vision pentru legendara marcă de televizoare, ce pune pe primul loc tradiția de excelență europeană în design și execuție, continuă istoricul de succes al companiei – televizoarele Philips au câștigat în anul 2016 alte trei premii pentru design.

Juriul Red Dot a fost impresionat de inovația prezentă în designul televizorului 9002 atât în caracteristicile de luminozitate și contrast ale display-ului, cât şi în calitatea superlativă a imaginii; noul model Philips îmbină tehnologia de ultimă generație cu designul memorabil ce se distinge în orice spațiu.

Red Dot Design Award este unul dintre cele mai prestigioase premii de design la nivel internațional, fiecare competiţie primind peste 5.000 de candidaturi, reprezentând cel mai bun design în categoriile respective, din aproape 60 de țări.

„Ne străduim în fiecare an să ducem produsele la un nou nivel în materie de performanţă, calitate a imaginii şi a sunetului, de design şi materiale.”, declară Rod White, Chief Designer TP Vision. „Fiind vorba de singurul brand TV european de pe piaţă, este important ca televizoarele Philips să fie unice. Suntem încântaţi că Red Dot Awards ne-au recunoscut realizările în crearea unui produs cu adevărat deosebit”.

Philips 9002: Tehnologia incredibilă OLED se îmbină cu designul de ultimă generaţie

Philips 9002 este un televizor ce îmbină calitatea excepţională a imaginii cu un design european atractiv, fiind disponibil în dimensiunea de 139 cm (55”). Premiul Red Dot confirmă că noul model 9002 respectă promisiunea de inovaţie a Philips în realizarea unor produse de tehnologie și performanță la superlativ care se potrivesc perfect cu orice interior.

Modelul 9002 aduce o prezență unică datorită panoului OLED extrem de subţire şi a ramei înguste, îmbinate cu semnătura distinctă de design a brandului Philips, materiale premium şi cu standul arcuit din aluminiu.

Televizorul, ce respectă standardul UHD Premium, este capabil să reproducă cele mai pure nuanţe de negru, un alb mai strălucitor, culori mai vii şi detalii perfecte. Rama ultra-subţire permite integrarea cu  tehnologia unică ambilight pe 3 laturi, extinzând experiența vizuală dincolo de marginile ecranului, prin proiectarea luminii pe peretele din spatele televizorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>