BenQ si PC-coolers vă aşteaptă la standul ZOWIE din cadrul East European Comic Con 2017

Bucureşti, România, 04 Mai, 2017 – BenQ, brand global recunoscut pentru excelenţa în dezvoltarea monitoarelor pentru gaming, participă şi anul acesta la Comic Con 2017, oferind pasionaţilor de eSports posibilitatea de a testa întrega sa gamă de produse ZOWIE by BenQ.

Standul ZOWIE este poziţionat în pavilioniul C5 din Romexpo, în zona PC-coolers, partenerul nostru de anul acesta şi distribuitorul unic al perifericelor ZOWIE în România. Veţi avea ocazia să testaţi toată gama de periferice ZOWIE, cât şi opţiunea de a le cumpăra la preţuri promoţionale direct din shop-ul PC-coolers.

Pentru pasionaţii de gaming, am pregatit o mulţime de surprize, organizând în cele trei zile de eveniment atât competiţii de CSGO cât şi un super concurs de Street Fighter V unde vom stabili cine va reprezenta România la ZOWIE Fighter EU finals (Septembrie 2017 – Paris, Franța).

Seria de produse eSports de la ZOWIE includ în acest moment o gamă completă de monitoare şi perifericele de gaming precum mouși, mousepads, accesorii de management al cablurilor și plăci audio.

FK Series

Indiferent de mâna dominantă pe care o foloseşti, seria de mouși FK este concepută să ofere maximum de confort.

Au un design low profile, ce permite o prindere în mană de tip claw, oferind un control mai bun şi rapiditate în acţiuni. Produsele acestei serii sunt ambidextre, dotate cu doua butoane pe fiecare parte, un DPI maxim de 3200 şi doua tipuri de dimensiuni ale mouse-ului.

ZA series

Este o serie concepută să ofere confort atât pentru utilizatorii ce folosesc mâna dreapta, cât şi pentru cei ce folosesc în mod uzual mâna stângă. Produsele dispun de un DPI maxim de 3200 şi patru butoane, perfecte pentru a oferi confort la utilizarea mouse-ului indiferent de mâna utilizată.

Seria ZA oferă diversitate, fiind disponibilă în trei tipuri de mărimi, mică pentru ZA13, medie pentru ZA12 şi mare pentru ZA11.

EC series 

Se adresează exclusiv jucătorilor ce folosesc mâna dreaptă, oferind o libertate mult mai mare la mişcarea din încheietură. Cele două modele ale seriei, diferenţiate doar de dimensiune, sunt dotate cu un DPI maxim de 3200 şi au un design special ce oferă un confort maxim.

XL2735

XL2735 este o adevărată “bestie” ce încorporează cele mai noi tehnologii în materie de optimizare a imaginii și a gameplay-ului. Este un monitor destinat profesioniștilor dar și pasionaților de eSports, ce oferă o diagonală impresionantă de 27”, rezoluție QHD, un timp de răspuns de 1ms GTG și o rată de refresh la 144Hz.

XL2450

Este un model echipat în mod nativ să ofere cele mai bune performanţe de gameplay. Include tehnologia Black eQualizer, Color Vibrance și Flicker Free, însă spre deosebire de XL2735 acesta vine dotat cu o rată de refresh nativă de 240HZ, cu ajutorul căreia se elimină complet efectele de blur și ghosting ce apar la jocurile cu acțiune rapidă precum CSGO sau Overwatch.

RL2460

Este un monitor cu 1ms conceput şi optimizat pentru pasionaţii de console sau de jocuri de strategie ce merg perfect la o rată de refresh de 60Hz. Datorită capacităţii sale de a se integra perfect în staţiile competiţionale head-to-head (are ieșire HDMI special gândită pentru streaming live), RL2460 a fost foarte bine primit de comunitatea pasionaţilor de console din întreaga lume.

Accesorii

Pentru gama de accesorii, ZOWIE oferă patru serii de mousepad-uri: G-SR, P-SR, GTF-X și PTF-X diferenţiate de materialul și dimensiunea suprafeţei de joc. În oferta de accesorii fiind incluse și trei tipuri de skatez (picioruse interschimbabile) pentru mouși, utile atunci când vrei sa îmbunătăţeşti rapiditatea și precizia în mişcarea acestuia pe suprafața de joc.

CAMADE 

CAble MAnagement Device, este un suport pentru fixarea cablului de mouse, astfel încât acesta să nu restricţioneze mişcarea utilizatorului în jocurile mai antrenante, unde precizia este totul. Are o bază antiderapantă, ce îi oferă stabilitate, şi o clamă din cauciuc cu ajustare pe înălţime, ce oferă confort în utilizare.

Fiecare jucător are propriul stil, iar preferințele diferă mai ales în privinţa mouse-ului folosit, de aceea noul line-up ZOWIE oferă aceeaşi tehnologie performantă în diferite forme și dimensiuni, astfel încât fiecare jucător să poată alege modelul ce i se potriveşte, fără a sacrifica performanța.

