735 de elevi vor studia gratuit educatia rutiera la clasa, in al treilea an de proiect „Drum sigur – ABCdar rutier”

Junior Achievement (JA) Romania si Holcim Romania continua implementarea proiectului educational „Drum sigur – ABCdar rutier” in scoli din 15 localitati preponderent rurale si mic urbane.
Junior Achievement
Junior Achievement
Astfel, 735 de elevi din clasele a III-a si a IV-a vor studia gratuit la clasa educatia rutiera, pe baza unui kit educational ce ofera acces la continuturi de invatare practica si materiale care sustin formarea unui comportament preventiv in trafic.

Prin intermediul a sase teme, clasele participante parcurg exercitii de tip learning by doing, prin care descopera si isi insusesc importanta respectarii regulilor de circulatie pentru deplasarea sigura pe drumurile publice si in conditii speciale, identifica semnele rutiere si normele de conduita in mijloacele de transport public. Pe parcursul activitatilor, elevii descopera specificul rutier al localitatii lor, analizeaza situatii de risc si eventualele consecinte ale neaplicarii regulilor rutiere.

In cadrul editiilor anterioare, peste 1.200 de elevi au participat la proiect, 70% dintre acestia beneficiind de prima experienta complexa de educatie rutiera, derulata pe parcursul unui an scolar.

„Ma bucur ca am ales sa implic copiii intr-un astfel de proiect. A fost un element de noutate atat pentru mine, cat si pentru elevii mei. A fost acel «altceva» de care aveam nevoie pentru a ne pregati pentru viata, prin formarea unor deprinderi de respectare a regulilor de circulatie pe drumurile publice si de manifestare a unei conduite preventive. Activitatile cele mai interesante au fost cele in care, in mod practic si interactiv, elevii au avut acces la cunostinte in ceea ce priveste o viata mai sigura: activitatea desfasurata cu agentul de circulatie din cadrul Politiei orasului Alesd – Compartimentul Politie Rutiera, precum si activitatile desfasurate sub indrumarea voluntarilor Holcim.” – Madalina Ionita, profesor pentru invatamantul primar, Liceul Constantin Serban, Alesd

In dezvoltarea temelor prezentate la clasa, alaturi de profesori sunt implicati atat politisti rutieri, cat si consultanti voluntari ai companiei Holcim Romania, care impartasesc elevilor sfaturi practice pentru a fi in siguranta pe drumurile publice sau la locul de joaca.

„Ma bucur ca, pentru al treilea an consecutiv, investim in educatia rutiera timpurie, prin sustinerea programului Drum Sigur – ABCdar Rutier. Dupa mai multe activitati la clasa, derulate in calitate de consultant voluntar, am observat cum elevii si-au dezvoltat, treptat, o atitudine preventiva in timpul deplasarii pe drumurile publice din comunitatea lor. Pentru adoptarea unui comportament preventiv este important ca acestia sa cunoasca regulile de circulatie, sa inteleaga riscurile si sa ramana in siguranta. Sunt sigura ca, si la finalul acestei editii, elevii din ciclul primar vor pleca acasa cu noi cunostinte pe care le vor impartasi cu membrii familiei, devenind astfel promotori ai sigurantei rutiere.”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabila Holcim Romania.

Drum sigur Proiectul este dezvoltat pe baza programei de educatie rutiera elaborata in 2015 de Ministerul Educatiei Nationale si sustine Strategia Nationala pentru Siguranta Rutiera adoptata in 2016, care prevede intarirea rolului educatiei si al campaniilor de sensibilizare si constientizare.

In acest an scolar, la programul Drum sigur – ABCdar rutier vor participa scoli din urmatoarele 15 localitati: Campulung, Cetateni, Stalpeni, Stoenesti, Valea Mare-Pravat (Arges), Alesd (Bihor), Brasov (Brasov), Cluj-Napoca, Turda (Cluj), Tartasesti, Voinesti (Dambovita), Chitila (Ilfov), Horia, Roman (Neamt), Timisoara (Timis).

Despre Junior Achievement Romania

Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit, avand ca misiune dezvoltarea in Romania a programelor internationale JA de educatie antreprenoriala, economica, financiara, orientare profesionala, sanatate si viata activa si dezvoltarea abilitatilor pentru viata. 39 de tari din Europa si 123 de tari din toata lumea urmeaza programele JA. In Romania, acestea sunt urmate de peste 200.000 de elevi din 1.500 de scoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educatiei Nationale si cu sustinerea financiara a comunitatii de afaceri. Mai multe informatii puteti gasi pe site-ul www.jaromania.org si pe pagina de facebook www.facebook.com/JuniorAchievementRO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>