2.000 DE OAMENI AU PARTICIPAT LA SHOWROOMUL BARRIER TEST MOBIL

Brandul de tâmplărie termo-izolantă BARRIER® a derulat proiectul BARRIER TEST MOBIL în perioada mai – septembrie 2017. În showroom mobil interactiv au intrat peste 2.000 de persoanele interesate să interacționeze cu produsele BARRIER® cu ajutorul realității virtuale.

BARRIER® a investit peste 150.000 de euro în această campanie. Proiectul derulat în parteneriat cu Discovery și Top Booking s-a desfășurat în 16 orașe din întreaga țară (Cluj, Sibiu, Brașov, Ploiești, Mangalia, Constanța, Tulcea, Galați, Focșani, Tecuci, Bacău, Iași, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Baia Mare, Timișoara), în perioada 26 mai – 17 septembrie 2017. O echipă de 200 persoane a parcurs peste 2.930 de km în 5 luni pentru a fi mai aproape de consumatori. În fiecare oraș, showroom-ul mobil a poposit timp de trei zile, de vineri până duminică, 8 ore în fiecare zi. În cadrul proiectului au fost oferite peste 700 de premii în valoare de peste 7.500 de Euro.

 

„Le mulțumim celor 2.000 de români care au participat la caravana noastră, partenerilor de la Discovery și Top Booking, celor de la Kaufland pentru găzduire, precum și echipei care a făcut posibil succesul acestui proiect. Pentru că aplicația de VR a fost atât de bine primită, în perioada 6-10 noiembrie 2017, vom participa cu aceasta la Batimat, Salonul Internațional de Inovații în Construcții și Arhitectură, organizat la Paris”, spune Adrian Gârmăcea, Director General Electric Plus, deținătorul brandului BARRIER®.

Echipa BARRIER® a organizat și o tombolă la care au participat 950 de persoane. Premiile au fost 5 city break-uri la Berlin, în valoare de 2.500 de Euro. Câștigătorii celor cinci mari premii au fost: Adela Chelaru, Ana Maria Bortoș, Iacob Bedreagă, Romana Ardeleanu și Mihai Alin Dariciuc.

„Atunci când vrei să-ți cumperi tâmplaria este firesc să te interesezi și despre ce materiale s-au folosit. De ce? Pentru că atunci când devii proprietarul unor ferestre, toate persoanele care lucrează la realizarea produsului își asumă responsabilitatea conceperii, conform normativelor în vigoare, iar alegerile și indicațiile lor cu privire la materialele din care urmează să fie realizată tâmplăria sunt bazate pe informații documentate. Practic, tâmplaria nu este doar despre cum arată o fereastră, ci și despre calitatea și durabilitatea acesteia. Vizitând caravana Barrier Test Mobil am aflat cum mă pot bucura de confortul și liniștea unei locuinte moderne chiar în mijlocul zonei urbane”, spune Ana Maria Bortoș, câștigătoarea unui city break la Berlin.

Electric Plus, liderul național în producția de tâmplărie termoizolantă din PVC, a înregistrat o cifră de afaceri de 23.1 milioane de euro în anul 2016, brandul său BARRIER® fiind în creștere cu 36% față de 2015. Compania a făcut în 2016 investiții de aproximativ 1.100.000 de euro, iar în 2017, compania își propune să demareze o investiție într-o nouă capacitate de producție, estimată la aproximativ 10 milioane de Euro.

Despre Barrier

În prezent, compania Electric Plus deține cele mai moderne linii de fabricație din industria de tâmplărie PVC. Divizia de tâmplărie PVC a fost înființată în anul 2003 și produce ferestre și uși din PVC, sub numele -de BARRIER®. Ferestrele BARRIER® sunt produse în fabrica din Bacău cu ajutorul a peste 600 de angajați, fiind renumite atât în România, cât și în partea de est a Europei. BARRIER® deține cel mai modern complex de producție de ferestre și uși din România și asigură toată gama de produse pentru tâmplărie PVC, de la producția de ferestre și uși, la sticlă termoizolantă, foliere profile, curbare profile, precum și uși secționale rezidențiale și industriale și rulouri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>