BenQ lansează SW320, cel mai bun monitor destinat fotografilor profesioniști

București, România, Martie 2017: BenQ, companie recunoscută pe plan internațional pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine profesionale, anunță disponibilitatea modelului BenQ SW320, un monitor destinat profesioniștilor din domeniul fotografiei. Noul model vine dotat cu un display 4K de 31.5 inch, ce oferă cele mai înalte standarde de afișare a culorilor și suport pentru conținutul HDR10. Datorită gamutului extins ce acoperă 99% din spațiul de culoare Adobe RGB, 100% sRGB, Rec. 709 si DCI-P3,  ecranul IPS de 10-biţi ajutat de un LUT 14-bit 3D oferă o reproducere foarte precisă a culorilor, cu o valoare Delta E mai mică de 2. Datorită acestor valori, eficienţa este îmbunătățită, reducându-se timpul pierdut pentru efectuarea de corecții.

“SW320 reprezintă tot ce are BenQ mai bun de oferit în materie de tehnologie, atunci când vine vorba de redarea precisă a culorilor” a declarat Conway Lee, Preşedinte BenQ. “Acest monitor HDR, echipat cu un gamut de culoare extins, duce imagistica profesională pe noi culmi, răspunzând solicitărilor şi dorințelor fotografilor profesionişti”.

Afişând un impresionant display IPS de 31,5 inch, dotat cu rezoluţie 4K UHD 3840 x 2160 şi unghiuri de vizualizare la 178˚ H/V, SW320 oferă utilizatorului cele mai bune tehnologii în materie de coloristică :

  • Acoperire de 99% pentru spaţiul de culoare Adobe RGB şi Certificare Technicolor®. SW320 dispune de un gamut de culoare extins cu o acoperire de 99% Adobe RGB, un spațiu de culoare semnificativ mai mare ca sRGB și Rec. 709. De asemenea, oferă suport pentru DCI-P3 cât și acoperire 100% în spectrul sRGB și Rec. 709. Este un monitor certificat Technicolor®, capabil să satisfacă standardele stricte în materie de precizie a culorilor, folosite în industria de divertisment.
  • Suport pentru conținut High Dynamic Range (HDR). Datorită unui contrast dinamic alb-negru îmbunătăţit pentru a obţine imagini cât mai naturale, SW320 este capabil să suporte semnale HDR, atât prin intrarea HDMI, cât şi prin cea de Display Port.
  • True 10-Bit Color Depth, 14-Bit 3D LUT, ΔE ≤ 2. Redând peste un miliard de culori, tabela 3D LUT de 14 biţi a lui SW320 garantează o reproducere precisă a culorilor, cu o deviație Delta E sub 2, aşa cum este reglementată de CIE (Comission Internationale de l’Eclairge’s).
  • BenQ Palette Master Element. SW320 oferă utilizatorului opţiunea de calibrare, folosind softul BenQ Palette Master Element împreună cu un colorimetru.
  • Funcţia Brightness Uniformity. Pentru o experiență vizuală autentică, SW320 obţine o iluminare clară și uniformă pe tot ecranul.
  • Mod GamutDuo şi moduri Black&White avansate. Modul GamutDuo permite afişarea simultană a conținutului, în două spații de culori diferite, una în spectrul de culoare AdobeRGB și cealaltă în spectrul sRGB. Fotografiile pot fi vizualizate și cu un efect de film alb-negru, cu trei previzualizări prestabilite înainte de post-procesarea fotografiei.
  • Hotkey Puck şi Pro Shading Hood. Acest controler unic oferă o modalitate rapidă şi uşor accesibilă de a schimba modurile de culoare și imagine, în timp ce noul shading hood detașabil poate fi folosit în modul portret sau peisaj, blocând lumina ambientală și reflexiile pentru a oferi o reproducere exactă a culorilor.

Modelul pune un accent puternic pe o conectivitate variată, oferind ca şi conexiuni cu PC-ul un port HDMI, DisplayPort şi Mini DisplayPort 1.4 în cazul utilizării de sisteme Mac sau plăci grafice de ultimă generație în configurații Windows. În acelaşi timp, pentru transferul rapid de pe mediile de stocare mobile, utilizatorul are posibilitatea de a utiliza un hub USB 3.0 și un cititor de carduri SD.

BenQ SW320 este disponibil prin partenerii oficiali BenQ în România la un preţ recomandat de raft de  7449lei.

Află mai multe despre BenQ SW320: http://www.benq.ro/product/monitor/sw320/

BenQ prezintă în cadrul ISE 2017 soluţiile sale de afişaj, precum şi noi instrumente de integrare software

Bucureşti, Ianuarie 2017: BenQ, companie recunoscută pe plan internaţional pentru inovaţii în domeniul soluțiilor de imagine și lider global pe piaţa de proiectoare cu tehnologie DLP®, va prezenta în cadrul ISE 2017 (7-10 Februarie 2017) noile sale capabilităţi în materie de integrare software. Mai mult, BenQ va prezenta în cadrul târgului display-urile sale de digital signage şi soluţii de proiectare pentru aplicaţii profesionale, comerciale şi educaţionale.

