Jantele din aliaj, bune în orice situatie!

Inca de la inceputul iernii, soferii si-au dotat automobilele cu „incaltari” noi. Si cum destui soferi considera ca e mai bine sa-ti schimbi rotile cu totul, nu putini au decis sa-si cumpere şi jante noi odata cu anvelopele. Printre altele, si pentru ca e contraindicat sa montezi anvelopele de iarna pe aceleasi jante pe care au fost anvelopele de vara – din cauza ca „incaltarile” trebuiesc, vrand-nevrand, schimbate de doua ori pe an, se vor uza mai repede. Orice sofer care se respecta isi cumpara doua seturi de roti, pe care le schimba in functie de anotimp. Iar cei care tin la aspectul estetic al masinii lor au decis sa si-o echipeze cu jante aliaj .

Trebuie precizat din capul locului ca jantele de aliaj nu sunt preferate numai din motive estetice. Conteaza, bineinteles, si acestea, pentru ca exista o gama larga de modele, care difera prin design, prin numarul de spite şi chiar prin culoare. Marile avantaje sunt insa de ordin functional!

Comparativ cu jantele de otel, cele din aliaj (magneziu sau aluminiu) sunt mai usoare. Şi cu cat greutatea totala a rotilor este mai scazuta, cu atat automobilul va avea mai multa stabilitate la drum si va fi mai usor de controlat in viraje. Contribuie la asta si faptul ca jantele de aliaj sunt mai rigide decat cele de otel, care se deformeaza mai usor. Ce e drept, acestea pot fi indreptate… dar nu intotdeauna! In plus, jantele din otel au prostul obicei de a rugini, pe cand cele din aliaj de aluminiu sau magneziu sunt cat se poate de „nesimtite” cand vine vorba de diferentele de temperatura si mai ales de umezeala, de care nici nu le pasa! Si mai e un „clenci”: rotile din aliaj sunt MULT mai usor de echilibrat decat cele din otel si raman echilibrate mai mult timp. Pentru ca mecanicii de la service-urile autosoft si de la vulcanizari pot monta contragreutatile de plumb pe partea interioara a jantelor de aliaj (bineinteles, dupa ce le-au spalat, pentru un plus de aderenta). Iar pe interior nicio bordura, nicio piatra, nicio sina de tramvai si nicio hartoapa nu vor deplasa contragreutatile!

Bineinteles ca niste jante de iarna vor avea un design mai putin „aerisit” decat cele de vara (care sunt asa pentru a asigura o racire mai rapida pentru discurile de frana) – dar asta nu inseamnă deloc că arata mai rau!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>