Ca şi soluţie completă pentru sectorul de retail, BenQ va prezenta noul videoproiector UHD 4K, dar şi proaspăt lansatul LU9715 BlueCore Laser, un videoproiector ce are posibilitatea de rotire la un unghi de 360° şi proiecţie în poziție verticală. În cadrul standului vor mai fi prezentate soluţiile software X-Sign şi Skyrec Smart Data Analysis System, video-wall-uri din display-uri cu ramă foarte îngustă și monitoarele speciale de tip bar (format 16:3).

Alături de noile display-uri interactive (IFPs), videoproiectoare şi accesorii precum EZWrite 3.0 şi NFC Pen, binecunoscuta soluţie de prezentare wireless InstaShow va fi o parte importantă a strategiei BenQ de a eficientiza desfăşurarea sedinţelor în cadrul companiilor. Invitaţii standului BenQ vor avea ocazia să testeze și soluţia Jamboard, dezvoltată în colaborare cu Google.

“Tehnologia începe să fie din ce în ce mai mult o parte integrantă din viața noastră, nu doar la birou, ci şi la cumpărături sau în felul în care ne petrecem ziua. Oamenii vor să acceseze o tehnologie interactivă care să îi aducă cât mai aproape de prieteni şi colegi.“ a declarat Pete Wang, Președinte BenQ Europa. “BenQ doreşte să ofere tehnologia capabilă să simplifice şi să uşureze activităţile de grup. Credem că doar prin oferirea unor soluţii complete vom putea cu adevărat să aducem tehnologia BenQ mai aproape de consumator. De aceea, în momentul de faţă ne considerăm ca fiind un furnizor ce oferă atât soluţii hardware cât şi software.”

Soluții complete: 

  • Videoproiectorul laser LK970 UHD 4K– este cel mai nou model BenQ destinat pieţei ProAV, echipat cu sursă de lumină de tip laser şi o luminozitate de 5000 ANSI lumeni.
  • Videoproiectorul laser LU9715 cu tehnologie BlueCore – oferă posibilitatea proiecției în poziție verticală sau o poziţionare a videoproiectorului într-un unghi de 360˚.
  • PL552 55” și PL490 49” – sunt cele mai noi modele de display-uri mari cu ultra-narrow bezel (ramă foarte îngustă), echipate cu o rezoluţie 4K optimizată să ofere imagini de calitate superioară. Ambele modele dispun de Display Port 1.1a și tehnologia Daisy-Chain, ce permit configurarea directă (fără splitter), pentru realizarea unui video-wall de tip 2×2 la rezoluții UHD 4K.
  • SL550 55” Smart Signage – un display smart all-in-one, special adaptat pentru toate mediile de afaceri.
  • X-Sign Content Management Software– soluție software cloud, proprietară BenQ, ce permite editarea, gestionarea și afişarea conţinutului pe display.
  • Skyrec Smart Data Analysis System –este software-ul destinat profesioniştilor din segmentul de retail, cu ajutorul căruia pot înţelege mai bine tipologia clientului.
  • BH281 si BH38 – sunt display-uri unice de tip extra-wide gândite pentru a afişa reclame sau informații utile în spaţii înguste din magazine/mijloace de transport.

Soluţii de afişaj pentru mediul de business:

  • InstaShowPlug-and-Play – oferă posibilitatea realizării prezentărilor profesionale wireless Full HD pentru mediul de business.
  • EZWrite 4.0 şi NFC Pen – împreună cu display-ul interactiv BenQ RP750K 4G UHD, oferă posibilitatea realizării de adnotări extinse și capabilităţi superioare de partajare a prezentăriilor.
  • Videoproiectorul de înaltă rezoluţie SU754 – oferă fiabilitate şi flexibilitate în orice mediu de activitate, cu claritate și luminozitate la superlativ.
  • Jamboard– este noul dispozitiv Google cu diagonala de 55” și rezolutie 4K, creat special pentru eficentizarea întâlnirilor de afaceri.

Alte lansări importante:

Pentru post-producție video:

  • Monitoarele PV3200PT si PV270 – sunt noile monitoare dotate cu tehnologie IPS,100% Rec.709, 96% DCI-P3 și 99% Adobe RGB, precum şi funcții de calibrare hardware pentru editarea foto/video.

*PV3200PT – 32”W 3840×2160 UHD / PV270 – 27”W 2560×1440 QHD

Pentru acasă:

Video-proiectorul X12000 HD cu rezoluție 4K – este dotat cu o nouă sursă de lumină ce aduce experiența reală din cinema la tine acasă.